Ceapa comună este o plantă bienală, trienală şi perenă, cu frunze, cu rădăcini fasciculate şi bulbi dezvoltaţi în stratul superior al solului.

În primul an se formează bulbul, iar în al doilea se dezvoltă o tulpină floriferă şi formează seminţe. Sistemul radicular este slab dezvoltat, fără rădăcina principală şi se află la adâncimea de până la 30 cm.

Discul cepei prezintă o tulpină foarte scurtă, pe care sunt aşezate strâns alipite între ele frunze cărnoase şi frunze subţiri sau membranoase. Frunzele cărnoase sunt de două feluri: deschise şi închise. Ultimele protejează mugurele sau câţiva muguri, care mai poartă denumirea de inimi, din care se dezvoltă tulpini florifere. Frunzele deschise sunt fistuloase, lungi, verzi, cresc deasupra solului.

Tulpina floriferă este tubulară, umflată la mijloc, se încheie cu o inflorescenţă de formă rotundă, cu un număr de peste 500 flori mărunte, albe sau verzui. Inflorescenţa este acoperită cu un înveliş, care plesneşte pe măsura creşterii plantei. Seminţele de ceapă sunt mărunte, de culoare neagră. Înfloreşte în lunile iulie-august.

Omenirea cunoaşte această plantă peste 5000 de ani. Este originară din Asia Mijlocie, unde şi astăzi este întâlnită în stare spontană. Un centru secundar de provenienţă a cepei se consideră Asia Mică, Bazinul Mediteran. Ceapa era folosită şi apreciată de egipteni, greci şi romani. Pe parcursul tuturor epocilor istorice, ceapa a fost un produs de consum care a ocupat în alimentaţia omului unul dintre primele locuri printre plantele legumicole. De la romani planta a pătruns în Europa.

Ceapa este deosebit de exigentă faţă de calităţile şi fertilitatea solului. Cele mai potrivite soluri sunt luto-nisipoase şi de cernoziom, bogate în substanţe organice şi minerale. Este cultivată pe terenuri fertile, curate, bine însorite, are cerinţe mari faţă de umiditate, mai ales în primele faze de dezvoltare. Este o plantă rezistentă la frig, suportând bine temperatura de -6°C.

Ceapa se înmulţeşte sexuat, prin seminţe sau vegetativ, prin bulbi. Seminţele încolţesc la 3-4°C, colţii plantei rezistă la temperatura de -2°C, iar temperatura optimă pentru formarea şi dezvoltarea frunzelor este de 18-24°C.

Semănatul se face toamna târziu sau primăvara devreme. Primăvara seminţele se udă cu apă caldă şi se lasă pe 12 ore, după care sunt ţinute în stare umedă 2-3 zile, apoi se seamănă în sol. Plantele tinere se răresc de două ori: când apar primele 2 frunze şi apoi la 4-5 frunze, lăsând între ele o distanţă de 4-6 cm.

Seminţele de ceapă care se introduc în sol toamna nu se umectează, ci se usucă la temperaturi de 45-50°C, timp de 24 de ore, pentru a reţine încolţirea lor până în primăvară.
Agrotehnica se reduce la combaterea buruienilor şi răritul pe rând. Recoltarea se face toamna, când tulpinile false cad la pământ. Soiurile pentru arpagic se produc prin însămânţare în primul an, când se obţine arpagicul, şi prin plantarea acestuia în al doilea an de vegetaţie.

Bulbii de arpagic se plantează în solul umed, pe rânduri, la distanţa de 5-6 cm între plante. Lucrările de îngrijire sunt aceleaşi ca la ceapa crescută din seminţe. Recoltarea are loc mai devreme, la sfârşitul lunii iulie - începutul lui august, când frunzele se usucă, iar ceapa-arpagic are diametrul de 1 cm şi ceapa-bulb - de 2-3 cm. Arpagicul este un material săditor pentru cultivarea cepei în al doilea an.

Ceapa pentru frunze (cozi) se creşte atât în sol deschis, cât şi în spaţii închise, speciale. În calitate de material de plantare se iau bulbi mici, cu masa de 20-30 g, care rămân după sortarea cepei pentru consum. De obicei, se cultivă soiuri cu un număr mare de inimi (muguri). De regulă, ceapa verde este crescută ca o primă cultură vitaminică, înaintea tomatelor, ardeiului, vinetelor, castravetelui. Plantarea de toamnă, începând cu sfârşitul lunii septembrie, se face în câteva etape, pentru a obţine producţie pe un timp cât mai îndelungat. Ultimul termen de plantare se încheie cu 3-4 săptămâni înainte de sosirea îngheţurilor, pentru ca bulbii sădiţi să reuşească să se înrădăcineze.

Producerea de seminţe se organizează pe loturi speciale, pe care se plantează bulbii seminceri, în luna octombrie sau la începutul lui noiembrie.

Ceapa este o sursă de vitamine, zaharuri, substanţe antibiotice, ulei volatil, flavonoide, săruri minerale, fitoncide şi de alte substanţe biologic active. Bulbul cepei este bogat în fermenţi, ulei volatil, acizi organici (citric, malic), vitaminele C, B1, B2, E, PP, caroten, calciu, fier, iod şi în alte cca 18 elemente. Numai în ceapa verde găsim atâtea elemente: calciu, potasiu, fier, mai ales mult zinc, mai mult decât în toate legumele.

Ceapa comună a avut o largă utilizare în medicina empirică. În Roma Antică ceapa a fost un element esenţial pentru legionari. Se socotea că fiind consumată într-o cantitate cât mai mare, ea aduce puteri şi vitejie. Cu ceapă se vindecau diferite răni; ea era de neînlocuit la arsuri, tifos, ciumă. După cum au constatat savanţii de mai târziu, datorită fitoncidelor, ceapa acţionează ca antiseptic asupra florei patogene din intestine.

Ea are efect antiseptic în tratarea afecţiunilor bucofaringiene, respiratorii (laringită, bronşită, astmă bronşică, gripă, tuse convulsive), renale, digestive, hepato-biliare, este utilizată contra infecţiilor contagioase (dermice, furuncule, panariciu) şi locomotorii (reumatism, artroze), fluidifică sângele. Se administrează sub forme de suc, macerat în ulei, sirop, extract (în vin).

Notă: Nu se recomandă bolnavilor cu hiperaciditate gastrică şi ulcer. Excesul de ceapă dă o senzaţie de ameţeală şi dureri de cap.

În zilele noastre ceapa este folosită pretutindeni, având o mare valoare alimentară în diferite forme: proaspătă, în diferite faze ale creşterii, deshidratată, în majoritatea preparatelor culinare, în calitate de condiment excelent. Ceapa este o legumă aproape nelipsită din toate ciorbele, supele şi din alte bucate. Datorită uleiurilor volatile care-i dau aromă şi un gust plăcut, ea îmbunătăţeşte gustul mâncării din peşte, legume, carne. Se consumă crudă sau asociată cu alte legume, în diverse salate. Se poate folosi în tot timpul anului, se păstrează bine proaspătă sau conservată.

Sunt diferite soiuri de ceapă care se deosebesc după gust: iute, semiiute şi dulce. Cele mai răspândite varietăţi de ceapă: prazul, ceapa eşalotă, ceapa batun (aceasta nu diferă de ceapa comună).