Fiind unul dintre factorii mediului ambiant, solul exercită o influenţă enormă asupra sănătăţii populaţiei şi a condiţiilor sanitare de viaţă. Solului îi revine un rol important în circuitul substanţelor din natură, la neutralizarea reziduurilor lichide şi solide.Solul influenţează clima localităţilor, componenţa chimică a produselor vegetale şi, indirect, a celor de origine animală.
Solul e format din roci materne, substanţe organice, organisme vii, aer şi apă. Grosimea solului variază de la câţiva centimetri până la 3 m şi mai mult.
Rocile materne reprezintă un complex din substanţe minerale (90-99%) alcătuite în fond din nisip, lut, var, nămol şi conţine siliciu, calciu, magneziu, aluminiu etc. În funcţie de raportul dintre nisip şi lut, solul poate fi nisipos, lutos, argilos. După diametrul granulelor sunt evidenţiate anumite fracţii ale solului: pietriş (mai mare de 3 nun), nisip (0,2-3 mm), lut (0,001-0,01 mm), humus (mai mic de 0,0001 mm).
Structura mecanică, dimensiunea şi caracterul granulelor determină proprietăţile solului: porozitatea, permeabilitatea pentru aer, apă, capacitatea termică, regimul termic. Astfel, solul cu granule mari are o permeabilitate bună pentru apă şi aer, iar cel cu granule mici higroscopic are o înaltă capacitate de absorbţie.
Din punct de vedere igienic, e considerat mai bun solul cu permeabilitatea mai mare pentru apă şi aer, deoarece aceste proprietăţi facilitează procesul de autopurificare, asigură un regim termic optim în troposferă. Astfel de sol, de regulă, nu se înmlăştineşte, este bun pentru construcţie. Cu cât sunt mai mici porii, cu atât mai multă apă poate fi absorbită şi reţinută în sol. Astfel, turba reţine în porii săi 3-5 volume de apă, nisipul-circa 20%, lutul-70% de apă din masa iniţială.
O altă proprietate fizică a solului este temperatura lui, care influenţează temperatura aerului din troposferă şi regimul termic în încăperile de la parter. Temperatura solului acţionează asupra proceselor biologice şi biochimice din sol, asupra viabilităţii atât a diverselor organisme, inclusiv a microorganismelor cu efect sanogen ce contribuie la autopurificarea solului, cât şi a celor patogene, care favorizează transmiterea diferitelor maladii epidemice.
Temperatura solului în mare măsură e determinată de tipul acestuia, de regulă, de relief, anotimp. Astfel, pietrişul povârnişurilor orientate spre sud şi sud-est are o temperatură mai înaltă, se încălzeşte mai repede.
In sol pot să se afle şi pot fi transmişi omului germeni patogeni, ouă şi larve de helminţi. Poluarea cu germeni patogeni are loc prin împrăştierea pe sol a diverselor reziduuri. Solul curat nu oferă condiţii favorabile pentru supravieţuirea formelor vegetative ale germenilor. Însă în solul impurificat cu substanţe organice aceşti germeni îşi păstrează viabilitatea un timp îndelungat.
Contaminarea cu sol a produselor de origine animală şi vegetală poate fi cauza unei grave toxiinfecţii alimentare-botulismul. E deosebit de important rolul solului în răspândirea geohelminţilor, ascaridelor şi tricocefalalilor, bionelminţilor - tenia solum şi sangiinata.
Se ştie că pe Pământ elementele chimice sunt repartizate neuniform. Acest lucru se datorează particularităţilor geologice şi factorilor de formare a solului. Astfel, în unele regiuni se atestă insuficienţă sau exces de microelemente, cum ar fi iodul, cobaltul, fluorul, molibdenul, manganul, zincul, borul, seleniu! etc. Aceste regiuni se numesc biogeochimice.
Carenţa sau excesul de substanţe minerale influenţează direct componenţa chimică a apei şi a plantelor. La rândul său carenţa sau excesul de microelemente în apă sau plante poate genera anumite afecţiuni la om şi la animale, aşa-numitele endemii biochimice.
În prezent sunt studiate bine aşa boli endemice ca fluoroza, guşa endemică. Concentraţia sporită în sol a molibdenului provoacă molibdenoza (podagra endemică), a plumbului-afecţiuni ale sistemului nervos central, a stronţiului - condro- şi osteodistrofia, a seleniului - dereglarea funcţiei tractului gastrointestinal şi a ficatului.
În legătură cu aplicarea substanţelor chimice în agricultură, au apărut factori noi ce modifică evident componenţa şi proprietăţile solului. Încorporarea în sol a unor mari cantităţi de îngrăşăminte minerale, pesticide, reziduuri industriale conduc la formarea unor regiuni geochimice artificiale cu proprietăţi şi componenţă a solului degradată. La o culoare intensă şi îndelungată în sol se pot acumula substanţe nocive pentru sănătate: mercur, plumb, fluor, radionuclide etc.
Protecţia sanitară a solului presupune epurarea centrelor locative de reziduuri. Pentru asanarea solului se prevăd un ansamblu de măsuri. În primul rând, îndepărtarea mecanică a excesului de poluanţi şi realizarea în acest mod a unor condiţii favorabile de autopurificare. Există două sisteme de asanare: de transportare şi de canalizare.
Pentru colectarea şi înlăturarea reziduurilor solide pot fi folosite conducte de gunoi sau containere metalice speciale, care se transportă la locurile de neutralizare. Pentru cartierele cu case nu prea înalte este mai potrivită evacuarea lor planificată, direct de la apartamente. În orele stabilite locatarii scot gunoiul şi îl toarnă în maşinile specializate. Evacuarea gunoiului, ca şi a deşeurilor lichide, trebuie să se facă regulat.
Pentru neutralizarea reziduurilor solide se folosesc metode biotermice (naturale), cum sunt compostarea şi neutralizarea în camere biotermice. Astfel substanţele organice se descompun, se transformă într-un îngrăşământ preţios - humus, material inofensiv. Pot fi folosite pentru neutralizare şi metode tehnice: fabrici de utilizare a deşeurilor, incinerarea reziduurilor solide etc.
În sistemul de măsuri de protecţie a solului un rol important îl au măsurile legislative care reglementează conţinutul substanţelor toxice în sol.