Activitatea efectuată la diferite adâncimi sub apă, în mine se înfăptuieşte la presiune atmosferică ridicată şi este cu atât mai mare, cu cât este mai înalt stratul de apă sub care se execută lucrările.

Presiunea atmosferică normală la suprafaţa apei este de 1 atm. În apă, la fiecare 10,33 m adâncime presiunea creşte cu 1 atm. Presiunea aceasta a stratului de apă este numită presiune suplimentară. Dacă la această presiune suplimentară se adaugă presiunea aerului atmosferic, se obţine presiunea absolută la locul respectiv. Astfel, la adâncimea de 30 m, stratul de apă apasă cu o presiune de 3 atm, la care se adaugă presiunea normală a aerului de la suprafaţă, căpătând astfel o presiune absolută de 4 atm.

Acţiunea presiunii atmosferice ridicate asupra organismului se observă în cazul scăderii ei bruşte, când apare boala de decompresiune sau în cazul creşterii bruşte, când se pot produce tulburări în formă de traume, fie la nivelul plămânilor (la scafandri), analizatorului auditiv (din cauza exploziilor), fie la nivelul întregului organism (în cazul exploziei nucleare).

Lucrările sub apă sau în straturile subterane îmbibate cu apă se efectuează cu ajutorul unor instalaţii numite chesoane, în care se poate menţine, prin comprimare de aer, o presiune atmosferică suficient de mare, pentru a elimina apa de sub camera de lucru şi a permite astfel îndeplinirea lucrărilor. Chesonul, în aspect schematic, este format dintr-o cameră de lucru, una sau mai multe camere-ecluze de compresiune-decompresiune şi conductele de trecere între camera de lucru şi ecluze.

În timpul activităţii la presiune atmosferică ridicată se deosebesc trei etape care pot să determine anumite tulburări în organismul muncitorilor chesonieri şi anume: etapa de compresiune (ecluzare), etapa de muncă în camera de lucru a chesonului şi etapa de decompresiune (decluzare). Cele mai importante manifestări patologice survin în perioada de decompresiune şi după aceasta. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de boala de decompresiune sau boala de cheson.

Manifestările pronunţate apar în etapa de compresiune şi sunt legate de organul auditiv-timpanul şi urechea internă. Aceste tulburări sunt de natură barotraumatică. Patogenia lor se explică prin lipsa posibilităţilor de egalizare a presiunii crescânde a aerului din mediul înconjurător cu aceea a aerului din organele cavitare.
În condiţii normale, cu ocazia ecluzării, se păstrează o presiune echilibrată de ambele părţi ale timpanului, prin mişcări de deglutiţie sau alte mişcări care permit trecerea aerului prin trompa Eustache în urechea medie.

Timpanul este foarte sensibil la diferenţele de presiune dintre cele două părţi ale acestuia. Variaţiile presiunii mai mari de 0,002 atm. conduc la scăderea auzului, învaginarea timpanului, la apariţia de focare hemoragice şi perforarea acestuia. În acelaşi timp în urechea medie se formează uneori o otită seroasă, care poate evolua ulterior în formă purulentă.

Reacţiile urechii interne se manifestă prin fenomene de vertij, cefalee, greţuri, vomă etc. Apar fenomene barotraumatice la nivelul sinusurilor frontale şi maxilare, dureri la nivelul dinţilor, hemoragii ale mucoasei bucale. Aceste fenomene apar în special cu ocazia compresiunii prea rapide sau prin ridicarea bruscă a presiunii în cheson.

Organismul se adaptează foarte repede la presiunea crescută a aerului. Presiunea exterioară ridicată este balansată de presiunea internă şi, în afară de unele modificări minime ale unor funcţii fiziologice, nu se produc altele mai importante. Sub acţiunea presiunii ridicate a aerului vocea îşi schimbă timbrul si devine mai puţin clară, respiraţia devine mai rară, pulsul se răreşte.

Diafragma este presată în jos, se intensifică mişcările peristaltice ale tractului digestiv. Se observă şi unele modificări sanguine, ca leucocitoza cu devierea spre stânga a formulei leucocitare şi accelerarea vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH).

În această etapă în organism au loc unele procese care vor putea duce în perioada de decompresiune la manifestările ce caracterizează boala de decompresiune. În primul rând, se poate aminti procesul de saturare a ţesuturilor organismului cu azot.

La decompresiune surplusul de azot este eliminat la nivelul alveolelor pulmonare. Surplusul de azot eliberat brusc la decompresiunea rapidă nu poate fi eliminat tot şi o parte din el se concentrează în sânge şi ţesuturi sub formă de bule mici care se unesc în bule mai mari, generând manifestările patologice în boala de cheson. Un rol deosebit în eliberarea surplusului de azot din organism îl are ţesutul adipos, care poate înmagazina cantităţi considerabile de azot. Pătrunzând în marea circulaţie, bulele pot provoca embolii gazoase.

Aeroembolia uneori evoluează în aerotromboză, care poate obtura complet vasele sanguine. Localizarea bulelor de azot, a emboliilor sau a trombozei la nivelul diferitelor ţesuturi, cu tulburările respective, determină simptomatologia bolii de decompresiune.

În activitatea scafandrilor sunt unele deosebiri faţă de cea a chesonierilor. Scafandrii pot fi dependenţi (când sunt alimentaţi cu aer de la suprafaţă) ori autonomi (înzestraţi cu aparat de oxigen sub presiune). De obicei, scafandrii îndeplinesc o muncă fizică mai grea decât chesonierii, coboară la adâncimi mai mari şi de aceea, în afara bolii de decompresiune, la ei se pot înregistra diferite manifestări patologice sau accidente.

În urma suprasaturaţiei ţesuturilor şi mai ales a scoarţei cerebrale cu oxigen apar convulsii, iar presiunea parţială crescută a azotului duce la apariţia stării de narcoză (euforie, agitaţie, tulburări ale gândirii, capacităţii de coordonare, oboseală).

În profilaxia bolii de cheson sunt necesare măsuri medicale, ce presupun examenul preventiv şi cel periodic al militarilor chesonieri, precum şi măsuri igienico-sanitare, tehnice şi organizatorice în timpul compresiunii, în timpul lucrului în aer comprimat, în timpul decompresiunii, şi după această perioadă.
În profilaxia manifestărilor provocate de presiunea ridicată sunt importante selecţia celor ce activează în asemenea condiţii şi antrenamentul lor.

Selecţionarea va avea scop ca toţi muncitorii implicaţi în activitate într-un mediu cu presiune ridicată să fie sănătoşi, fără afecţiuni ale sistemelor respirator, circulator, digestiv, renal, ORL etc. De asemenea în funcţie de activitatea pe care o vor îndeplini muncitorii, legată de acţiunea presiunii ridicate, vor respecta un regim de muncă şi odihnă strict, iar antrenamentele vor contribui la deprinderea de a lucra timp îndelungat în astfel de condiţii.

După decompresiune se va urmări starea generală a persoanelor care au lucrat la presiune ridicată, timp de 12-24 ore pentru a depista dereglările apărute. În cazul apariţiei semnelor de boală, persoanele respective vor fi introduse în camera de recompresiune şi îngrijite până la dispariţia tulburărilor.