Sol este numită acea parte a scoarţei pământului în care au loc procese biologice.

Solul este alcătuit din particule solide de diferite dimensiuni şi formă numite granule şi spaţii libere între ele pori umpluţi cu aer. De mărimea particulelor şi caracterul dispunerii lor depinde mărimea porilor, iar de mărimea porilor - cele mai importante proprietăţi igienice ale solului: permeabilitatea pentru aer, capacitatea de a absorbi umiditatea, proprietatea de autopurificare.

Porozitatea solului este volumul total al porilor solului la o unitate de volum exprimată în procente. Cu cât particulele sunt mai mari cu atât volumul total al porilor este mai mic. De asemenea, aşezarea neregulată sau lipsa de uniformitate a granulelor micşorează porozitatea.

Permeabilitatea pentru aer este proprietatea solului de a fi străbătut de aer şi depinde de mărimea porilor - de granulometrie. De aici solurile formate din particule mari ca pietrişul şi nisipul sunt foarte permeabile pentru aer, deşi porozitatea lor este mică.

Pătrunderea aerului în sol are o mare importanţă igienică, întrucât toate procesele de oxidare cu participarea bacteriilor aerobe sunt posibile numai în prezenţa unei cantităţi suficiente de oxigen. Cu cât cantitatea de aer este mai mare, cu atât procesele biologice care au loc în sol sunt mai active si cu atât salubritatea lui este mai mare.

Procesele biologice şi biochimice care au loc în sol şi, în primul rând, descompunerea substanţelor organice duc la modificarea calităţii aerului din sol faţă de cea a aerului atmosferic (cantitatea de oxigen scade, iar cea a bioxidului de carbon creşte, apar diferite gaze ca amoniacul, hidrogenul sulfurat, metanul şi altele).

Cu cât compoziţia chimică a aerului din sol este mai apropiată de cea a aerului atmosferic, cu atât solul este mai curat, mai corespunzător din punct de vedere igienic. Între aerul solului şi cel atmosferic există un schimb permanent, condiţionat de oscilaţiile temperaturii şi presiunii barometrice.

Permeabilitatea pentru apă
Prin permeabilitate pentru apă se subînţelege capacitatea solului de a absorbi şi de a permite trecerea apei, care vine de la suprafaţă.

Compoziţia şi structura solului determină comportarea apei în sol. Înfiltrându-se în sol, apa din atmosferă este reţinută de el într-o anumită cantitate. Capacitatea solului de a reţine apa se numeşte hidrocapacitate. Solul macrogranular (pietrişul, nisipul) reţine slab apa, cea mai mare parte a ei se scurge în stratul acvifer. Solul microgranular (argila) reţine o cantitate mare de umezeală; asemenea sol este, de obicei, umed, rece şi se înmlăştineşte uşor.

Straturile de sol în care are loc formarea apelor de sol au fost numite zonele Hoffman. Apa la început se filtrează în sol prin cel mai superficial strat al lui - zona de evaporare. Acest strat este supus permanent fluctuaţiilor determinate de variaţiile de temperatură ale atmosferei. Este foarte bogat în substanţe organice (mimice); tot în el se află rădăcinile plantelor, care, absorbind apa, micşorează cu mult evaporarea ei din sol. Grosimea acestui strat nu depăşeşte 1 m.

Apa, trecând zona de evaporare, se filtrează prin sol - zona de filtrare şi diversele impurităţi sunt reţinute. Această zonă are un rol deosebit de important în protecţia apelor subterane. Este un strat gros de sol. O parte din apă se reţine În el în funcţie de mărimea capacităţii de absorbţie a stratului. In fiecare m al acestui strat de sol se pot reţine 150-350 1 de apă. În acest strat cu grosimea de 1-2 m pot fi reţinute toate depunerile atmosferice, căzute aici în timpul unui an. În acest caz ele un timp îndelungat nu pot să pătrundă în straturile de sol situate mai adânc şi să completeze rezervele apelor subterane.

Zona de capilaritate este cea în care apa subterană se ridică în porii solului, menţinând o stare continuă de imbibiţie.

Zona apei propriu-zisă - după ce depunerile atmosferice au umplut toţi porii zonei de filtrare, o cantitate de apă ce depăşeşte capacitatea ei de absorbţie, surplusul apei se va filtra în straturile adânci până atunci, până când vor întâlni un strat impermeabil pentru ea.

Astfel de straturi impermeabile pentru apă pot fi roca eruptivă, calcarurile, cât şi argila grasă. Apa filtrată se reţine pe acest strat, se acumulează şi formează apele freatice. Din ele o parte de apă se va ridica în sus din cauza capilarităţii solului până la nivelul determinat de mărimea porilor stratului de sol.

Apa din sol are un rol important, mai ales pentru vegetaţie, dar şi în diferite procese biologice şi biochimice care se petrec în sol. Eliminarea aerului şi înlocuirea sa cu apă din porii solului are un efect nefavorabil asupra gradului de salubritate a solului. În absenţa aerului procesele biologice sunt încetinite, iar solul se consideră insalubru.

Capilaritatea solului
Prin capilaritatea solului se subînţelege capacitatea lui de a ridica apa din straturile inferioare, prin capilare, în cele superioare. Capilaritatea este o proprietate fizică a solului, care depinde de structura mecanică a lui şi se găseşte în raport invers cu permeabilitatea. Cu cât solul este mai permeabil pentru apă, cu atât are o capilaritate mai mică.

Capilaritatea depinde, în primul rând, de volumul sumar al porilor (porozitate). Dacă solul are o porozitate mică, timpul de ridicare al apei este scurt şi nivelul de ridicare este mic, iar dacă porozitatea solului este mare (argila), atunci timpul de ridicare este îndelungat şi înălţimea de ridicare este mare. Capilaritatea solului are importanţă igienică în construcţii. Capilaritatea mare a soiului permite ridicarea apei subterane prin porii acestuia, apoi trece în porii materialelor de construcţie şi poate fi cauza umidităţii în clădiri.

Capilaritatea solului are importanţă şi în amplasarea latrinelor, locurilor de colectare a reziduurilor ş.a., când ultimele pot polua apa.

Din punct de vedere igienic, cele mai bune soluri sunt cele macrogranulare (nisipoase), uşor permeabile pentru aer şi care nu reţin apa. Solul microgranular (argilos) este neprielnicei poate reţine apa. Cunoaşterea proprietăţilor solului este necesară la alegerea terenului pentru construcţii, la amenajarea câmpurilor de irigare etc. Pentru construcţia blocurilor locative se va alege un teritoriu cu un sol macrogranular curat, ce posedă o bună permeabilitate pentru aer şi apă, higroscopicitate şi capilaritate.