Atestat la 3 iunie 1429. Nota statistica (oct.2006). R. Ciuhur. Distanţe: pînă în c-rul r-nal - 28 km, pînă la st.c.f. Drochia - 50 km, pînă la Chişinău-194 km. Gospodării-395. Populaţia-932 de locuitori.

Sat în regiune de coline, pe rîul Ciuhur la revărsare în marea artificială Costeşti pe Prut. La est se mărgineşte cu satul Druţa, la vest - cu aşezarea Văratic. Pînza şoselei depăşeşte apa Ciuhurului şi aleargă prin Zăicani spre c-rul r-nal. Pînă la reforma administrativ-teritorială din 2002, s. Horodişte se afla împreună cu Druţa şi Pociumbăuţi în com. Pociumbeni, jud.Edineţ. De atunci încoace aşezarea are primărie proprie şi este readusă în r-nul Rîşcani.

Urmele activităţii umane au aici o vechime de peste 70.000 de ani. Oamenii primitivi s-au stabilit cu traiul în peştera de la marginea satului actual. Aici au fost colectate obiecte şi unelte din cremene, datînd din perioada timpurie a paleoliticului (mileniile CCLXX î.Hr.). Peştera în cauză a fost locuită de oameni şi în perioada tîrzie a epocii paleoliticului. Stratul cultural de mijloc al grotei conţine obiecte din cremene, datînd din mileniile XI-XII î. Hr.

În eneolitic aici apar 4 aşezări umane, oamenii stabilindu-se iniţial cu traiul în aceeaşi peşteră (circa 5.000 de ani în urmă), pentru ca mai apoi să se aşeze pe locul viitoarelor sate. La început au fost întemeiate 2 sate, iar altele 2 - puţin mai tîrziu. Locuitorii lor îşi durau case din lemn şi lut, cu sau fără etaj, se ocupau cu agricultura, creşteau turme de vite, practicau diferite meşteşuguri casnice. Dezvoltarea firească a satelor a fost curmată de un incendiu. Pe vetrele lor au fost identificate obiecte datînd din mileniile IV-III î.Hr. Următoarele 2 sate s-au format cu aproximativ 3.300 de ani în urmă, care, de asemenea, au fost mistuite de flăcări, pe vetrele lor fiind atestate obiecte casnice din epoca bronzului (sec. XIV-XII î.Hr.).

Cînd Dacia a fost cucerită de Imperiul Roman, în a. 106 d.Hr. (teritoriul actual al RM nu a fost cucerit de Romani. Aici locuiau Dacii liberi...), aici s-au fondat 2 sate. Locuitorii acestora arau şi semănau pămîntul, creşteau vite, îşi făceau case spaţioase din nuiele şi lut, aveau legături comerciale cu negustorii din oraşele Imperiului Roman. Satul a fost devastat şi incendiat în a. 376, în urma invaziei hunilor. Pe vetrele acestora au fost colectate obiecte din perioada romană (sec.II-IV).

După constituirea Ţării Moldovei (1359), aici apar 4 cătune, care au existat pînă prin a.1700. Locuitorii acestor aşezări au format satul actual. Pe malul abrupt al rîului Ciuhur se află urmele unei cetăţi fortificate cu şanţ şi val de pămînt, înălţată, pornind de la aspectul ei exterior, în epoca migraţiilor cu destinaţia de a servi drept loc de refugiu în timpul invaziilor inamicilor.

În diferite perioade, prin acest ţinut s-au perindat triburi nomade de păstori, care au lăsat aici 7 movile funerare.

Prezintă interes informaţia pe care ne-a lăsat-o moştenire Zamfir Arbore în Dicţionarul geografic al Basarabiei (Buc., 1904): „Horodiştea, sat în jud. Bălţi, aşezat pe malul Ciuhurului. Aparţine volostei Zăbriceni. Are 62 case de ţărani români, care au pămînt de împroprietărire 200 desetine. Domeniul familiei Răşcanu este de 2.500 desetine. Sătenii sunt foarte săraci, lipsiţi de vite".

Deci, sărăcia îi făcuse pe mulţi nevoiaşi sa-şi ia lumea în cap în 1908, elevii încetaseră să mai frecventeze şcoala de o singură treaptă, înfiinţată de către zemstva judeţeană în 1902. Nu putea schimba această situaţie nici învăţătorul Nicolae Kuzneţov, nici preotul Petrea Popovici. Şcoala îşi reia activitatea abia în 1910 cu un efectiv de 30 de elevi. Peste un an, aici se deschide o şcoală ministerială de o singură treaptă, în care invăţătoarea Ludmila Spoialov adunase 45 de copii.

Dvoreanca Maria Burski, soţia ofiţerului Ioan Burski, se pricopsi la Horodişte, în 1912, cu 1.230 des. de pămînt, ţăranii rămîneau să ducă o viaţă sărăcăcioasă. Şi ar fi dus-o aşa încă multă vreme, dacă Sfatul Ţării nu punea insistent problema împroprietăririi ţăranilor basarabeni cu pămînt în cadrul reformei agrare din toamna anului 1922, un număr de 124 nevoiaşi din Horodişte au fost înzestraţi cu 549 ha de pămînt sustrase din moşiile boiereşti.

În 1923 Horodiştea din plasa Rîşcani întrunea 190 de case, 580 de bărbaţi şi 600 de femei, poseda 2 mori de apă pe Ciuhur, avea şcoală primară, se supunea administrativ primăriei din Zăbriceni. Printre boiernaşii satului se mai menţinea aceeaşi nobilă Maria Burski, morile aparţineau lui Petre Bunciuc şi Andrei Coralin. La şcoală instruiau cei 156 de elevi învăţătorii Timotei Gurău şi Adela Tachici.

Noua administraţie sovietică a trecut Horodiştea în componenţa r-nului Brătuşeni. În 1940 satul număra 247 de clădiri şi 1.150 de locuitori. Apoi războiul, care ferfeniţase frontierele ţărilor europene, la 22 iunie 1941 trecu Prutul.

Recensămînturile din 1979 şi 1989 au atestat în Horodişte 1.030 de suflete şi, repectiv, 878. (Ion Hîncu, Tudor Ţopa, Localităţile Republicii Moldova)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment