Atestat în 1644. Notă statistică (2007). Distanţe: pînă la c-rul r-nal şi st. c. f. Ungheni - 9 km, pînă la Chişinău - 99 km. Gospodării - 318, populaţia - 942 de locuitori. SRL „Nurutem Grup" (50 ha), GT „Diaconu Mihai" (540 ha), „Caniţa Vadim" (245 ha), „Mihalache Sergiu" (50 ha). Biserica „Sf. Gheorghe" (în construcţie), şcoală medie, cămin cultural, 2 biblioteci, punct medical, oficiu poştal, un magazin, grădiniţă de copii, monument al sătenilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial. În raza comunei mai intră 3 aşezări – Vulpeşti, Rezina şi Novaia Nicolaevca. Suprafaţa totală - 3.726 ha, populaţia totală - 3.558 de locuitori.

Pînă prin anii şaptezeci ai sec. trecut în Nomenclatorul localităţilor din republica noastră figurau două aşezări  cu acelaşi toponim - Mănoileşti. După ce însă satul respectiv de pe r. Botna s-a contopit cu localitatea Văsieni (r-nul Ialoveni), au rămas numai Mănoileştii aşezaţi pe un povîrniş din preajma Unghenilor.

În tălmăcirea toponimică, Mănoileşti înseamnă „siliştea lui Manole". Unii cercetători au confundat acest cuib uman cu satul Manole din ţinutul Suceava, menţionat într-un document de pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, în anul 1493. ESM notează că Mănoileştii din r-nul Ungheni au fost „menţionaţi documentar în 1644". Probabil, aşa şi este, deşi pe acest meleag podgorean pulsul vieţii umane zvîcnea de mai demult. Despre aceasta vorbesc convingător săpăturile arheologice.

„În baza cercetărilor arheologice s-a ajuns la concluzia că primele 2 localităţi au luat aici fiinţă prin anul 1300 î. Hr., conchide savantul Ion Hîncu. Pe locurile acestora au fost colectate diferite obiecte casnice, mai ales vase de argilă din perioada tîrzie a epocii bronzului (sec. XIII-XII î. Hr.).

Un alt sat s-a format în jurul anului 300 î. Hr., fiind populat de oameni sedentari, care cultivau pămîntul, creşteau animale, îşi durau case spaţioase din lemn şi lut, întreţineau relaţii comerciale cu negustorii din oraşele greceşti de la Dundrea de Jos şi nordul Mării Negre.

Satul a fost incendiat, după toate probabilităţile, în urma invaziei triburilor germanice ale bastarnilor în jurul anului 200 î. Hr. După transformarea Daciei în provincie a Imperiului Roman, aici a fost întemeiată o altă aşezare.

Satul a fost devastat şi incendiat în anul 376 în urma invaziei hunilor. Pe vatra lui au fost colectate diferite obiecte casnice, mai ales, vase de argilă din perioada romană (sec. II-IV). Încă o încercare de a se stabili aici cu traiul a fost făcută după întemeierea Ţării Moldovei, cînd s-au format 3 sate diferite, dar şi acestea curînd au căzut pradă focului mistuitor, pe vetrele lor fiind atestate urme de arsură, diferite obiecte, fragmente de vase de argilă din sec. XV-XVII" (Ion Hîncu. Vetre strămoşeşti din Republica Moldova. Chişinău, 2003, pag. 479).

Deci, actualul sat a moştenit un trecut înfiorător de zbuciumat şi tragic. Cum prindea puţin la puteri, populaţia de aici era lovită necruţător de hoardele de cotropitori, de cumplite secete şi epidemii. Mică rămase siliştea şi la înc. sec. XX. Zamfir Arbore, în Dicţionarul geografic al Basarabiei (Bucureşti, 1904), ne informează: „Mănoileşti, sătuc in jud. Bălţi, aşezat în capul văii Roşca, spre sud de satul Vulpeşti. Face parte din volostea Ungheni. Are 34 case, cu o populaţie de 290 suflete. Ţăranii posedă pămînt de împroprietărire 314 desetine. Proprietarul, Tufescu are 355 des. împrejurul satului sunt vii".

După ce se stinse pălălaia primului război mondial şi încetaseră rebeliunile bolşevice, fiind împroprietăriţi cu pămînt, codrenii din Mănoileşti îşi luară avînt, creştea populaţia şi averea satului. Dar se abătu o altă nenorocire, mai cretină, mai devastatoare. Vîrtejurile războiului din 1941-1945 au mistuit în acest tihnit ţinut de codru aproape toată populaţia masculină în floarea vîrstei.

Mai apoi satul Mănoileşti a fost transformat în gospodărie de stat, unde se afla sediul s-zului „Ungheni", specializat în creşterea oilor de prăsilă şi îngrăşarea porcilor. Ţăranii pe sectoarele de lîngă casă îngrijeau cu dragoste viile şi livezile persoanele. În 1973 satul număra 860 de suflete umane.

Deşi beneficiul era modest, cam 260 mii rub. anual, în localitate se construise un complex zoootehnic, o cantină, diferite obiecte de menire social-culturală. Astăzi în com. Mănoileşti activează o SRL şi 3 gospodării ţărăneşti, care întrunesc 885 ha de pămînt, restul ogoarelor sînt prelucrate în mod individual. (Tudor Ţopa, Localitatile Republicii Moldova)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment