Atestat în 1888 cu denumirea Nicolaevca. Notă statistică (oct. 2005). Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 28 km, pînă la st. c. f. Alexăndreni -17 km, pînă la Chişinău - 157 km. Case de locuit - 710. Populaţia - 1.473 de locuitori. În comună intră şi sătucul Maiscoe, care are 346 de oameni. Asociaţie de gospodării ţărăneşti, moară, oloiniţă. Biserică, şcoală medie, palat de cultură, bibliotecă, oficiu al medicilor de familie, oficiu poştal, parc, cîteva magazine şi baruri. Monument al consătenilor căzuţi în războiul al doilea mondial.

Aici au trăit oameni cu peste 8 mii de ani în urmă, în mezolit. Ei au format o aşezare temporară, urmele căreia s-au păstrat pînă în prezent. Primul sat a fost întemeiat după ce Imperiul Roman a cucerit Dacia. Locuitorii lui aveau intenţii serioase, stabilindu-se aici cu traiul.

Ei făceau case şi alte acareturi gospodăreşti, lucrau pămîntul, creşteau vite, întreţineau relaţii de comerţ cu negustorii din oraşele Imperiului Roman. Satul a fost prădat şi ars de către huni. Au staţionat aici de mai multe ori şi hoinari veniţi tocmai din cîmpiile asiatice, ei au lăsat 10 movile mari de pămînt, în care i-au înmormîntat pe cei căzuţi în lupte cu băştinaşii.

Situată pe coama unui deal dintre rîurile Cubolta şi Căinar, la 5 km vest de Frumuşica, siliştea a fost înfiinţată pe moşia boierului moldovean Costache Russo în 1888 de către nişte bejenari ucraineni. Primele familii care au descălecat aici au fost ale lui Dionis Lucheanciuc, Teodosie Gorbatiuc, ale fraţilor Ilie, Feodor şi Leontie Bediac. Pînă în 1964 localitatea a purtat numele Nicolaevca. Un alt sătuc Iliciovca se află mai la nord, în com. Şalvirii Vechi din r-nul vecin Drochia.

Găsindu-şi azil printre băştinaşi, bejenarii ruteni s-au apucat să zideascà lăcaşe, să sape fîntîni, să lucreze cu pasiune pămîntul pentru a înfrunta secetele, mulţimea de lăcuste şi ţînţari. Trecură prin cumplite epidemii. Dar satul creştea compact şi repede, acumulînd, prin sudoare, avere.

Statistica sec. trecut ne informează: „Nicolaevca. Plasa Floreşti. Întemeiat pe moşia proprietarului moldovean Costachi Russo. Soroca 30 km. În 1921 s-a ridicat în lemn biserica "Sf. Simion Stâlpnicul". Regiune de colină. Clădiri 124. Locuitori: bărbaţi - 638, femei - 648, total - 1.286. Cooperativă agricolă „Plugarul", cooperativă de consum, şcoală primară mixtă, biserică ortodoxă, primărie, o cîrciumă".

Împreună cu băştinaşii, în cadrul reformei agrare din toamna anului 1922 au fost înzestraţi cu pămînt de către autorităţile romane şi bejenarii ucraineni, oamenii de alte etnii, care locuiau la sate. Părea că viaţa intră treptat în albia belşugului. Dar veni fiorosul an 1941, cînd flăcările războiului se extinseră de la Marea Neagră pînă la Murmansk.

Peste ani, nişte tineri din Iliciovca au nimerit sub gloanţe în Afganistan şi pe Nistru. După război, la Iliciovca s-a aflat sediul kolhozului „Okteabri" (,,Octombrie"). În 1970 producţia globală a acestei gospodării a constituit 1,5 mln.rub., venitul net-438 mii rub. În sat s-a construit moara, oloinita, maternitatea, creşa, casa de cultură, magazine, s-au asfaltat străzile centrale. Apoi k-zul s-a transformat în coop. agricolă „Maiak", condusă de Grigore Protiuc.

În 1971 la Iliciovca trăiau 1.677 de locuitori, la sf. sec. XX - 1.612. Tot pe atunci comuna, compusă din aşezările Iliciovca şi Maiscoe, avea 899 de gospodării şi o populaţie de 2.036 de suflete, incl. 1.712 ucraineni, 283 de moldoveni, 28 de ruşi, 4 bulgari. Ea număra 650 de pensionari şi 339 de elevi.

În gospodăria agricolă ,,Maiak" munceau 40 de specialişti. La şcoala medie instruiau elevii 50 de profesori şi învăţători, la ambulanţa şi punctul medical asigurau sănătatea populaţiei 20 de medici şi surori de caritate.

Din cei 1.174 de cotaşi, care deţineau documente de proprietari ai pămîntului, peste 600 s-au asociat în gospodăria agricolă „Maiac". Uscătoria mecanizată avea o capacitate de 70 tone frunze de tutun, moara măcina 6 tone de grîu pe zi. (Teodor Niţă, Localităţile Republicii Moldova)