Iluminatul reprezintă un element fundamenta] în asigurarea condiţiilor optime de igienă a locuinţei. În orice locuinţă trebuie să fie asigurat un iluminat corespunzător activităţii desfăşurate. Lumina exercită o influenţă favorabilă asupra organismului omului, activează metabolismul, capacitatea de muncă, ridică dispoziţia generală.

Insuficienţa iluminatului creează o serie de dereglări, cum ar fi oboseala, reducerea capacităţii de muncă, apariţia unor tulburări de vedere etc. Însă şi un iluminat excesiv poate produce o serie de fenomene negative ca fotofobia, lăcrimarea, dureri în ochi, oboseala vizuală, miopia etc.

La caracterizarea luminii sunt folosite unele noţiuni ca flux de lumină, iluminare, puterea luminii, nititate.

Fluxul de lumină este energia ce provoacă senzaţia de lumină. Drept unitate de măsură a fluxului de lumină se ia lumenul (lm), egal cu fluxul luminos punctiform radiat de un corp solid (absolut negru) la temperatura de solidificare a platinei de pe suprafaţa de 0,5305 mm.

Iluminarea este densitatea fluxului luminos care cade pe o suprafaţă iluminată. Unitatea de iluminare luxul (lx) reprezintă iluminarea unei suprafeţe de 1 m pe care cade şi se repartizează uniform fluxul luminos de 1 lm, obţinut de pe suprafaţa de 0,5305 cm de platină incandescentă în momentul de solidificare a ei. Densitatea acestui flux în spaţiu într-o anumită direcţie e numită putere de lumină, unitatea de măsură a căreia este candela (cd).

La caracterizarea fluxului luminos e folosită şi noţiunea nititate (cd/m2 ), care arată valoarea fluxului luminos de la o suprafaţă iluminată în direcţia ochilor. O anumită nititate a corpurilor iluminate este necesară pentru perceperea vizuală. O nititate pronunţată, aşa-numita strălucire, acţionează negativ asupra ochilor, îngreunând vederea. Influenţa iluminatului incorect cere respectarea anumitor condiţii igienice. Iluminatul în locuinţe poate fi natural şi artificial.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment