Divizarea mediului extern în factori naturali şi antropogeni este convenţională, deoarece acţiunea lor se află întotdeauna într-o corelaţie strânsă. Spre exemplu, condiţiile climaterice, în mare măsură, determină condiţiile de insolaţie a încăperilor, dictează arhitectura localităţilor. în acelaşi timp, influenţa antropogenă asupra mediului extern, ducând la poluarea aerului atmosferic, provoacă schimbarea climatului, micşorarea intensităţii radiaţiei solare. Destul de pronunţată în epoca industrializării, această influenţă s-a manifestat pregnant şi în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice.

Până la industrializare cantitatea factorilor nocivi şi a poluanţilor era limitată, fiind constituită din substanţe de origine organică, Autopurificarea biosferică era suficientă, încât nu se observa acumularea unor cantităţi mari de substanţe toxice.

În epoca revoluţiei tehnico-ştiinţifice situaţia s-a schimbat brusc. în prezent biosfera este poluată intens cu diverse substanţe toxice. Procesele de autopurificare din mediul extern nu pot compensa afluxul de noxe, ce provoacă pericolul dereglării echilibrului ecologic. În legătură cu aceasta, una dintre problemele majore ale contemporaneităţii este elaborarea măsurilor de protecţie a biosferei de poluanţi.

Factorii nocivi se formează în mediul extern fie pe calea pătrunderii nemijlocite a substanţei de la sursa generatoare, fie ca rezultat al transformărilor multiple ale poluanţilor în biosferă. Sursele obişnuite de poluare sunt diferite procese tehnologice, în urma cărora în aer, sol, apă sunt aruncate deşeuri lichide, solide şi gazoase. în legătură cu procesele de migrare a substanţelor toxice în diverse obiecte ale mediului este posibilă răspândirea poluanţilor în mediul extern.

Multe substanţe pot fi depozitate un timp îndelungat în unul din obiectele din mediul extern şi, la o acumulare îndelungată, concentraţia lor va creşte. De aceea la evaluarea gradului de poluare a anumitor obiecte ale mediului extern vor fi luate în considerare particularităţile de depozitare şi de poluare la migrarea substanţelor nocive dintr-un obiect în altul. Spre exemplu, deşeurile radioactive, nimerind în rezervoarele de apă, se dizolvă, iar în bioplancton, alge şi animale acvatice are loc acumularea intensivă a substanţelor radioactive.

Iată de ce, deşi concentraţia substanţelor radioactive în apa rezervorului nu depăşeşte limitele admisibile, în organismele vegetale şi animale ea va fi considerabilă, iar examinarea doar a probelor de apă nu va reflecta migraţia reală a substanţelor radioactive în rezervorul de apă şi caracteristica igienică completă.

Căile de penetrare a agenţilor nocivi în organism sunt diverse: prin inspiraţie sau prin tractul gastrointestinal (cu apa sau produsele alimentare), prin piele. Anumiţi factori ai mediului extern (de exemplu cei fizici: lumina, zgomotul, vibraţia) influenţează organismul prin analizatoarele vizual, auditiv etc. Alţi factori fizici, cum ar fi radiaţiile ionizante, nu sunt percepute de către organele de simţ şi acţionează simultan asupra tuturor organelor şi sistemelor organismului.

Căite de penetrare a agenţilor nocivi determină:
1) localizarea diferită a acţiunii lor în organism;
2) particularităţile manifestărilor clinice care apar ca rezultat al acestei acţiuni.

De menţionat că, în ultimul timp, tot mai frecvent apar condiţii pentru pătrunderea simultană a unuia şi aceluiaşi agent nociv pe cale respiratorie, prin tractul gastrointestinal şi prin piele. În alte cazuri asupra organismului pot acţiona în acelaşi timp factori nocivi diferiţi după natura lor. Spre exemplu, este posibilă acţiunea simultană a unor substanţe toxice, a zgomotului şi condiţiilor microclimatice nefavorabile. Anume o astfel de acţiune combinată (mixtă) a factorilor nocivi în prezent se întâlneşte cel mai frecvent.

Toţi factorii nocivi ai mediului extern exercită influenţă asupra unui sau altui obiect. În primul rând, obiectul influenţei este organismul uman, dar este posibilă acţiunea şi asupra vegetaţiei. Igiena studiază influenţa factorilor nocivi asupra stării sănătăţii populaţiei din localităţile urbane şi rurale, colectivelor muncitoreşti, copiilor şi adolescenţilor, militarilor etc.

Din punct de vedere al stării sănătăţii, aceste colective sunt neomogene. Populaţia este neomogenă după vârstă şi sex; sunt nu numai oameni sănătoşi, apţi de muncă, dar şi copii de toate vârstele, bătrâni şi persoane bolnave. O particularitate a colectivelor de producere este pericolul potenţial al scăderii, rezistenţei organismului la alţi factori dăunători ai mediului extern. Colectivele şcolare au particularităţile sale, deoarece copiii şi adolescenţii cresc şi se dezvoltă, circumstanţe ce exercită o anumită influenţă asupra sănătăţii lor. Militarii sunt oameni sănătoşi, în special bărbaţi de vârstă activă.

În aspect igienic trebuie examinată şi influenţa nocivă a factorilor mediului extern asupra populaţiei umane în general, atunci când aceştia acţionează la nivel genetic.

Acţiunea factorilor nocivi ai mediului extern asupra organismului este apreciată după:
- dauna adusă sănătăţii omului, care se poate manifesta prin intoxicaţii în forme acute, subacute sau cronice;
- modificări genetice, boli sanguine etc;
- înrăutăţirea condiţiilor sanitare de trai şi activitate a populaţiei. Astfel, poluarea atmosferei are drept consecinţă scăderea intensităţii radiaţiei ultraviolete, pieirea florei, înrăutăţirea condiţiilor climatice. Trebuie amintită dauna economică şi estetică adusă societăţii prin impurificarea biosferei.

Prin urmare, la evaluarea igienică a mediului extern se examinează un spectru larg de probleme:
- particularităţile factorilor nocivi (originea, modul de acţiune a lor);
- condiţiile de pătrundere a factorilor nocivi în mediul ambiant şi interacţiunea lor cu biosfera;
- căile de penetrare a factorilor nocivi în organismul omului;
- particularităţile colectivităţilor aflate sub acţiunea factorilor nocivi;
- efectele acţiunii factorilor nocivi (influenţa asupra sănătăţii oamenilor, asupra diverselor aspecte ale societăţii).

Scopul de studiere a igienei generale pentru facultatea de medicină preventivă este însuşirea metodelor de cercetare utilizate în practica medicului sanitar. Metodele de cercetare în igienă pot fi divizate în 2 grupe:
1. metode de cercetare a factorilor mediului extern;
2. metode de cercetare a reacţiei organismului la acţiunea factorilor mediului.

Fiecare nouă etapă în dezvoltarea igienei înseamnă modificarea şi extinderea metodelor de cercetare.
Prima etapă a dezvoltării igienei se caracterizează prin utilizarea predominantă a metodei de descriere, observaţie sanitară şi a metodelor organoleptice. Igiena trebuia să dea o apreciere sanitară a stării locuinţelor, aerului, produselor alimentare, în acest scop se efectuau descrieri, observaţii sanitaro - topografice ale localităţilor, locuinţelor, surselor de apă pentru a depista sursele de poluare, caracterul răspândirii poluanţilor".