Atestat la 15 iunie 1431. Nota statistica (dec. 2007). Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 24 km, pînă la st. c. f. Ocniţa - 35 km, pînă la Chişinău - 216 km. Gospodării - 230. Populaţia- 511. Gimnaziu, casă de cultură, 2 biblioteci, punct medical, oficiu poştal, grădiniţă de copii, stadion, monument, 3 magazine.
Mihailouţi, Mihălcăuţi, Mihalcovţi, Mihăieşti, Mihaileanî, Mihăileni... Cum numai nu s-a manipulat cu denumirea acestui sat! La fel cum a fost aruncat, pe parcursul anilor, dintr-o primărie în alta, mai mult, pare-se, menţinîndu-se, totuşi, în primăria Bălcăuţi. Cele mai apropiate sate vecine îi sunt Grozniţa, care se află în subordinea sa, Rotunda, Hlinaia, Halahora de Jos şi Halahora de Sus.
Un pîrîiaş mic, fără nume, trece pe aici prin cîteva iazuri şi iezuleţe, ocolind nişte înălţimi, cea mai mare atingînd 256 m deasupra nivelului mării, încearcă, şi reuşeşte, să dea naştere unor locuri destul de pitoreşti. La 3 km sud-vest trece traseul de importanţă internaţională Chişinău-Cernăuţi, spre care vine din Bălcăuţi şi trece prin el o altă şosea, dar satul rămîne retras de lume şi-şi duce viaţa în tihnă şi voie bună.
Se pare, aşa şi-o duce nu de azi şi nu de ieri, ci de secole. Încă de pe cînd Alexandru Voievod îl întăreşte cu alte aşezări omeneşti vornicului Cupcici. Adică de la 15 iunie 1431, cînd a fost semnat acest uric domnesc. Cu toate că, evident, el deja exista. Dar alte ştiri despre el, care ar tine de sec. XV, nu avem. Mai intervine o informaţie de la 1 ian. 1574, cînd Mihăilenii, ortografiaţi aici Mihălcăuţi, trec în posesia altui boier, a fostului vistiernic Pilipovschi. Tot pe atunci, cu denumirea Mihalcăuţi, ei figurează într-o mărturie hotarnică despre moşiile Adecăuţilor (Bricenilor).
Trec ani după ani. Se mai scurge un secol. Despre Mihăileni nu se aude nimic. Apoi, la 22 sept. 1612 aflăm că Tancu Costin, vel armaş, îi cedează fratelui său un sfert din această moşie. Peste un deceniu iar are loc o afacere asemănătoare. Ion Tertea cu sotia sa Ana vînd partea lor din moşia Mihăilenilor lui Efrem Hajdău, apoi tot satul, la 4 apr. 1632 este confirmat în stăpînirea lui Gheorghe Roşca.
Administraţia militară rusă, la 25 dec. 1772, găseşte aici 29 de gospodării, proprietar al moşiei fiind căpitanul Ion Miclescu. Însă iar urmează şiruri lungi de împărţeli, mărturii şi dăruiri, pretendenţi la moşie izvodindu-se cu duiumul. Chiar şi din răvaşul descoperit de L. Boga, scris de un oarecare Mihai Veisa din Iaşi moşului său din Mihăileni, care, de asemenea, pusese ochii pe această moşie, aflăm că acesta ar trebui să-şi astîmpere pofta, deoarece Teodor Balş, ruda lor, „nu are nici frică de Dumnezeu, nici ruşine de oameni". Adică e un mare hrăpăreţ şi zgîrie-brînză. Şi-apoi aici mai stăpînea o parte de moşie şi nobilul Vasile Cristea.
Localitatea avea deja biserică, lucru, pe care îl aflăm din documente de arhivă. Preot în 1835 era Ioan Popovici în vîrstă de 38 de ani, diac - Andrei Ciomîrtan, de 32 de ani, şi paracliser - Petru Liviţchi, de 67 de ani.
Pe la mijl. sec. XIX satul se măreşte brusc. Sînt strămutate încoace mai multe familii din jud. Hotin, în total - 57 de familii cu 134 de bărbaţi şi 150 de femei. În felul acesta Mihăilenii sînt deja alcătuiţi din 108 familii cu 279 de bărbaţi şi 244 de femei.
Dar iar se micşorează satul. În 1875 are numai 72 de case cu 343 de oameni (181 de bărbaţi şi 162 de femei). În gospodăriile lor mai ţin 60 de cai, 160 de vite cornute mari şi 20 de oi. Aflăm, însă, că peste sărmanii oameni dă o epidemie de difterită şi din 53 de bolnavi 27 îşi pierd viaţa.
Pămînturile basarabene, însă, îi ademenesc mereu pe ruşi şi în 1940 le acaparează din nou. La 10 noiembrie 1940 ei găsesc în Mihăileni 909 suflete, dintre care 870 de etnie ucraineană. Locuiesc aici şi 31 de moldoveni. Apoi după acest schimb de regim vine şi nenorocirea războiului din 1941-1945. Sînt mobilizaţi pe front toţi bărbaţii de frunte ai satului, dar prea puţini se întorc înapoi.
La recensămîntul de la 1 aug. 1949 administraţia sovietică înregistrează în Mihăileni 1.054 de locuitori (toţi ca unul ucraineni).
Alte 2 recensămînturi, cele din 1979 şi din 1989, înscriu în liste 574 de locuitori (268 de bărbaţi şi 261 de femei) şi, respectiv, 494 de locuitori (233 de bărbaţi şi 261 de femei). Satul se micşorează văzînd cu ochii, dar nimeni nu se prea îngrijorează de aceasta.
La 31 oct. 1980 Mihăilenii devin centru de soviet sătesc şi are în subordine s.Grozniţa, dar nu pentru prea mult timp. Acum îl au din nou. După destrămarea complexului gigant de creştere a juncilor ţăranii împart şi pămîntul lui. Drept că nu mai au cu ce să-l lucreze.
Cei mai vîrstnici oameni din Mihailovca în apr. 2000 erau Irina Crîjanovschi, 93 de ani, Ana Banaru şi Maria Gherghelegiinic, ambele de 85 de ani. Satul ia apă din 61 de fîntîni bine amenajate. Atunci avea un magazin. Recensămîntul din 5-12 oct. 2004 a găsit în Mihăileni 519 locuitori. (Victor Ladaniuc, Localitatile Republicii Moldova)