Praful reprezintă un complex de particule de substanţă solidă capabile, datorită dimensiunilor lor mici, să se afle într-o stare de suspensie în aer.

Aerul atmosferic şi cel din încăperi totdeauna conţine o anumită cantitate de praf. În oraşe limitele admisibile de prezenţă a prafului netoxic în aer nu trebuie să depăşească în probele maximale momentane 0,5 mg/m3, iar în cele diurne - 0,15 mg/m3, pentru încăperi norma admisibilă nu e stabilită, dar este clar că ea nu trebuie să depăşească 0,15 mg/m3. În condiţii de producţie cantitatea admisibilă de praf netoxic în aer este de până la 10 mg/m3.

După geneza sa praful poate fi de sol, habitual şi industrial. Praful se formează pe două căi: prin dezintegrare şi prin condensare.

Praful format prin dezintegrare conţine particule rezultate în urma proceselor mecanice - lovire, măcinare, şlefuire, prelucrarea lemnului, bumbacului, explozii sau arderi incomplete ale unor substanţe etc.

Praful format prin condensare conţine particule apărute la condensarea vaporillor suprasaturaţi, cum ar fi cei de oxid de zinc sau de bioxid de siliciu.

După dimensiunile particulelor, praful poate fi clasificat în:
- praf propriu-zis (vizibil) cu dimensiunea particulelor de peste 10 mcm;
- sub formă de nori (microscopic), cu dimensiunea de 0,1-10 mcm;
- sub formă de fum (ultramicroscopic), cu dimensiunea mai mică de 0,1 mcm.

După originea sa praful poate fi:
- organic
a) vegetal (de lemn, bumbac, făină etc);
b) animal (păr, lână, oase etc);
- neorganic:
a) metalic (fontă, cobalt, bronz etc);
b) mineral (nisip, cuarţ, ciment etc);
- mixt.

Prezenţa unei cantităţi mari de praf în aerul atmosferic reduce radiaţia solară, reţine razele solare ultraviolete. Poluarea aerului cu praf poate exercita o influenţă negativă asupra sănătăţii şi capacităţii de muncă a omului.

Una dintre căile de încorporare a prafului poate fi pielea (prin orificiile glandelor sudoripare şi sebacee).
Există pulberi ce provoacă pe tegumente iritaţii, inclusiv ulceraţii. O atare acţiune au pulberile de piatră de var, ciment, sare, sodă etc.

Pot provoca ulceraţii şi pulberile de arsen sau de crom. Unele pulberi generează reacţii alergice (praful de bumbac, lână, făină etc) Altele penetrează în organism prin tractul digestiv, irită diferite segmente ale lui, inhibând secreţia lor.

Aparatul respirator este calea cea mai frecventă de pătrundere a prafului în organism. Acţionând asupra căilor respiratorii superioare, praful provoacă iniţial hipertrofia mucoaselor, iar apoi atrofia lor. Cele mai răspândite boli ale aparatului respirator provocate de praf sunt pneumoconiozele. Acţiunea sistematică a prafului toxic poate conduce la intoxicarea organismului.

Toxicitatea prafului depinde de cantitatea, de compoziţia chimică, de dispersia, de solubilitatea, volatilitatea, de starea de "agregare ale lui.