Deşi la prima vedere poate părea ciudat, aerul condiţionat este un factor care duce la obezitate, potrivit unui cercetător american. Aproape toată lumea ştie că proastele obiceiuri alimentare şi lipsa de exerciţiu, sunt principalele motive care pot duce la obezitate. Însă există şi alţi factori care au un rol în apariţia aceste boli.

Cercetătorul american, David Allison,  de la Universitatea din Alabama de la Birmingham, şi echipa sa de 19 de cercetători au făcut o listă, care cuprinde ceilalţi zece factori importanţi care duc la obezitate. Pe lângă lipsa de somn, reducerea ţigărilor fumate, cercetătorul a inclus pe această listă şi aerul condiţionat. Mai exact, confortul.

Oamenii care lucrează în birouri, care au montate aer condiţionat, ard puţine calorii, potrivit cercetătorului. Acesta susţine că temperaturile plăcute nu fac altceva decât să ofere confortul necesar organismului nostru, care nu va consuma calorii.

Atunci când este căldură mare, organismul consumă calorii ca să se adapteze la temperatură. Pe când confortul termic nu mai duce la consumul de calorii. Deci este un factor, adevărat minor, dar este un factor favorizant creşterii ponderale. În loc să te plimbi, dacă sunt 40 de grade Celsius afară, nu mai ieşi. Stai liniştit în fotoliu, pentru că aerul îţi permite acest lucru. Te simţi bine. Aerul condiţionat, uşurinţa informării, toate acestea înseamnă consum de energie scăzut, efort minim. Tot ce înseamnă confort pe lume duce la obezitate, pentru că înseamnă lipsă de mişcare, lipsa exerciţiului fizic.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment