Frunzele sunt compuse din 7-11 folii mari, alterne cu altele mici, netede sau gofrate, aşezate pe tulpină în formă de spirală. Florile sunt albe sau colorate, aşezate într-o cimă simplă sau compusă. Fructele sunt bace, suculente, de formă sferică sau ovală. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
Particularitatea cea mai importantă a cartofului o constituie tulpinile subterane, care poartă numeroase rădăcini, dar şi stoloni ce generează tuberculii folosiţi în alimentaţie. Provenind din tulpina subterană, tuberculii prezintă mai multe grupuri de muguri vegetativi, care asigură reproducerea plantei la înmulţirea vegetativă.
Este originar din America, din regiunile înalte şi umede ale Columbiei, din Peru şi Ecuador, unde şi până acum mai poate fi întâlnit în formă spontană. Acolo era cultivat încă la începutul erei noastre. În Europa a fost introdus după descoperirea Americii de către Columb. Nu se ştie cu exactitate cine anume a adus această uimitoare cultură în Europa, dar la începutul secolului al XVI-lea cartoful creştea deja în grădinile botanice ale Spaniei, apoi în ale Italiei, sub denumirea de „nucă de pământ peruană".
Probabil, spaniolii au fost primii dintre europeni care au început a folosi cartoful în alimentaţie. La sfârşitul secolului al XVI-lea mai multe ţări europene deja cultivau cartoful în scopuri alimentare şi ca hrană pentru porci. Englezii consideră că tuberculii de cartof prima dată au fost descoperiţi ca produs alimentar în ţara lor, adică în Anglia. Astăzi cartoful este unul dintre cele mai importante produse alimentare pentru populaţia multor ţări ale Europei şi Americii.
Cartoful se înmulţeşte pe cale vegetativă, adică prin plantarea tuberculilor direct în sol. El preferă climă moderată, caldă şi umedă, încolţind la temperatura de 4-5°C, dar temperaturile sub -1, -2°C produc vătămări atât tuberculilor, cât şi tulpinilor supraterane; între 17-18°C creşterea este optimă, dar la 29°C aceasta încetează, tuberculii degenerează şi devin inutilizabili pentru înmulţire.
Cartoful dă rezultate bune în soluri afânate, cu textură uşoară, dar în solurile nisipoase şi nisipo-lutoase uşoare de asemenea se obţin rezultate remarcabile. Planta preferă îngrăşăminte organice şi minerale. Cei mai buni tuberculi pentru plantare sunt cei cu masa medie de 50-80 g, tuberculii mai mari nu asigură o roadă timpurie fără o pregătire prealabilă.
Productivitatea creşte dacă tuberculii destinaţi înmulţirii se iarovizează în lădiţe, în unul-două straturi. Lădiţele se suprapun în încăperi luminoase, unde se asigură o temperatură de 12-15°C. Aceasta se face cu 40-50 zile înainte de data plantării, ca urmare obţinându-se un spor de producţie de cel puţin 70% faţă de cei neiarovizaţi. Cartoful se mai înmulţeşte prin tuberculi secţionaţi, de preferinţă longitudinal. Tuberculii maturi nu pornesc în creştere după recoltare, deoarece ei intră într-un repaus vegetal pentru cel puţin 3-5 luni.
Pregătirea terenului constă în arătura de vară, administrarea de îngrăşăminte organice şi minerale, arătura adâncă de toamnă, stârpirea buruienilor. Adâncimea de plantare depinde de sol şi de umiditatea lui, variind între 8 şi 16 cm. Se plantează în rânduri la 50 cm, iar pe rând de 30-35 cm. Cu cât solul este mai fertil, cu atât mai dese trebuie să fie plantaţiile.
Îngrijirea constă din afânarea solului, praşile manuale şi muşuroit. Recoltarea se face, mai ales a celor pentru seminţe, imediat după coacerea tuberculilor. Recolta se usucă la soare sau în încăperi, se sortează pentru seminţe, pentru alimentare şi alte scopuri.
Există mai multe soiuri de cartofi: soiuri de masă (pentru consum), bogate în amidon, proteină şi vitamine, lipsite de solanină; soiuri industriale, de mare productivitate, bogate în amidon şi folosite în industria alimentară pentru obţinerea alcoolului, amidonului, fulgilor de cartofi; soiuri furajere. După termenul de maturizare cartofii se împart în soiuri timpurii, semitimpurii şi târzii.
Cartoful este o cultură alimentară foarte valoroasă. În multe ţări tuberculii sunt a doua pâine, un produs cu care ne-am deprins şi nici nu observăm că îl consumăm în fiecare zi. Ei conţin substanţe extractive neazotate (15-30%), proteine brute, substanţe pectice, aminoacizi esenţiali, grăsimi, vitaminele complexului B, K, U, C, E, H, D, PP, caroten, acid pantotenic şi săruri minerale în formă uşor asimilabilă de organism.
Valoarea lor nutritivă se datorează conţinutului de amidon, aproximativ a cincea parte a unui tubercul este amidon pur, care în organism se descompune în zaharuri simple, uşor asimilate de organism, transmiţând ţesuturilor energia lor. Prin puterea sa calorică, cartoful depăşeşte de 2 ori morcovul şi de 3 ori varza albă.
Deşi conţinutul de proteine şi vitamine nu este prea mare, totuşi prin consumul zilnic al cartofului organismul nostru asimilează o cantitate considerabilă de aceste substanţe. Proteina din cartofi, după conţinutul ei de aminoacizi, se apropie de proteinele produselor animaliere.
Cartoful este o sursă de acizi organici (citric, oxalic, malic) şi de săruri minerale (fosfor, magneziu, calciu şi fier). O mare însemnătate o au sărurile de potasiu, care stimulează funcţia rinichilor, contribuind la eliminarea din organism a lichidelor şi sărurilor de prisos. Are acţiuni spasmolitice, antiinflamatoare, diuretice, de aceea este în regimul alimentar al bolnavilor cu afecţiuni cardiace şi renale, însoţite de edeme, precum şi în tratamentul altor afecţiuni.
Tuberculii cruzi şi sucul lor posedă proprietăţi curative şi sunt folosiţi pentru tratarea unor afecţiuni ale tractului digestiv, a gastritei cu hiperaciditate, ulcerului gastric şi duodenal, a constipaţiei, durerilor de cap, pentru depuraţia organismului. În aceste cazuri se bea câte 1/2 de pahar de suc de 3-4 ori pe zi, cu 20-30 minute înainte de mese.
Cura durează 2-3 săptămâni, apoi peste un timp se repetă. S-a constatat că sucul de cartofi scade cantitatea de zahăr din sânge, de aceea el este folositor în stadiul iniţial al diabetului. Sucul proaspăt al cartofilor este un bun pansament gastric. Se ia câte 200-250 ml pe zi sau în amestec cu suc de morcovi, pentru corectarea gustului. Sucul de cartofi asociat cu cel de morcov şi de ţelină, băut zilnic câte 500 ml, ajută în caz de lumbago şi guşă.
Cartofii raşi pe râzătoare sunt aplicaţi pe locurile dureroase în caz de dermatite, piodermite, arsuri. Aplicaţia se leagă cu tifon şi se ţine 2-3 ore, apoi se schimbă. Amidonul amestecat cu untdelemn se poate aplica în caz de inflamare a glandei mamare (mastite).
Este bine cunoscută metoda de a trata catarul căilor respiratorii, tusele, răceala, prin inhalaţii cu aburii de cartofi fierţi. Amidonul sub formă de jeleuri este folosit în cazuri de intoxicaţii, după eliberarea stomacului.
Cartoful fiert cu coajă şi amestecat cu smântână sau frişcă se foloseşte în cosmetică. Asemenea măşti sunt foarte efective în caz de arsuri de soare şi atunci când tenul este uscat.
Notă: Orice tratament cu suc de cartofi se face cu avizul medicului. Când cartoful stă mult timp la soare, cantitatea de solanină din el poate creşte, tuberculul devenind amar, neplăcut, chiar otrăvitor şi de aceea necomestibil. Solanină este toxică. Cea mai mare cantitate de solanină este în fructele de cartof, de aceea ele nu se întrebuinţează în alimentaţie.
Cartoful ocupă un loc aparte printre legume, fiind un produs independent. El este folosit în regimul dietetic al persoanelor cu afecţiuni ale sistemului cardiovascular sau ale tubului gastrointestinal, cu dereglări ale metabolismului.
Din cartofi se pot găti diferite bucate. Ei se folosesc fierţi, copţi, cu coajă, prăjiţi. Din ei se prepară piure: cartofii sunt adăugaţi în ciorbe, supe, borşuri, fiind folosiţi şi sub formă de preparate culinare uşoare, fără sosuri.
Pentru unele preparate tuberculii se fierb cu tot cu coajă, ceea ce împiedică trecerea amidonului şi a elementelor minerale în apă. Cartofii curăţaţi de coajă se fierb numai în apă clocotită, ca să se gelifice repede amidonul, altfel în apa rece acesta se dizolvă şi se pierde, dacă nu se foloseşte şi lichidul respectiv. Pentru piureuri, cartofii se pun întregi sau tăiaţi numai în jumătăţi, în apa clocotită. Se adaugă puţină sare, ca să nu se zdrobească.
Cartofii curăţaţi nu se lasă în apă rece sub pretext că se înnegresc, deoarece se reduce valoarea lor nutritivă, prin dizolvarea amidonului. Ei se înnegresc din cauza că unele săruri minerale de la suprafaţa lor se oxidează când vin în contact cu oxigenul din aer. Coaja şi ochiurile cartofilor încolţiţi se curăţă bine, deoarece conţin solanină.
Pieliţa de pe cartofii tineri se curăţă mai uşor dacă îi ţinem în apă rece. Piureul din cartofi tineri nu este recomandabil. Tuberculii tineri sunt fierţi întregi şi serviţi cu unt sau smântână. Pentru ca piureul să fie pufos, în el se adaugă unt şi lapte fierbinte, bătându-se uşor. Sunt contraindicaţi cartofii prăjiţi în ulei. Atunci când cartofii se prăjesc cu o cantitate mică de grăsime, e bine să fie săraţi când mâncarea va fi pe jumătate gata. Se recomandă ca tuberculii să fie fierţi în aburi.
Cartofii afectaţi de îngheţ, înainte de a fi puşi la fiert, se pun în apă rece pentru un minut, apoi se fierb în apă clocotită, adăugându-li-se o linguriţă de oţet la fiecare linguriţă de sare.
Industria alimentară produce cartofi uscaţi, prăjiţi, congelaţi, în formă de pufuleţi. Cartoful este o materie primă în producerea amidonului, melasei, alcoolului şi altor substanţe valoroase, din care se produc ţesături, hârtie, clei ş.a.