Atestat la 2 sept. 1475. Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 21 km, pînă la Chişinău - 28 km. Moşia - 6.607,53 ha, suprafaţa satului - 448,33 ha. Populaţia - 6.201 locuitori.
Arheologii susţin că primii oameni pe moşia Merenilor de azi s-au aşezat cu traiul cu mai bine de 6 milenii în urmă, adică prin mileniul IV î. Hr. Pe la mijl. mileniului II aici a fost o aşezare umană, care a existat cîteva secole. Apoi, în era noastră, alte 4 silişti intenţionau să se dezvolte, dar, ca şi celelalte, au avut o soartă tragică. De pe locurile lor au fost depistate mai multe vestigii arheologice. Investigaţiile de teren cel mai activ au fost efectuate de savantul Gheorghe Postică.
Un document vechi, din 5 sept. 1605 delimitează marginile moşiei s. Mereni, dar nu aceasta e prima atestare a lui. Satul e mult mai vechi şi e pomenit pentru prima oară într-un hrisov de la Ştefan cel Mare din 2 sept. 1475. În acele timpuri Mare era şi un obişnuit nume de om şi mulţi cercetători consideră că denumirea Mereni a provenit de la acest nume.
Satul exista şi pînă la această dată şi poate că el a provenit de la Mare, socrul lui Alexandru cel Bun, care e posibil să fi avut pe aici pămînturi, dar o confirmare documentară nu avem.
Oricum, e un sat de răzeşi din spaţiul pruto-nistrean cu multe toponime româneşti - Hatmăna, Valea Coloniţei, Chetroşiţa, Cracii Pietrosului, Găunoasa, Chihaia, Gălăganul, Silimenii, Perciunu, Sărăcuţa, Petreuca, Oglindeştii, Melesteu ş. a., simbolizînd diverse elemente al reliefului colinar de pe aici sau anumite evenimente şi oameni, care au vrut să facă ceva pentru satul lor de baştină.
Locuitorii satului pot explica semnificaţia fiecăruia din aceste microtoponime. În 1989, cînd satul împlinea 515 ani, a fost inaugurată o placă comemorativă. La festivităţile cu această unicală ocazie s-a vorbit şi de multe din aceste toponime locale.
Mărturia documentară despre Mereni din 5 sept. 1605, e o hotarnică, efectuată, cînd se plînseră Grigore şi Nicolae, feciorii lui Tănase Grizunu pentru pierderea ocinei. Amănunţit acţiunea de hotărnicire se poate citi într-un document din culegerea lui L. T. Boga „Documente basarabene", vol XX. Fraţilor Grizunu li se făcuse dreptate, pentru că aveau unele documente respective şi martori vii, care au confirmat valabilitatea plîngerii. Astfel de documente vechi aveau şi alţi răzeşi din Mereni. Mărturii hotarnice mai avem şi din anii următori, din 1796, de exemplu. Apoi urmează fel de fel de vînzări, împărţiri, danii, cumpărări.
În 1803 aici locuiau 68 de familii. În 1817 sînt înregistrate 194 de familii. Cea mai completă realitate a satului Mereni ne-o oferă recensămîntul din 1835, cînd au fost înregistrate 278 de familii cu 1.170 de suflete. Cel mai vîrstnic merenean atunci era Grigore Dănuţă, de 87 de ani.
Merenii se numără printre primele localităţi rurale, în care, în 1836 şi 1842, s-au deschis şcoli bisericeşti parohiale. Apoi, în 1876, aici s-a deschis şi o şcoală populară de o singură clasă, care pe 23 apr. 1884 se transformă în şc. ministerială.
În 1933 din 1.004 copii de vîrstă şcolară numai 293 au fost înscrişi în cataloagele şcolii. În 1938 a fost întemeiată şi o şcoală ţărănească, în fond, de alfabetizare. Elevii cei mai disciplinaţi au fost stimulaţi cu o excursie cu la Chişinău. Ei au vizitat depozitul de armăsari, tauri şi berbeci, şcoala ţărănească superioară de la Costiujeni şi Muzeul Naţional, Fundaţia Culturală, Institutul social Român şi Şcoala normală de băieţi „Mihai Viteazul".
În 1946 s-a trecut la învăţămîntul de 7 clase. În 1951 la cel de 10 clase, în 1961 - la cel de 11 clase. Acum în sat funcţionează liceul teoretic. Satul creşte mereu şi la 1859 număra deja 1.810 oameni. Epidemiile de holeră, însă, calamităţile naturale influenţează respectiv şi asupra situaţiei demografice a satului.
Cînd Imperiul Rus a hotărît în 1897 să facă un recensămînt special numai în localităţile, care depăşesc numărul de 500 de locuitori, s-a constatat că în Mereni vieţuiau 2.939 de locuitori. (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)