Academicianul Grigore Alexandru Benetato s-a născut la 18 noiembrie 1905, la Ialoveni, iar la Chişinău urmează liceul „Alexandru Donici". Studiile superioare le face la Facultatea de Medicină din Cluj, iar în 1929 obţine titlul de Doctor în medicină şi în chirurgie.

În studenţie lucrează ca preparator la biochimie (1925-1927), sub conducerea profesorului P. Thomas, şi ca asistent (1927-1931), apoi devine şef de lucrări (1931 -1937) la catedra Fiziologie, condusă de profesorul I.I. Niţescu. Între timp (1932) face o călătorie de studii de un an în Germania.

În această perioadă de timp urmează cursuri şi lucrări în laboratoare de prestigiu: chimie fiziologică -profesorul P. Rona, lucrări de fiziologie clinică - profesorul H. Zondek şi lucrări de fiziologie animală - profesorul Mangold. Pe parcursul acelui an a preferat să activeze în laboratorul vestitului fiziolog, deţinător al Premiului Nobel, profesorului Otto Meyerhof, în domeniul fiziologie musculare.

Între timp, manifestările exclusive ştiinţifice şi arta predării disciplinei au fondat temelia numirii, în 1937, lui Grigore Alexandru Benetato în calitate de profesor titular de fiziologie la Facultatea de Medicină din Cluj.

În 1949 este numit director al Institutului de Cercetări Medicale din Cluj, pe care îl conduce până în anul 1958, an în care este invitat, în calitate de profesor titular, la Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. În anul 1949 este ales membru corespondent, iar în 1958 devine membru titular al Academiei din România. Pe parcursul anilor a activat în calitate de director al Institutului de Fiziologie Normală şi Patologică „D. Danielopolu" al Academiei de Ştiinţe Medicale.

Activitatea didactică şi ştiinţifică intensă pe parcursul a peste 30 de ani la Cluj, Sibiu şi la Bucureşti s-a evidenţiat prin formarea unei şcoli de remarcabili savanţi şi profesori de fiziologie, fiziopatologie, farmacologie şi biofizică (I. Haulică, I. Baciu, P. Derevenco, G. Arsenescu, L. Tomuş, B. Cuparencu, R. Oprean, V. Vasilescu, A. Cojocaru, L. Grosu ş.a.).

Grigore Benetato a scris un şir de tratate de fiziologie: Elemente de fiziologie medicală (1934), în colaborare cu Gh. Popoviciu, carte decernată cu premiul Oroveanu, Tratat elementar de fiziologie (1947) şi Elemente de fiziologie în două volume (1962).

A condus în calitate de redactor responsabil, imprimându-le o apreciată ţinută ştiinţifică revistelor medicale: Studii şi cercetări de medicină (Cluj), Revista de fiziologie normală şi patologică, organ al Societăţii de fiziologie, Revue roumaine de Physiologie, editată de Academia de Ştiinţe Medicale.

A publicat un şir de monografii cu aspect aplicativ al fiziologiei printre care: Efortul fizic în lumina cercetărilor de laborator (1932), Problema alimentaţiei pentru individ şi colectivitate (1939), Transfuzia cu sânge conservat (1942), Metode bioradiotelemetrice (1971).

Activitatea de cercetare ştiinţifică a lui Gr. Benetato, dedicată cercetărilor fundamentale de fiziologie, este bogată şi multilaterală. Din primele sale lucrări se orientează spre aplicarea metodelor chimice şi fizice de investigaţie în studiul mecanismelor fiziologice. În procesul de studiere a oboselii musculare şi a senescenţei determină solubilitatea proteinelor tisulare, capacitate de tampon , şi conţinutul lor în potasiu.

În această perioadă demonstrează rolul glandei cortico-suprarenale în menţinerea edificiului proteic tisular şi a stării coloidale a proteinelor din organe (1937-1940). In raport cu îmbătrânirea, Gr. Benetato demonstrează scăderea solubilităţii proteinelor şi pierderea de potasiu tisular.
În această perioadă, probabil sub influenţa cercetărilor lui Gr. Benetato, la Chişinău medicul D. Koţovsky fondează Institutul de Cercetare a Bătrâneţii, care este primul din Europa.

Pe cale experimentală, Gr. Benetato demonstrează rolul hormonilor glicocorticoizi şi mineralocorticoizi în menţinerea proteinemiei şi în sinteza anticorpilor (1957-1971).
Între anii 1935-1941 studiază meditaţia umorală a influxului nervos în centrii vegetativi bulbari şi hipotalamici. In aceste lucrări arată că, în urma stimulării foradice a capătului central al vagului, precum şi după excitarea directă a hipotalamusului, sângele efluent al creierului se încarcă cu acetilcolină.

Astfel, cu caracter prioritar se demonstrează existenţa unei meditaţii colinergice în zona hipotalamusului anterior. In continuarea acestor cercetări continuă studiul mediaţiei în sinapsele centrale, utilizând metoda originală de izolare a circulaţiei somato-cefalice, pe care a elaborat-o în 1947 în colaborare cu C. Oprişiu, I. Baciu, L. Grosu şi I. Haulică.

În cursul acestor cercetări, între anii 1957-1972, demonstrează mecanismele adrenergice şi serotoninergice în activitatea centrilor vegetativi superiori din hipotalamus şi posibilitatea activării sistemului nervos central prin vasopresină. Aceste investigaţii au fost aprofundate prin utilizarea alături de metoda izolării somato-cefalice a altei tehnici originale de perfuzie a encefalului izolat. Cercetările neuro-endocrine (1954-1965) au demonstrat acţiunea nervo-centrală a unor amine biologice (histamina, catecolamina), a unor hormoni (tiroxina) şi a polipeptidelor plasmatice active (bradikinina, angiotensina).

În baza investigaţiilor, Gr. Benetato elaborează o concepţie originală în care demonstrează că, în condiţii fiziologice, excitarea directă nervoasă (stres emoţional), umorală sau reflexă determină pe cale colinergică, în nucleii hipotalamici, o descărcare de vasopresină care, acţionând asupra formaţiei reticulate mezencefalice, produce activarea electrocorticală şi intensitatea metabolismului cerebral.

Rezultatele cercetărilor profesorului doctor Gr. Benetato au o importanţă practică medicală, deoarece au demonstrat reglarea nervo-centrală a reacţiilor imuno-biologice (1944-1962). În lucrarea sa din 1944 susţine că reacţia de apărare a organismului faţă de proteinele străine sau cele proprii denaturate, care pătrund în variate condiţii în curentul circulator, este un proces, care se desfăşoară sub controlul nervos şi cel endocrin.

Publicaţiile (peste 30) sale din România şi peste hotare au adus contribuţii valoroase asupra concepţiei, care confirmă rolul centrilor nervoşi din regiunea hipotalamică în declanşarea reacţiei leucocitare şi în activarea sistemului fagocitar mobil şi sesil, precum şi în reacţia anamnesfică (mobilizarea anticorpilor).

Academicianul Ion Baciu, în In memorium, din 1972, anul încetării din viaţă a lui Grigore A. Benetato scria: „Pentru întreaga sa operă, care continuă creator în domeniul fiziologiei experimentale tradiţiile şcolii lui Gl. Bernard, dezvoltate la noi pe o linie originală de I. Atanasiu, care reia în fiziologia imunităţii cercetări ale lui V. Babeş, I. Cantacuzină şi C. Levaditi, care dezvoltă în domeniul fiziologiei sistemului nervos tradiţia şcolii lui Gh. Marinescu, iar în studiul relaţiilor neuro-endocrine - direcţia promovată de acad. C. I. Parhon, academicianul Gr. Benetato are meritul de a fi contribuit în mod esenţial, prin cercetările originale care le-a efectuat şi din funcţiile pe care le-a deţinut, la progresul fiziologiei, în general, şi cu deosebire a celei româneşti, conferindu-i o orientare modernă sub aspect metodic şi conceptual şi formând numeroşi elevi în fiziologie şi ştiinţele învecinate."

Academicianul Gr. Benetato a fost membru al Societăţii de Chimie Biologică din Paris, al Societăţii Regale de Medicină din Londra, al Societăţii Medicale „J. E. Purkinje" din Praga, al Academiei de Astronautică din Paris.

Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în lucrări, precum: Elemente de fiziologie generală (2 voi. 1934-1934); Consideraţiuni generale asupra fiziologiei efortului fizic (1938); Problema alimentaţiei pentru individ şi colective (1939); Transfuzia cu sânge conservat (1943); Sistemul nervos central şi funcţiunea de apărare (1944); Tratat elementar de fiziologie (1948); La methode de la „ tete izolee "avec maintein de la moelle epiniere (1956); Mecanisme de reglare cortico-viscerale (1957); Despre mecanismele neuroumorale ale proceselor integrative hipotalamice (1968); Metode bioradiotelemetrice în medicină (1971) ş.a. (Aurel Saulea, dr. h., profesor, membru corespondent AŞR Catedra Fiziologie şi Reabilitare Medicală USMF „Nicolae Testemiţanu" Chişinău)

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment