În urma activităţii vitale aerul încăperilor închise poate fi poluat cu agenţi de natură bacteriologică şi substanţe chimice. Se măreşte conţinutul de bioxid de carbon, amoniac, compuşi ai amoniacului, hidrogen sulfurat, acizi proteici volatili, indol, vapori de apă, creşre temperatura aerului.
O astfel de poluare este consecinţa proceselor metabolice ale omului, activităţilor habituale şi arderea combustibilului gazos în dispozitivele de uz casnic. În aerul încăperii poate pătrunde şi un complex de produse ale descompunerii materialelor polimerice de finisare etc.
Compoziţia gazoasă a aerului din încăperile închise este determinată şi de compoziţia gazoasă a aerului atmosferic de aflux, de substanţele chimice poluante, care se elimină în interiorul încăperilor.
Cu scop de a menţine parametrii optimi ai mediului aerian în încăperi este necesar a înlătura aerul poluat şi de a debita aer curat. Pentru aceasta sunt folosite diferite sisteme de ventilaţie. Ventilaţia presupune substituirea completă sau parţială a aerului impurificat prin aer curat.
Cantitatea de aer care trebuie debitată în încăpere într-o unitate de timp depinde de o serie de factori: cubatura încăperii, numărul de oameni, caracterul lucrului îndeplinit, factorii nocivi care se află în aerul încăperii.
Pentru încăperile în care se efectuează o muncă fizică grea (întreprinderi industriale, săli de sport), în saloane de spital ş.a. cantitatea de aer cheltuită pe oră la un om trebuie să fie mărită, deoarece în aceste încăperi, în urma respiraţiei intense, transpiraţiei ş.a. modificările mediului aerian sunt mai însemnate.
Ventilaţia poate fi naturală şi artificială.
Prin ventilaţia naturală se subînţelege schimbul de aer din cameră cu aerul din exterior prin ferestruică, oberlihturi, canale de ventilaţie, prin materialele de construcţie. Ventilaţia naturală se realizează sub influenţa diferenţei de temperaturi dintre aerul extern şi cel de cameră, precum şi în urma diferenţei de presiune.
Oberlihturile se deschid sub un unghi de 45°C faţă de suprafaţa ferestrei, ceea ce contribuie la încălzirea prealabilă a aerului rece. Acest fapt permite a ţine timp îndelungat iarna oberlihturile deschise şi în prezenţa oamenilor.
Pentru asigurarea unei aerisiri suficiente, suprafaţa generală a ferestruicilor şi oberlihturilor trebuie să constituie cel puţin 1/50 din suprafaţa podelei. Un efect mai bun oferă aerisirea prin curenţi, În 3-5 minute curenţii de aer pot asigura un schimb complet al aerului din cameră.
În încăperile aglomerate, în care aerul este puternic impurificat, ventilaţia naturală nu poate asigura schimbul necesar de aer. În aceste cazuri se recurge la ventilaţia mecanică artificială. Ventilaţia artificială poate fi locală şi centrală.
Ventilaţia locală de aspiraţie se foloseşte pentru a preîntâmpina răspândirea în toată încăperea a substanţelor nocive ce se degajă la efectuarea diferitelor operaţii. Sistemul de ventilaţie locală de aspiraţie se va amenaja în formă de hotă, umbrelă.
Ventilaţia centrală este mai perfectă şi funcţionează fără zgomot. Există următoarele feluri de ventilaţie artificială: prin refulare, prin aspiraţie şi combinată-prin refulare şi aspiraţie. În cazul ventilaţiei prin refulare în încăpere pătrunde aerul atmosferic, iar cel impurificat se elimină prin ferestruici sau oberlihturi. La ventilaţia prin aspiraţie aerul este eliminat, în mod mecanic, din încăpere, iar aerul curat are acces prin ferestre, fisuri, porii din pereţi.
În cazul ventilaţiei prin aspiraţie şi refulare atât afluxul, cât şi refularea aerului se efectuează pe cale mecanică.
În anumite condiţii în cadrul ventilaţiei artificiale, aerul care este introdus în încăpere este supus unor operaţii de răcire sau încălzire, de uscare sau umidificare, de purificare de praf sau de unele gaze şi chiar dezinfecţie. Această operaţie complexă de tratare a aerului poartă denumirea de condiţionare, iar aerul debitat în încăpere se numeşte aer condiţionat.
În ultimul timp a căpătat o largă răspândire aerul condiţionat, ca fiind cel mai indicat tip de ventilaţie artificială. Cu ajutorul condiţionatoarelor în interiorul încăperii se creează, în mod artificial, condiţii microclimatice necesare.
Sistemul de ventilaţie, oricare ar fi el, trebuie să corespundă câtorva condiţii igienice şi anume:
- să nu introducă din exterior aer poluat care să acţioneze nociv asupra locatarilor;
- să nu modifice brusc proprietăţile fizice ale aerului şi îndeosebi temperatura acestuia, pentru a nu avea efecte nefavorabile;
- să nu producă zgomot, vibraţii sau alte acţiuni nocive legate de funcţionarea instalaţiei;
- să funcţioneze tot timpul anului, indiferent de condiţiile exterioare sau interioare.