După H.Straus şi M.Mureşan, prin „aclimatizare” se înţelege adaptarea omului, animalelor şi plantelor la condiţii noi de existenţă. Aclimatizarea omului şi a colectivităţilor umane reprezintă însă un proces social şi biologic, complex în care rolul principal, spre deosebire de aclimatizarea animalelor şi plantelor, îl are nu numai dezvoltarea în organism a diferitelor mecanisme fiziologice de adaptare, ci şi procesul activ de creare a unei ambianţe social-organizatorice de muncă şi viaţă adaptată condiţiilor climatice locale.
Adaptarea fiziologică constă în stabilirea reacţiilor adaptative, care sporesc capacitatea de lucru şi ameliorează starea generală, afectate vădit în prima perioadă de la sosirea din alte condiţii climatice.
În concordanţă cu factorii ce se deosebesc unii de alţii în diferite zone climatice, se poate vorbi de o aclimatizare la temperatură şi umiditate ridicate, la frig, la presiuni atmosferice ridicate şi joase, la excesul sau carenţa de radiaţii ultraviolete, la tulburarea ciclului obişnuit de alternanţe în natură (ziua polară şi noaptea polară).
Termenul „aclimatizare” se aplică de asemenea pentru denumirea caracterului global al modificărilor fiziologice de adaptare, care apar la om în muncă în diferite condiţii meteorologice: ateliere calde, mine adânci, camere frigorifice, chesoane, barocamere, zboruri la mari înălţimi. Uneori termenul „aclimatizare” se utilizează pentru specificarea variaţiilor periodice ale funcţiilor fiziologice în raport cu schimbarea anotimpurilor, de exemplu, aclimatizarea la vară, iarnă etc. De asemenea se vorbeşte despre aclimatizarea bolnavilor în prima perioadă de la sosirea lor în staţiunile balneare.
Acţiunea factorilor enumeraţi mai sus în zone subtropicale uscate sau umede, zone polare, alpine etc. şi în producţie pot, în prima perioadă, să genereze în organism o serie de reacţii fireşti şi un sentiment de nostalgie. Aceste reacţii trebuie diferenţiate de adevăratele modificări de aclimatizare, care se instalează treptat la acţiunea continuă sau neperiodică de lungă durată şi care duc, în cele din urmă, la ridicarea stabilităţii şi rezistenţei organismului la condiţii respective.
Termenul „aclimatizare” trebuie delimitat într-un anumit fel de noţiunea „adaptare” şi „antrenament”. „Adaptarea” desemnează o noţiune mai largă, ea se referă la diverse aspecte ale vieţii omului (muncă, învăţătură etc), cuprinzând şi procesul de aclimatizare. „Aclimatizarea” se referă în special la mecanismele de adaptare la factorii climatici. Ea indică un asemenea grad de adaptare, la care factorii climatici nu mai au influenţă stresantă, nefavorabilă asupra organismului, acesta nefîind stânjenit de climă.
De aceea, în înţelesul climatologei medicale, aclimatizarea nu reprezintă numai dezvoltarea reacţiilor fiziologice corespunzătoare, ci, în special, crearea de noi condiţii climatice, care să acţioneze - favorabil asupra organismului, organizarea pe baze ştiinţifice a condiţiilor de muncă şi viaţă, acţiunea benefică şi cu posibilităţi de compensare a condiţiilor neprielnice. Cu cât posibilităţile economice şi tehnice sunt mai mari în colectivitatea respectivă, cu atât mai mare este rolul măsurilor igienico-sanitare în procesul aclimatizării.
Un rol important, uneori decisiv, în procesul aclimatizării îl au factorii psihologici, şi activitatea sa în noile condiţii, precum şi "obişnuirea" cu stările, senzaţiile necunoscute până atunci (de exemplu, insuficienţa aerului, teama de sufocare etc). Sunt importante şi influenţa colectivului, posibilitatea de a satisface necesităţile psihice şi culturale, caracterul legăturilor cu vechiul şi cu noul colectiv.
Unii autori (Mureşan) menţionează noţiunea de aclimatizare activă, subliniind importanţa activităţii musculare şi a exerciţiilor fizice în general pentru grăbirea formării reacţiilor adaptative. La baza acestui punct de vedere stă concepţia că anume în procesul activităţii musculare se creează condiţii pentru utilizarea completă şi eficientă a forţelor de rezervă şi a posibilităţilor compensatorii ale organismului. Este lesne de înţeles, deci, că fenomenele aclimatizării cuprind nu numai modificările condiţiilor de mediu natural extern, ci şi modificările modului de viaţă, ritmul muncii, al odihnei, regimul de alimentaţie, precum şi întreg cadrul ambiant.