Atestat în 1908. Notă statistică (2007). Distanţe: pînă la c-rul comunal - 3 km, pînă la st. c. f. Căinari - 10 km, pînă la c-rul r-nal - 42 km, pînă la Chişinău - 43 km. Populaţia - 563 de oameni. Şcoală, cămin cultural, oficiu al medicului de familie, oficiu poştal, magazin.

Dinspre partea de est a s. Misovca într-o depresiune nu prea adîncă de la s. Puhoi şi pînă la s. Homuteanovca în jos, pe o distanţă de 12 km se întinde un iaz foarte lung şi foarte îngust. El e acompaniat de un relief puţin văluros, înălţimile căruia nu urcă mai sus de 175-190 m. Localitatea e situată pe şoseaua Puhoi-Gangura, mai învecinîndu-se înspre est cu s. Ochiul-Roş şi înspre vest, dincolo de r. Botna, cu s. Răzeni.

Cu anul 1908 îl atestă pentru prima dată ESM, de alte ştiri mai timpurii nu dispunem. Satul se folosea de poştă şi de alte servicii în Căinari, la 7 verste depărtare, la serviciile divine oamenii plecau la Gangura, la 1-2 verste. Denumirea sătucului, cică, s-ar trage de la numele unui boier de pe acolo - Misov, posibil de provenienţă rusească. Uneori ucrainenii de aici îl mai numeau Mişivca.
În 1918, însă, se înfăptuieşte jinduita de multă vreme unire a Basarabiei cu România.

În sept. 1922, conform reformei agrare, 91 de locuitori nevoiaşi din Misovca primesc în proprietate veşnică 549 ha, în medie cîte 6 ha de om, o suprafaţă destul de bună pentru a-şi redresa traiul sărăcăcios. În 1923 sătucul avea 82 de case cu 293 de vieţuitori în ele (210 bărbaţi şi 183 de femei). Satul avea o cîrciumă.

Primăria se afla în Gangura. Uneori satului i se mai zicea Miscova. Peste 10 ani, în 1933 a ajuns deja la 304 locuitori. În sat mai erau 7 curţi de colonişti nemţi, care în 1940 se repatriază, lăsînd 76 ha de pămînt arabil.

În anii ce s-au scurs pînă la 1940 satul a crescut pînă la 540 de locuitori, incl. 472 de ucraineni, 22 de moldoveni, restul fiind de alte etnii. Ruşi în sat nu erau. La numărătoarea sovietică din 6 apr. 1941 Misovca întrunea 589 de locuitori, care locuiau în 140 de case.

Satul nu era mare, dar războiul al doilea l-a rărit şi mai mult. Ostaşii originari din Misovca, răpuşi în lupte sau pierduţi fără urme, au fost daţi într-o listă comună cu cei din Gangura şi comisariatul militar Anenii Noi nu i-a mai dispersat. A mai suferit satul de foamete, apoi au venit deportările, dar în Misovca nu s-a prea înculăcit nimeni şi de aceste represiuni a scăpat.

Satul regenerează, încît la următorul recensămînt, din 1 apr. 1949, se fixează un număr mai mare de locuitori - 605 suflete, de asemenea, şi o altă structură etnică: 367 de ucraineni, 237 de ruşi şi un bulgar. Probabil, şi în 1940 au fost înscrişi ucraineni cam cu hurta. În 1973 număra 678 de locuitori. Director al şcolii de 8 ani era V. Sungureanu. Revista „Învăţătorul sovietic" îi popularizează experienţa pedagogică.

Recensămînturile din 1979 şi 1989 înregistrează respectiv în Misovca 587 de locuitori (288 de bărbaţi şi 299 de femei) şi 564 de locuitori (278 de bărbaţi şi 286 de femei). În oct. 2004 satul avea 563 de locuitori (302 bărbaţi şi 261 de femei), 50 la sută fiind moldoveni.

Organizarea agriculturii k-znice a găsit de cuviinţă să unească oamenii apţi de muncă din acest sat într-o singură brigadă de cîmp, care a fost subordonată k-zului „Dimitrov" cu sediul în Gangura. Satul avea şcoală de 8 ani, cămin cultural, punct medical, grădiniţă de copii, magazin. Acum nu mai este nici k-zul, nu mai este nici brigada de la Misovca. Oamenii înzestraţi cu cota de pămînt se descurcă fiecare cum poate. (Vladimir Nicu, Localitatile Republicii Moldova)