În natură apa se găseşte într-un circuit continuu. Sub influenţa căldurii solare, o parte din apa de la suprafaţa mărilor şi oceanelor, fluviilor şi râurilor, lacurilor şi bălţilor se evaporă, trecând în atmosferă sub formă de vapori.

De la suprafaţa vegetaţiei, ca şi de la suprafaţa pământului umed, se evaporă de asemenea în atmosferă cantităţi importante de apă. Aceşti vapori constituie umiditatea atmosferei şi alcătuiesc norii care circulă sau sunt purtaţi de curenţii de aer până ajung în zone cu temperaturi mai scăzute, unde se condensează şi cad la suprafaţa pământului sub formă de precipitaţii atmosferice (ploaie, zăpadă, lapoviţă).

Ajungând pe sol, precipitaţiile pot lua una din următoarele căi:
- dacă solul este permeabil, ele se infiltrează în interiorul lui până când întâlnesc un strat impermeabil deasupra căruia se colectează, formând apa subterană;

- când solul este impermeabil, apele de precipitaţii se scurg la suprafaţa lui, alimentând şi constituind apele curgătoare (fluviile, râurile, pâraiele), dacă terenul este înclinat, iar dacă terenul este plat, apele vor stagna, alcătuind apele stătătoare (lacuri, bălţi, mlaştini).

Apele curgătoare şi cele stagnante constituie ceea ce denumim ape de suprafaţă.

Apele subterane nu stau în repaus, ci, în raport cu sensul înclinării straturilor impermeabile de la bază, ele curg, ajungând iarăşi la suprafaţa solului sub formă de izvoare. Izvoarele, împreună cu apele de precipitaţii care nu s-au infiltrat în sol, dau naştere râurilor şi fluviilor.

La rândul lor, acestea din urmă se varsă în mări şi oceane, de la suprafaţa cărora, prin evaporare, apa revine în atmosferă, reluând ciclul apei în natură.