Este un gaz incolor, cu greutatea moleculară 17,03, cu miros înţepător, solubil în apă, mai uşor decât aerul. Soluţia de 28% în apă, numită hidroxid de amoniu, este forma curentă de întrebuinţare.

În mediul înconjurător amoniacul se depistează pe sectoarele în care se descompun reziduurile. În procesele de producere amoniacul se formează la distilarea cărbunelui. Se foloseşte la rafinarea petrolului, la fabricarea îngrăşămintelor, acidului azotic, coloranţilor etc.

Este foarte iritant pentru căile respiratorii şi pentru conjunctivă. Aflat în concentraţii mari, amoniacul pătrunde în căile respiratorii inferioare şi poate conduce la edem pulmonar, însoţit de modificări evidente ale circulaţiei sanguine şi de respiraţie.

Sfârşitul letal poate surveni într-un interval de timp scurt-de la câteva minute până la câteva ore. Concentraţiile mari pot provoca oprirea reflexă a respiraţiei. Aflarea de mai multe ori sub influenţa unor concentraţii care nu au acţiune acută iritantă nu provoacă efecte cronice.

Amoniacul are o acţiune puternic iritantă asupra mucoaselor. În cazul unui contact îndelungat, concentraţiile mari de amoniac pot afecta grav mucoasele. La acţiunea asupra ochilor apare conjunctivită, cheratită, ulceraţii ale corneei. Nimerind în ochi, amoniacul pătrunde în adâncul lor, provocând orbirea.

Amoniacul în formă gazoasă produce leziuni cutanate. Concentraţia de 1% are o acţiune uşor iritantă asupra pielii umede, de 2% provoacă iritarea pronunţată, iar concentraţia de 3% dă o combustie, în urma căreia se formează vezicule, chiar în cazul unui contact de numai câteva minute.