Controlul asupra calităţii apei trebuie să corespundă condiţiilor locale în strânsă legătură cu măsurile igienice realizate în centrul populat. În scop de asigurare a stabilităţii calităţii apei, inofensivităţii şi acceptabilităţii alimentării populaţiei cu apă, controlul trebuie să includă nu numai avizarea igienică sistematică a sursei de aprovizionare cu apă, utilajului şi instalaţiilor, dar şi avizarea terenului adiacent la instalaţiile de captare a apei.

Pentru respectarea cerinţelor Regulamentului actual este necesar de a diviza funcţiile de control între proprietarul responsabil de alimentare cu apă şi Centrul teritorial de Igienă şi Epidemiologie.

Responsabilitatea privind starea igienică a terenului, calitatea şi inofensivitatea apei o poartă organele teritoriale de autoadministrare şi proprietarii în posesia cărora se află instalaţiile de captare a apei şi construcţiile de utilizare publică a ei. Aceste organizaţii trebuie să numească persoane responsabile de starea tehnică a instalaţiilor de captare a apei, de menţinerea şi exploatarea lor corectă şi de starea terenurilor adiacente lor. Să organizeze şi să efectueze paşaportizarea fântânilor publice şi cişmelelor cu antrenarea specialiştilor Centrelor teritoriale de Igienă şi Epidemiologie,

Persoanele responsabile de menţinerea şi exploatarea instalaţiilor de captare a apei trebuie să cunoască cerinţele prezentului Regulament igienic.

Recoltartea, păstrarea şi transportarea probelor de apă din sursele de alimentare decentralizată cu apă pentru analiza chimică se efectuează în conformitate cu STAS 4979-49 Apa pentru alimentarea potabilă, menajeră şi industrială. Metodele analizei chimice.

Probele de apă din fântânile de mină pentru analiza bacteriologică trebuie recoltate cu batometrul, care înainte de a fi scufundat în apă se flambează. În lipsa batometrului se admite a recolta apa cu găleata publică (în prealabil gura găleţii se flambează). Primele două găleţi se varsă, iar din a treia se recoltează apa în flacoane sterile de 0,5l.

Plicul de hârtie sau capişonul de la flacon se scoate împreună cu dopul nemijlocit înainte de recoltarea probei, evitând atingerea dopului cu mâinile. Se toarnă m flacon 350 ml apă, astfel ca la transportare să nu se umecteze dopul. Flacoanele umplute se închid cu dopuri rodate de cauciuc, gumă sau plută şi cu capişonuri sterile de hârtie care se leagă cu aţă.

Recoltarea probelor de apă din cişmele pentru analiza bacteriologică se efectuează din ţeava de evacuare în flacoane sterile de 0,5l. La recoltarea probelor de apă concomitent pentru investigaţii chimice şi bacteriologice, în primul rând, se recoltează probe pentru analiza bacteriologică cu scop de evitare a pericolului de infectare a apei.

Probele recoltate trebuie să fie însoţite de procesul-verbal respectiv de forma nr. 205 U. Probele trebuie să fie cercetate cel târziu peste 2 ore după recoltare. În cazul când este imposibilă respectarea acestor condiţii, se admite efectuarea analizei peste 6 ore de la recoltarea probei, păstrând în acest răstimp proba la temperatura de 1-5°C.

Flacoanele cu probe trebuie să fie împachetate în lăzi izoterme. Temperatura indicată trebuie menţinută folosind pungi din cauciuc sau masă plastică, umplute vara cu gheaţă.

Centrele teritoriale de Igienă şi Epidemiologie efectuează controlul planificat asupra calităţii apei fântânilor şi cişmelelor de uz public în funcţie de condiţiile locale, în conformitate cu indicaţiile epidemiologice, cât şi controlul conform cererilor individuale de la asociaţiile pomicultorilor sau a proprietarilor individuali pe bază de contract.

Pentru instalaţiile noi de captare a apei de uz public sau individual proprietarii lor sunt obligaţi să organizeze efectuarea investigaţiilor calităţii apei în volumul cerinţelor regulamentului actual o singură dată sau suplimentar în funcţie de necesităţi, pe contul mijloacelor organelor de administrare, proprietarilor colectivi şi particulari şi să obţină autorizarea pentru exploatarea lor de la Centrele teritoriale de Igienă şi Epidemiologie.

Dacă în timpul controlului sanitar curent privind calitatea apei în fântână (cişmea) se depistează creşterea indicelui coli în comparaţie cu normativul în vigoare şi pe baza indicaţiilor epidemiologice, se recomandă efectuarea investigaţiilor suplimentare a apei la prezenţa coli-fagilor şi de asemenea a compuşilor amoniacali, nitriţilor şi clorurilor. Apariţia în apă a substanţelor chimice indicate în concentraţii care depăşesc valorile normelor sau majorarea conţinutului lor în comparaţie cu rezultatele investigaţiilor preliminare mărturisesc despre impurificarea apei cu substanţe organice, cauza căreia trebuie stabilită şi lichidată. În aceste cazuri este necesară dezinfectarea profilactică a fântânii (cişmelei).

Dezinfectarea profilactică a fântânii (cişmelei) trebuie efectuată la finalizarea construcţiei, reparaţiei şi periodic, o dată în an, după curăţarea lor conform Instrucţiunii privind dezinfectarea profilactică a fântânilor şi cişmelelor şi a apei în ele cu întocmirea actului respectiv.

Dacă pe parcursul avizării igienice n-a fost stabilită şi lichidată cauza agravării calităţii apei după indicatorii bacteriologici sau dacă curăţarea, spălarea şi dezinfectarea profilactică a fântânii (cişmelei) nu a contribuit la ameliorarea stabilă a calităţii apei, apa în fântână (cişmea) trebuie incontinuu dezinfectată cu substanţe clorigene folosind tuburi speciale de ceramică.

În cazul situaţiei epidemiologice nefavorabile din centrul populat sau în cazul necesităţii, în funcţie de condiţiile locale, de utilizarea apelor freatice insuficient protejate, care la majorarea considerabilă a debitului fântânii (cişmelei) într-un timp scurt în urma depunerilor atmosferice pot fi luate, apa din fântână (cişmea) trebuie să fie supusă dezinfectării continue sau pentru un termen stabilit coordonat cu Centrul teritorial de Igienă şi Epidemiologie.

Controlul asupra eficacităţii dezinfectării apei în fântână (cişmea) se efectuează de către Centrul teritorial de Igienă şi Epidemiologie în termenele stabilite de el.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment