Atestat în 1824. Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 12 km, pînă la st.c.f. Răuţel -17 km, pînă la Chişinău - 156 km.

Sat aşezat alături de un iaz enorm, între şoseaua Glodeni-Făleşti şi c.f. Glodeni-Răuţel, în regiune de mici coline. Pe moşia localităţii se conturează 7 movile funerare, ce vorbesc despre lupta înverşunată a strămoşilor noştri în adîncul istoriei cu hoardele păgîne, care năvăleau din stepele asiatice. La început siliştea se numea Leonardovca, deoarece cătunul apăruse pe moşia boierului Leonard, îl fondaseră ţărani şi ţigani şerbi înăimiţi să lucreze pămîntul.

Anul întemeierii e considerat 1824 - aşa afirmă „Dicţionarul statistic al Basarabiei" din 1923. O perioadă de timp i s-a mai zis Odaia Limbeni, judeţul Iaşi cu reşedinţa în Bălţi. E ştiut că în martie 1849 boierii Maria şi Chiriac Leonard aveau în supuşenie aici şi la Funduri 15 familii de ţigani şerbi, care puteau oricînd fi vînduţi ca unelte de muncă.

Recensămîntul din 1859, publicat în 1861 la Sankt-Petersburg, a fixat în Leonardovca, zisă şi Limbenii Noi, 71 de case, fără şcoală şi biserică. Suportînd cîteva epidemii de holeră, aşezarea nouă de pe pîrîul Şuveţ continua să crească furtunos. În 1897 ea a intrat în lista localităţilor basarabene care depăşeau 500 de persoane.

Zamfir Arbore, în „Dicţionarul geografic al Basarabei" (1904), ne-a lăsat moştenire următoarea informaţie:"Limbenii Noi, sau Leonardovca, sat in jud. Bălţi, volostea Făleşti, aşezat la nord de satul Limbenii-Vechi, pe ţărmul pârăului Ustea. În apropierea satului este un iaz mare. Are 98 case, cu o populaţiune de 921 suflete. Ţăranii posedă pămînt de împroprietărire 1.307 desetine. Sunt vii şi livezi cu pomi".

Şcoala fondată in 1903 îl avea de învăţător în 1909 pe Toader Ababii, religia o preda preotul Mihail Virschii. Peste un an frecventau lecţiile 40 de băieţi şi 11 fete. Din 1917 mai mulţi ani aici a lucrat preot Alexei Curmei, absolvent al Seminarului Teologic. În serviciu se afla din 1906. Împreună cu el lucra cîntăreţ Dionisie V. Galiţ. Satul pe atunci număra 230 de gospodării.

În 1922, după înfrăţirea celor două maluri ale Prutului, Institutia română , «Casa Noastră», abilitată cu dreptul de a face reforma agrară in Basarabia, i-a împroprietărit pe 241 de ţărani din Limbenii Noi cu 1.072 ha de pămînt confiscat din moşia boierului Leonard. Peste un an în sat au fost înregistrate 280 de case. Satul avea şcoală primară, dar administrativ se supunea primăriei din Limbenii Vechi.

În toamna a. 1940, împreună cu cătunul Panteleevca, Limbenii Noi numărau 1.141 de locuitori. Potopul de foc, dezlănţuit peste un an, a mistuit din acest sat vieţile a zeci de bărbaţi. Primul recensămînt de după război a însumat în Limbenii Noi 948 de locuitori.

În 1965 cătunul Panteleevca s-a contopit definitiv cu Limbenii Noi.

În 1979 Limbenii Noi număra 700 de bărbaţi şi 758 de femei, în 1989; recensămîntul din oct. 2004 a fixat aici 1.674 de cetăţeni. Către 1 oct. 2007 populaţia satului crescuse cu 90 de inşi, mulţi reveniseră la vatră de la munci grele în străinătate. (Vladimir Nicu, Tudor Ţopa, Localităţile Republicii Moldova)