Atestat la 14 oct. 1610. Notă statistică (2005). Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 21 km, pînă la st.c.f. Stolniceni - 5 km, pînă la Vama Sculeni - 19 km, pînă la Chişinău - 148 km. Suprafaţa moşiei - 2.270 ha, dintre care pămînt arabil - 1.332 ha, vii şi livezi - 69 ha, fondul silvic - 382 ha, păşuni - 283 ha. Populaţia - 2.348 de cetăţeni (1.246 de bărbaţi şi 1.102 femei).

Persoane apte de muncă - 1.207, pensionari - 471. Componenţa naţională-2.339 de români, 5 ucraineni şi 4 ruşi. SRL „Izlan-Agro" (734 de cotaşi, 653 ha), GŢ „Constantin Ursachi" (32 de cotaşi, 292 ha), 6 intreprinderi individuale, 132 de gospodării ţărăneşti particulare. Mănăstirea "Sf. Dimitrie" şi biserica cu hramul "Acoperămîntul Maicii Domnului". Şcoală medie, casă de cultură, 3 biblioteci, oficiul medicilor de familie, grădiniţă de copii, oficiu poştal, post de poliţie, 3 organizaţii obşteşti. Apeduct, 131 de fîntîni. Un pîlc de izvoare cooptate în centrul satului cu un debit zilnic de peste 100 t. de apă dă naştere rîuşorului Gîrla Mică, ce-şi varsă apele în Prut în aval de Sculeni.

Sat situat pe un povîrniş, lîngă un pitoresc masiv de pădure din preajma Prutului, străjuit de 3 movile funerare străvechi, cel mai înalt pisc e lîngă mănăstire, pe şoseaua spre Risipeni - el urcă la altitudinea de 223 m. Are hotar cu moşiile satelor Scumpia (la răsărit), Risipeni (la nord), Horeşti, Stolniceni şi Cioropcani. Pe timpul domniei lui Constantin Movilă (1607-1611) această ocină o stăpînea boierul Bantîş, care aduse ţărani din alte localităţi să-i lucreze pămîntul. Aceştia şi-au ales aici locul pentru vatră, au construit colibe, bordeie şi ţarcuri în apropierea izvoarelor, dînd naştere unei noi aşezări. Menţionat documentar la 14 oct. 1610, satul îşi sărbătoreşte anual hramul la Pocroave.

Bisericuţa din nuiele, cu pereţi muruiţi şi acoperită cu stuf, a fost sfinţită în 1809; ea avea hramul "Sf. Parascheva". În 1835 aici slujea preotul Timofei Delinschi. Satul răzăşesc întrunea 5 familii de mazili (boieri scăpătaţi) şi 69 de familii de ţărani. Ecaterina Onilă şi Simion Rudeanu depăşiseră pragul vîrstei de 100 ani. Fraţii Alistar şi Afanasie Vlas posedau hrisoave domneşti de proprietate din noiem. 1793. La 5 iunie 1839 stolnicul Ioan Bantîş s-a săvîrşit din viaţă şi a fost înhumat în curtea bisericii de pe moşia sa din Izvoare.

Recensămîntul din 1859 a însumat în Izvoare 121 de case şi 500 de locuitori. Dinastia Bantîş poseda la Izvoare, Risipeni şi Lucăceni 2.826 des. de pămînt, incl. 180 des. de pădure. Statisticianul basarabean Alexandr Egunov, în 1870, a înregistrat în satul Izvoare, volostea Sculeni, 112 gospodării, 239 de bărbaţi şi 225 de femei, 510 vite cornute mari, 1.286 de oi şi capre. 90 de bărbaţi în 1876 au fost mobilizali să facă muncă de corvoadă la construcţia drumului Bălţi-Sculeni.

Ei deja reuşiseră să însămînţeze cu grîu 301 des. şi cu orz 65 des. Boierul Dumitru Bantîş, în primăvara anului 1877, i-a înzestrat pe 4 săteni cu 15 des. de pămînt. Fiica lui, Ecaterina Bantîş, stăpînea în satele vecine tocmai 3.204 des. de pămînt. Răzeşii din Izvoare aveau doar 860 des.

Şcoala elementară a fost deschisă în 1900, dar neavînd susţinere materială în anii următori a funcţionat cu întreruperi- în toamna a. 1915 veni de pe front vestea că a căzut în luptă ostaşul Grigore Ursachi, încorporat în armata ţaristă. Retras în 1917 de pe Frontul Român un regiment comandat de bolşevicul ales I. Grigoriev, ostaşii-rebeli au prădat în lzvoare moara şi mănăstirea, au dat foc conacului boieresc din localitate „ca să nu mai aibă moşierul Mirschi la ce trage". Trupele române, chemate în ajutor de Sfatul Ţării, au pus capăt dezmăţului bolşevic în Basarabia.
În cadrul reformei agrare, decretată de Regele Romăniei, 251 ţărani din Izvoare au fost împroprietăriţi cu 1.088 ha confiscate din moşiile boiereşti. A fost repusă în funcţie moara cu motor a prinţului Mirschi, ea măcina zilnic 2.200 kg de făină.

„Dicţionarul statistic al Basarabiei", editat în 1923 la Chişinău, ne informează: Izvoare, plasa Făleşti, anul întemeierii 1610. Biserica s-a ridicat în cărămidă în 1907 cu cheltuiala boierului Dumitru Bantîş. 260 case, 704 bărbaţi şi 759 femei, o gospodărie boierească, şcoală primară, 3 cîrciumi.

În 1933 frecventau şcoala 121 de elevi instruiţi de învăţătorii Petru Voznîi şi Elena Sava, alţi 122 copii de vîrstă şcolară erau lipsiţi de această plăcere. În acel an prinţul Sveatopole-Mirschi poseda aici 196 ha de pămînt, avea moară şi treierătoare. Comisarii roşii i-au păşit pragul în vara anului 1940, şi l-au supus batjocurii. Administraţia sovietică, la 10 noiem. 1940, înregistră în s. Izvoare din r-nul Sculeni 1.364 de locuitori, dintre care 1.325 erau basarabeni de etnie romănă, 21 ucraineni, 5 ruşi, 13 evrei şi ţigani.

Şcoala medie a fost construită în 1968 pentru 640 de elevi. În prezent aici învaţă 360 de elevi, instruiţi de 28 de profesori şi învăţători, 23 au studii superioare, 5 - studii medii de specialitate. Un profesor posedă gradul didactic I, iar 17 - gradul didactic II. La grădiniţa de copii lucrează 8 educatoare.

Casa de cultură, dată în exploatare în 1962, şi-a făcut renume în raion prin corul-model de copii „Izvoraş", prin formaţiile artistice de dans popular cu titlu model „Mugurel" şi „Muguraşii", conducător artistic Elena Dilion. Sub conducerea muzicianului Gheorghe Rotaru, în 2006 a obţinut titlul model şi corul pentru maturi „Semănătorii". E bogat şi repertoriul ansamblului folcloric de femei „Izvoreanca" şi formaţia folclorică de bărbaţi „Stejăreii". De un real talent pe făgaşul artei populare dau dovadă meşterişele cu mîini de aur Adela şi Ioana Ursachi, Vera Sandu, Zinaida Scutaru, Veronica Andronic. Izvoarele apei şi izvoarele creaţiei sînt inepuizabile. (Tudor Ţopa, Localităţile Republicii Moldova)