Atestat între a. 1457-1504. NOTĂ STATISTICĂ (noiem. 2006). Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 25 km, pînă la Chişinău - 37 km. Gospodării - 526. Populaţia - 1.750 de oameni. Pensionari - 329.

Pentru acest sat Angica şi pan Gavril Trotuşanu, fost logofăt, au avut privilegii de danie de la Ştefan cel Mare. Cu regret, documentul e fără dată şi nu putem şti anul acestei atestări. Ceea ce putem şti e că e din anii de domnie a marelui voievod -1457-1504.

Ceva mai tîrziu şi Petru Voievod îi intăreşte aceluiaş fost logofăt Gavril Trotuşanu, care a slujit mai înainte cu credinţă „sfintrăposatului părintelui nostru Ştefan Voievod, iar astăzi ne slujeşte nouă", un rînd de sate, printre care şi Işnovăţul din ţin. Orhei. De data aceasta, însă, documentul are dată exactă - 7 martie 1594. E pomenit satul şi mai tîrziu, la 3 sept. 1594, ca punct de hotar, într-un document referitor la s. Cotelniei (Hîrtopul Mare de azi).

Între oameni, de cînd e lumea au loc şi bucurii, şi tristeţi, şi ajutoare, şi gîlceve. O neplăcere avu loc între Iliaş Alexandru Vodă şi Andrei Donici, fost agă, moşierul acestor locuri în 1666, încît domnitorul i-1 puse la 30 iunie vecin de moşie pe Pavel, feciorul lui Percică, se vede, un răufăcător şi gîlcevitor, dar care se înscrisese călăraş, iar călăraşilor li se dădea şi pămînt.

Adică acum lasă-i să se războiască între ei. La 23 iunie 1698 îl aflăm stăpîn pe satul Işnovăţ şi moşia lui pe Nicolae Donici, logofăt, cu drepturi confirmate de Antioh Cantemir, ca moştenire de la bunicul său pe nume tot Nicolae Donici. Dinastia Donicenilor, stăpînitori pe aceste locuri, continuă şi mai departe, pentru că la 23 febr. 1719 acest ultim Nicolae Donici îi lasă moşia fiului său Darie Donici.

Administraţia militară rusă, sosită pe pămînturile acestea să-i înfrunte pe otomani, îi asupreşte şi pe băştinaşi. În 1772-1773 face o numărătoare a populaţiei pentru a o impune la bir ţarului ei. În Işnovăţ găseşte 34 de gospodari, dar face scădere de la bir pentru 10 scutelnici boiereşti, 2 voluntari şi 3 văduve sărace lipite pămîntului. Moşiereasă atunci era cluceroaia Alexandra Donici, care şi stăpînea cele 34 de curţi.

Dar în 1774 administraţia militară rusă mai numără o dată gospodăriile din Işnovăţ şi de data aceasta înscrie pe listă 52 de gospodării. Dintre ei 37 rămîn să plătească birul. Scădere se făcuse pentru preotul Condurache, 9 ţigani ai paharnicului Darie Donici şi ai cluceroaiei. Deci satul avea şi biserică. Avea, pentru că în 1786 e hirotonisit preot pentru s.Molovata Lupu Vartic, care a învăţat a citi şi a scrie, precum şi tipicul bisericesc şi cîntarea după inmologhion în s.Işnovăţ şi Teţcani (poate Steţcani?), ţin Orhei.

Clerul bisericii la 17 apr. 1835 constituia 13 bărbaţi şi 10 femei. Preot era Petrea Parfenie, de 52 de ani. Soţia sa Anastasia avea 43 de ani şi născuse 7 copii. Diac era Ioan Blănaru, de 41 de ani. Soţia sa Efimia avea 38 de ani şi născuse deja 6 copii. Dascăl era Ioan Parfenie, de 52 de ani. Soţia sa Anastasia, de 46 de ani, născuse 4 copii.

Dintr-un fond de arhivă aflăm că la 27 apr. 1835 stolnicul Matei Donici era deja trecut dintre cei vii. Satul deja aparţine fiicei sale Ana Stepanova. Apoi moşierul satului devine ştabs căpitanul Alexei Donici. În 1859, însă, satul e mai mic, are numai 70 de case cu 188 de bărbaţi şi 189 de femei. În 1866 se nasc 45 de copii, dar mor 28 de oameni, incl. 7 de holeră. În 1872 respectiv 23 şi 63, incl. 39 de holeră, dintre care 30 - numai în luna iunie. Mai au pe capul lor şi soldaţi ruşi, pe care trebuie să-i hrănească şi să-i îngrijească.

În 1875 satul, cu 106 case, 192 de bărbaţi şi 191 de femei, cu 47 de cai, 91 de vite cornute mari, 556 de oi, avea şi şcoală populară, dar în 1879 ea e inchisă pentru un timp indelungat în legătură cu reconstrucţia clădirii. Dar în iulie 1883 pier de ciumă 61 de vite albe. Nobilul Ioan Russo posedă 706 des. de pămînt arabil şi 697 des. de pădure, 2 mori de vînt şi una cu tracţiune de cai.

Nu era prea uşor sa cumperi un cal, o vacă sau o oaie spre sf. sec. XIX, dar preţurile diferă în dependenţă de anotimpuri. De exemplu, preţul unui cal primăvara în 1892 era de 25 rub., iar toamna - 18 rub., al unei vaci primăvara era de 25 rub., iar toamna - de 15 rub., al unei oi primăvara era de 2,50 rub., iar toamna - de 1,50 rub.

Cei mai scumpi erau boii, primăvara o pereche de boi costa 110 rub., iar toamna - 70 rub. Unii lemnari din sat se ocupă cu confecţionarea carelor, căruţelor, săniilor, roţilor, pe care le pun în vînzare. În 1897 satul număra 714 locuitori (692 de creştini ortodocşi).

Recensămîntul din 1940, Işnovăţ: 1.166 de locuitori, incl. 1.155 de români moldoveni. (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)