Întemeiat în 1921cu denumirea Ghica-Vodă . Nota statistica (2007). R. Răut. Distanţe: pînă la c-rul r-nal şi st. c. f. Drochia - 7 km, pînă la Chişinău - 172 km. Gospodării – 695, populaţia -1.615 locuitori.
Pînă la 28 oct. 1949 a purtat toponimul Ghica-Vodă. Pînă la adoptarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova din 27 dec. 2001 localitatea sa aflat în raza or. Drochia.
Sat la 7 km vest de or. Drochia, în valea r. Răut, alături de şoseaua şi calea ferată Ocniţa-Bălţi, are hotar cu moşiile marilor localităţi rurale Sofia (la sud), Nicoreni (la vest) şi Ochiul Alb (la nord). Cea mai înaltă colină, cu altitudinea de 233 m, se află în dumbrava de la răspîntia şoselelor Drochia-Miciurin - Sofia. Solurile de pe moşia satului sînt bogate în humus, prielnice pentru cereale şi culturile tehnice.
Arheologii au descoperit în zonă vatra unei silişti umane primitive care a existat cu 8.000 de ani înainte de Hristos. În perioada romană aici a existat o aşezare umană, care a fost devastată şi incendiată în anul 376, cînd a avut loc invazia hunilor. Din trecutul depărtat pe moşia satului au rămas şi 8 movile funerare.
În 1921, după ce ţăranii din satele vecine primiseră aici pămînt în cadrul reformei agrare iniţiate de Sfatul Ţării şi acceptată de Regele României, apăru localitatea Ghica-Vodă. Avînd condiţii excelente pentru dezvoltarea agriculturii şi aflîndu-se în apropierea gării feroviare Drochia, cătunul crescu repede - în 1933 el însuma de acum 309 suflete umane. Iar la 10 noiembrie 1940 administraţia sovietică înregistră aici 1.063 de locuitori, dintre care 544 erau moldoveni, 480 ucraineni, restul - de alte etnii.
Războiul teribil din 1941-1945 a mistuit în pălălaia sa vieţile multor bărbaţi din satul Ghica-Vodă, dar unde aţi văzut război fără mutilaţi, distrugeri masive, epidemii. Iar la toate acestea comisarii roşii au mai provocat şi foametea din 1946-1947, cînd au măturat din casele ţăranilor ultimele boabe de porumb şi de grîu. Tot ei au dat ghes şi cu deportările.
La 28 octombrie 1949 satul a fost rebotezat cu toponimul Miciurin. Mai apoi şi k-zul „Molotov" deveni „Miciurin”. În 1972 el realiză producţie agricolă în valoare de 1,5 mln. rub., beneficiul depăşind 500 mii rub. Gospodăria avea 29 de tractoare, 12 camioane şi tot atîtea combine, construi o impunătoare tabără pentru mecanizatori, depozite, şcoală, maternitate, punct medical, alte obiecte social-culturale necesare. În dumbrava „Iasnaia Poleana" apăru un sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză.
În 1979 s. Miciurin număra 816 bărbaţi şi 851 de femei, în 1989 - 695 de bărbaţi şi 795 de femei. O parte din ţărani deveniseră muncitori la noile întreprinderi industriale din or. Drochia. În 2001 populaţia localităţii însuma 1.541 de suflete. Acum în sat funcţionează 2 asociaţii agricole (,,Salamit-Agro" şi „Birarovca"), conduse de Valeriu Popa şi, respectiv, Mihail Malîi. Gimnaziul e frecventat de 230 de elevi instruiţi de un corp didactic din 18 pedagogi. (Tudor Ţopa, Localităţile Republicii Moldova)