Pinul de Siberia (Pirius sibirica Du Tour.) este un arbore veşnic verde, cu înălţimea de până la 20-40 m, cu tulpina dreaptă, groasă până la 1,5 m, având ramuri aşezate neregulat, scoarţa roşiatică-cărămizie, coronament piramidal (în tinereţe), apoi neregulat, brun-cenuşiu, cu înrădăcinare adâncă.

Frunzele sunt semicilindrice, drepte, rigide, ascuţite, de culoare verde-închisă, dispuse câte două în teci lipicioase de culoare brună. Mugurii foliari sunt ovoizi, lungi, de 6-12 mm. Florile mascule sunt galbene, iar cele femele - roşiatice. Conurile ovoconice, bruno-cenuşii, de cca 5-6 cm, conţin până la 125 seminţe aşezate la baza solzilor, într-o coajă dură. Înfloreşte în lunile mai-iunie.

Arealul de răspândire a pinului este în limitele Rusiei şi coboară spre sud, în Mongolia. Este răspândit în Ural şi în zonele nord-estice ale Rusiei, în Siberia, în regiunea Baicalului. Este un gen de plante arboricole, forestiere şi decorative, având cca 90 specii răspândite în emisfera nordică. La noi în ţară se întâlnesc câteva specii, introduse ca plante decorative.

Este răspândit în afara zonei coniferelor, fiind neexigent faţă de sol şi rezistând la ger şi secetă, este utilizat pe terenuri erodate şi în spaţii verzi.

Pinul de Siberia formează în zonele nordice păduri pe spaţii întinse şi se înmulţeşte pentru seminţele sale comestibile. Materialul săditor se produce prin însămânţări în pepinieră, iar puieţii obţinuţi se plantează direct la locul definitiv.

Arborele începe a rodi la vârsta de 30-40 ani şi trăieşte până la 500 ani. Recoltarea cucuruzilor se face în august-septembrie, arborii sunt foarte productivi.

Seminţele de pin sunt foarte nutritive şi bogate în ulei gras, proteine, răşină, amidon, vitaminele complexului B, F, caroten, vitamina E, săruri minerale (mangan, zinc, cobalt şi aramă). Frunzele pinului sunt bogate în vitamina C, mai ales în lunile de iarnă. Carotenul împreună cu uleiurile volatile şi fitoncidele formează un buchet de substanţe ce fac această plantă să fie de neînlocuit pentru oamenii din regiunile de nord.

Mugurii foliari de pe ramurile laterale, recoltaţi în luna februarie, conţin ulei volatil, tanin, răşină şi vitamina C. Din tăieturile făcute pe tulpini se scurge o răşină din care se extrage balsam, dar şi terebentină, colofoniu, gudroane şi alte produse chimice. Deosebit de căutată este răşina zadelor din care se extrage o terebentină de calitate superioară, numită terebentină veneţiană.

Mugurii de pin se recomandă ca remediu diuretic şi antiseptic, îndeosebi pentru tratarea pielitei şi uretritei. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de muguri la o cană de apă. Se iau 2-3 căni pe zi. De asemenea, se foloseşte contra inflamaţiilor respiratorii, însoţite de tuse şi bronşite.

Rezultate bune dă siropul din muguri de pin, preparat în felul următor: 100 g muguri de pin (zdrobiţi) se macerează timp de 12 ore în 150 ml de alcool de 70°. Peste macerat se toarnă 1/2 I apă clocotită şi se lasă pe 6 ore. Siropul se prepară din 325 g zahăr la 1/2 l apă şi se fierbe puţin. Siropul rece se amestecă cu maceratul, se filtrează şi se păstrează în sticle bine închise la rece. Pentru adulţi se recomandă 3-5 linguri pe zi, iar pentru copii - câte 3 linguriţe pe zi.

Pentru tenurile iritate şi înroşite se recomandă să se aplice pe faţă comprese sau loţiune, preparată din 2-3 linguri de muguri de pin la o cană de apă.

Pentru tratamentul extern al durerilor reumatice se foloseşte decoctul preparat din 150 g de muguri de pin, asociat cu 50 g de cimbrişor sau cimbru de grădină, la 2 I de apă. Se fierbe în vas acoperit timp de 10 minute. După filtrare, se face baie la 35-42°C, se adaugă 1/2 kg sare grunjoasă obţinându-se o soluţie pentru comprese locale.

Miezul seminţelor de pin este bogat în vitamine şi săruri minerale, se foloseşte în arta culinară. Turta de seminţe, obţinută după extragerea uleiului, păstrează toate proprietăţile seminţelor având multe substanţe biologic active.

Fiind decorativ, curăţind aerul şi protejând solul de erodare, pinul este un element important pentru crearea spaţiilor verzi.

Dacă bananul este copacul-minune al ţinuturilor tropicale datorită multiplelor sale întrebuinţări, în zonele temperate pinul îl înlocuieşte pe banan.

Trunchiul coniferelor este o preţioasă materie primă pentru construcţii. Din el se obţine cherestea pentru tâmplărie şi pentru fabricarea chibriturilor, creioanelor, pentru lemn de rezonanţă, necesar în construcţia avioanelor şi instrumentelor muzicale. Lemnul pinului e solicitat mai ales pentru sculptură, iar al zadei - cu preferinţă pentru mobila fină. Lemnul molidului serveşte ca materie primă în industria celulozei şi hârtiei.

Scoarţa coniferilor, bogată în tananţi, este folosită în tăbăcărie. Seminţele de molid conţin un ulei gras, nesicativ. Chiar şi frunzele tinere ale coniferelor sunt folosite pentru obţinerea unor siropuri medicinale, bogate în vitamina C.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment