Mandarinul (Citrus unshiu Marc.) este un arbore (mai des, un arbust) mereu verde, cu înălţimea de până la 2-3,5 m, cu tulpini multe, drepte, puternice, cu o coroană rotundă, compactă. Frunzele verzi-închise sunt mari, întregi, ovat-alungite, peţiolate, cu ghimpi. Florile sunt mici, albe, solitare sau dispuse în racem câte 2-4, aromate. Fructul (mandarina) este o bacă cu multe loje, de obicei lipsită de seminţe, sferică, mai des turtită; pulpa este fină, suculentă, portocalie-gălbuie. Înfloreşte începând cu luna mai.
Mandarinul, un arbust mereu verde
Despre provenienţa mandarinului se presupune că ar fi originar din China şi Japonia. În Europa a fost adus din Asia de Sud-Est în secolul al XIX- lea şi repede s-a răspândit pe tot litoralul Mării Mediterane. În prezent, cele mai mari plantaţii sunt în Japonia, China, Europa de Sud şi America de Sud. În zilele noastre sunt cunoscute multe soiuri şi forme.

Dintre citrice mandarinul este cel mai rezistent la frig (până la minus 12°C). Sunt soiuri care se cultivă pe teritorii foarte întinse, la poalele munţilor Caucaz (de exemplu, în Georgia). Acolo creşte bine soiul Unshiu, formând o populaţie compusă din diferite forme şi soiuri. Cele mai bune terenuri pentru cultivarea mandarinului sunt la înălţimea de 500-1200 m de asupra nivelului mării. El poate da fructe de calitate superioară în cele mai uscate zone cu irigaţie artificială (de exemplu, în Africa de Nord).

Mandarinul vegetează anul întreg în zona subtropicală a Mării Negre. Planta poate vegeta de 2-3 ori într-un an. Se înmulţeşte prin seminţe, butăşire, altoire. Rodeşte peste 3-4 ani de la plantare timp de 30 de ani şi mai mult.

Recoltarea mandarinelor începe în octombrie, fructele neajungând pe deplin la maturitate, se păstrează în încăperi bine aerisite, la temperaturi joase, unde se maturizează definitiv. Pe suprafaţa mandarinelor sunt anumite substanţe numite ceară vegetală care constituie un înveliş protector împotriva evaporării apei şi împotriva unor agenţi extrem de dăunători. Această ceară vegetală face ca fructele să fie rezistente la transportare şi păstrare.

Pulpa suculentă a mandarinei conţine zaharuri (mai ales, glucoză şi fructoză), vitaminele C, B1, B2, B6, PP, E, caroten, glicozide, acizi organici, celuloză fină, pectine, săruri minerale (mai ales, potasiu şi calciu, dar mai puţin fosfor, fier, magneziu), ulei volatil şi aminoacizi, care împreună cu vitaminele şi zaharurile formează un gust şi o aromă specifică. Coaja fructului este bogată în pectine şi vitamine.

De exemplu, în coajă se găseşte vitamina C de trei ori mai multă decât în pulpă. Uleiul volatil conţine limonen, citrală, substanţe aromatice, un şir de glicozide, substanţe amare etc. Prin conţinutul remarcabil de substanţe zaharidice, vitamine şi săruri minerale, mandarina poate satisface perfect cerinţele organismului.

Sucul mandarinelor stimulează apetitul, este un bun tonifiant general. Datorită substanţelor pectice şi celulozei fine din pulpă, mandarinele sunt folositoare pentru tratarea afecţiunilor tractului digestiv, iar prezenţa sărurilor de potasiu, de fier şi a vitaminelor permite fructului să fie indicat ca remediu antisclerotic şi pentru stimularea hematopoiezei. Tinctura din coajă stimulează digestia.

Din coaja de fructe se prepară siropuri şi decocturi amare, care se întrebuinţează pentru stimularea apetitului, pentru afecţiuni acute ale căilor superioare respiratorii, precum şi ca emolient şi expectorant. Din ea se mai produce ulei volatil de calitate înaltă care se utilizează în industria alimentară şi farmaceutică. Coaja se întrebuinţează în industria alimentară ca aromatizator al băuturilor alcoolice şi al celor răcoritoare şi ca umplutură pentru bomboane; din ea se fac ţucate.

Mandarinele conţin puţine calorii, de aceea sunt incluse în dieta celor ce suferă de obezitate. După conţinutul principiilor active, mandarinele prezintă o polivitamină naturală şi pot fi consumate atât proaspete, cât şi sub formă de suc, gem, marmeladă, siropuri, vin, lichior ş.a.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment