Este un gaz incolor, cu miros pătrunzător, cu greutatea moleculară 64,07. În aer umed se combină cu apa, formând acidul sulfuros, care, încet, fiind oxidat, se preface în acid sulfuric.
Se degajă la arderea cărbunelui cu conţinut de sulf, la arderea sulfului în aer, la fabricarea hârtiei, în industria chimică, textilă, la arderea combustibilului pe bază de petrol.
În ultimul timp se acordă o mare atenţie prezenţei şi răspândirii bioxidului de sulf în atmosferă. Poluarea cu acest gaz poate conduce la distrugerea vegetaţiei, construcţiilor şi operelor de artă. Este gazul iritant cel mai frecvent întâlnit datorită utilizării mari.
Afectează căile respiratorii superioare, iar în cazul unei acţiuni mai intense irită şi căile respiratorii inferioare, provocând bronşiolite, bronhopneumonie, iar în cazuri grave - edem pulmonar. În intoxicaţia acută apar conjunctivita, spasmul laringelui, strănut. În intoxicaţia cronică apare catarul căilor respiratorii superioare, bronşita cronică, conjunctivita, uneori fenomene dispeptice.
Limita de percepţie a mirosului este la o concentraţie de 6 mg/m3. Concentraţia de 60 mg/m3 este suportabilă timp de 30 min, fără a provoca fenomene patologice, iar concentraţia de 120 mg/m3 poate fi suportată cel mult 3 min.
Intensitatea acţiunii iritante sileşte oamenii să se îndepărteze din locurile respective, întrerupând aflarea în astfel de condiţii înainte ca bioxidul de sulf să provoace efecte nocive grave. Din acest motiv, intoxicaţiile grave până la edem pulmonar sunt întâlnite foarte rar. Bioxidul de sulf lichefiat, dacă nimereşte în ochi, provoacă leziuni ale corneei.
La acordarea primului ajutor bolnavul trebuie scos la aer curat, să i se facă respiraţie liberă, să se administreze oxigen. Măsurile de profilaxie sunt mecanizarea şi ermetizarea proceselor tehnologice, aeraţia încăperilor, folosirea ventilaţiei naturale şi mecanice.
Concentraţia maximal admisibilă este de 10 mg/m3 de aer.