Mierea (din latină melem; în greacă μελιττα înseamnă "albină") reprezintă un produs obţinut prin prelucrarea nectarului de către albine, apoi depozitat în celulele fagurilor pentru a forma hrana.
Mierea de albine, prima substanță dulce folosită de om
Hipocrate recomanda mierea de albine pentru vindecarea diferitor boli (gastro-intestinale, renale, respiratorii) şi pentru tratarea plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărţi în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate utilizând mierea local.

Pliniu utiliza mierea în asociere cu untura de peşte la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Mierea este folosită în alimentaţie, în medicină, în ritualurile religioase.

După provenienţă, găsim miere:
- miere de flori
I se mai spune florală. Aceasta este provenită din prelucrarea nectarului şi polenului cules de albine din florile plantelor melifere;
- miere de mană
Numită şi extraflorală). Provine de pe alte părţi ale plantei, în afară de flori. Poate fi de origine animală sau de origine vegetală;

După speciile de plante melifere
- miere monofloră
Mierea dată provine integral (sau cea mai mare parte) din nectarul florilor unei singure specii: (salcâm, tei, floarea soarelui, mentă);
- miere polifloră
Mierea dată provine din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante;

În dependenţă de modul de obţinere, mierea poate fi:
- în faguri (se livrează în faguri);
- scursă liber din faguri;
- extrasă cu ajutorul centrifugii;
- obţinută prin presarea fagurilor;
- topită (fagurii sunt încălziţi);

După consistenţă:
- lichidă (fluidă);
- cristalizată (zaharisită);

După culoare:
- incoloră;
- galben-deschisă;
- aurie;
- verzuie;
- brună;
- roşcată;

După aromă
Diversele sorturi de miere, se apreciază prin miros şi degustare, indicându-se denumirea speciei de plante din care provin.

La clasificare se mai poate lua în considerare şi: compoziţia chimică, puritatea, puterea calorică.

Mierea de albine reprezintă un produs cu gust dulce, parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat, cu culoare specifică, având un conţinut mare de zaharuri şi substanţe minerale, vitamine, enzime, acizi organici.

Culoarea mierii
În dependenţă de substanţele colorate prezente în nectar, pigmenţii vegetali -caroten, clorofilă, xantofilă - culoarea mierii poate să difere de la incolor la neagru.

Culoarea galbenă poate fi găsită la mierea de nectar. Un galben viu sau portocaliu putem găsi la mierea strânsă la începutul primăverii. Cu trecerea timpului, mierea pierde din culoarea iniţială.

Cum se produce mierea
Mierea produsă de albine este un proces complicat prin care materia primă se transformă în miere. Albinele recoltează nectarul sau mana prin intermediul aparatului bucal (trompa) şi le înmagazinează un timp în guşă, unde sunt amestecate cu salivă, iar la sosire transferă conţinutul zaharat albinelor din stup, care îl prelucrează în continuare, până se obţine produsul finit.

Compoziţia chimica
Sunt numeroşi factori care pot influenţa compoziţia chimică a mierii: calitatea şi compoziţia materiei prime (nectar sau mană), abundenţa ei, factorii climaterici, procesul de recoltare, condiţionare sau conservare. Elementele care intră în compoziţia mierii pot fi împărţite în trei grupe: apă, substanţe zaharoase, substanţe nezaharoase.

În mare parte, mierea conţine apă şi substanţe zaharoase, care reprezintă circa 99% din miere. De obicei, mierea recoltată, prelucrată şi conservată în condiţii bune are umiditatea de aproximativ 17-18%.

Nectarul adus în stup are un conţinut mare de apă (peste 50%), dar căpăcirea se face numai după ce umiditatea este de maxim 20%, procentul de apă din miere fiind invers proporţional cu gradul de umplere al fagurilor. Mierea posedă proprietăţi higroscopice. Din această cauză, o umiditate atmosferică mărită poate duce la o umiditate ridicată a mierii.

În depozitele de păstrare a mierii, umiditatea nu trebuie să fie mai mare de 60%. Mierea cu un procent ridicat de glucoză, (cum este cea de rapiţă), va fi mai higroscopică şi va avea o perioadă de conservare mai mică, necesitând o păstrare în vase etanşe şi o depozitare în încăperi uscate.

Mierea cu un raport glucoză / fructoză subunitar, (cum este cea de salcâm sau trifoi), este destinată unei consumări mai îndelungate. Mierea cristalizată este întotdeauna mai higroscopică decât cea fluidă sau lichidă.

Mărirea umidităţii mierii peste 20% duce la scăderea calităţii acesteia şi favorizează dezvoltarea levurilor care produc fermentarea. Mierea poate fi considerată o soluţie concentrată de zaharuri, datorită faptului că principalii componenţi ai mierii sunt substanţele zaharoase:

Glucidele
Sunt aldehide sau cetone ale unor alcooli polivalenţi şi în funcţie de posibilitatea lor de a se hidroliza se împart în:
- glucide nehidrolizabile, numite oze, monoze, sau monozaharide, (zaharuri simple). Ozele sunt oxialdehide sau oxicetone provenite din oxidarea unor polialcooli şi sunt denumite după numărul atomilor de carbon, cele mai răspândite fiind: - pentoza, - hexoza, - glucoza;
- glucide hidrolizabile, (ce pot fi descompuse sub influenţa acizilor sau enzimelor în zaharuri mai simple), numite ozide, care se împart în: holozide, (în alcătuirea cărora intră în exclusivitate monozaharidele, fiind cele mai importante pentru studiul mierii, iar dintre acestea: - zaharoză, - maltoză, - trahaloză, - melecitoză, - pentozani, - fructozani) şi heterozide, (în alcătuirea cărora intră o componentă glucidică şi una neglucidică (sau aglicon);

Dextrinele
În miere găsim în cantităţi mari şi alte holozide complexe sau heterozide ca mucegaiuri, gume, etc., denumite dextrine. În mierea de mană, dextrinele pot trece de 5%. Prezenţa dextrinelor creşte vâscozitatea mierii şi îi dă un aspect cleios, neplăcut.

Substanţele nezaharoase se găsesc în cantităţi mai mici, de aproximativ 1% din miere.

Fermenţii (enzimele sau diastazele)
Sunt catalizatori biologici cu originea în celula vie. Structural, reprezintă compuşi organici cu caracter proteic, având o componentă proteică, apoenzimă, (care îi conferă specificitatea de substrat) şi o grupare chimică, coenzimă, (care determină activitatea catalitică a enzimei). Acţiunea enzimelor este reversibilă, iar această proprietate se exercită atât asupra reacţiilor de descompunere, cât şi asupra celor de sinteză.

Sărurile minerale
Substanţele minerale totale din mierea de albine poate varia în limite destul de largi, din cauza a mai multor factori, (tipul materiei prime, gradul de impurificare al acesteia, condiţiile climaterice, modul de extracţie, prelucrare şi conservare, etc.).

Cele mai importante elemente minerale din miere sunt: natriu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, aluminiu, mangan, fier, clor, sulf, siliciu, cât şi unele microelemente: beriliu, galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint.

Vitaminele
Mierea de albine este utilă şi prin conţinutul său în vitamine, care provin în exclusivitate din polenul şi nectarul plantelor. Principalele vitamine din miere aparţin celor două grupe:
- hidrosolubile: Vitamina B1 (tiamină), Vitamina B2 (riboflavină), Vitamina B6 (piridoxină), Vitamina PP (niacină), Vitamina H (biotină), Vitamina B12 (cianocobalamină), Vitamina C (acid ascorbic), acid pantotenic, acid folic, rutină;
- liposolubile: Provitaminele A, Vitamina K,

Utilizări
Datorită calităţilor sale nutritive, mierea de albine este considerată un aliment de mare valoare în alimentaţia oamenilor, posedând utilizări largi în dietetică şi terapeutică.

Mierea este frecvent folosită în alimentaţie, în bucătărie sau ca medicament, fiind de medicina populară foarte apreciată. În plus, are importante aplicaţii în alimentaţia artificială, în alimentaţia pre- şi post-operatorie, în pediatrie şi ginecologie.

Valoarea alimentară şi dietetică
Valoarea alimentară a mierii constă în primul rând în bogăţia ei în zaharuri (70-80%), din acest punct de vedere, fiind un aliment energetic prin excelenţă. Majoritatea zaharurilor din miere sunt zaharuri simple, (glucoză şi fructoză), care nu mai necesită o prelucrare specială prin digestie, fiind direct asimilate şi arse complet, până la stadiul de bioxid de carbon şi apă, eliberând energie în toate etapele de descompunere prin care trec.

Un gram de zaharuri din miere eliberează ca şi zahărul de sfeclă: 4,1 calorii, dar (spre deosebire de zahăr), această energie este pusă în totalitate la dispoziţia organismului, astfel că mierea este un aliment uşor asimilat şi digerabil.

Deosebirea esenţială a mierii de albine de zahărul comercial constă în conţinutul său ridicat în unele substanţe nezaharoase (microelemente, enzime, acizi organici şi vitamine), care îşi exercită efectul pozitiv atât prin acţiunea de reglare a unor funcţii importante ale organismului, dar şi contribuind la conferirea calităţilor gustative specifice ("gust de miere").

Atât aspectul, culoarea, consistenţa şi gustul fac din miere un aliment mult apreciat, dar mai ales aroma sa specifică, datorită conţinutului în uleiuri eterice (volatile), parfumul mierii fiind identic cu parfumul florilor din care provine.

Valoarea terapeutică a mierii
Mierea de albine nu are doar calităţi nutritive ci, în urma studiilor, s-a demonstrat că are şi o acţiune terapeutică eficientă, ce se exercită atât asupra afecţiunilor digestive, cât şi în afecţiunile hepato-biliare, cardio-vasculare, respiratorii, afecţiuni ale sistemului nervos, ale aparatului urinar, în bolile de nutriţie şi cele infecţioase, în afecţiunile sanguine şi în cele cutanate.

Cu toate calităţile sale preţioase, mierea are şi contraindicaţii pentru pacienţii care suferă de obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficienţă pancreatică exocrină şi pentru pacienţii gastrectomizaţi, cât şi în anumite tulburări alergice.

Indicaţiile apiterapice vor fi făcute numai de către medicul specialist, ca la orice medicament, iar tratamentele vor fi aplicate sub directa sa supraveghere, avându-se în vedere acţiunile farmaco-fiziologice generale şi specifice ale produsului apiterapic, starea pacientului şi evoluţia bolii.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment