Antigelul este un lichid care poate fi depozitat în casa oricărui automobilist. Intoxicaţia se datorează prezenţei în acest lichid a alcoolului metilic şi a etilenglicolului, o substanţă foarte toxică. Ingestia de antigel se face din greşeală, mai ales de copii, pentru că acest lichid are miros de alcool şi gust dulce, confundându-se cu alte băuturi alcoolice.

Gravitatea intoxicaţiei depinde de vârstă (la copii intoxicaţia este mai severă) şi de cantitatea de lichid înghiţită. Semnele intoxicaţiei nu apar imediat, când s-ar putea lua măsuri eficiente de combatere a intoxicaţiei (provocarea de vărsături), ci după 5-6 ore de la înghiţirea antigelului, când este prea târziu. Ori, în această situaţie, intoxicatul nu mai poate da relaţii deoarece el prezintă o stare de ebrietate (ca după intoxicaţia cu alcool etilic): ameţeli, confuzie, somnolenţă, pierderea cunoştinţei, respiraţie frecventă, comă.
Intoxicatia cu antigel
În cazul în care victima nu poate răspunde la întrebări se vor controla sticlele de antigel. De asemenea, dacă victima prezintă vărsături şi acestea au miros de alcool, se va bănui o intoxicaţie cu antigel.

Primul ajutor. Trebuie dat rapid, în primele 1-2 ore de la intoxicaţie, dacă se reuşeşte să se afle toxicul ingerat. Se vor provoca vărsături repetate, după care i se va da intoxicatului 2-3 căni de lapte şi o lingură de cretă pisată.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment