Florile sunt axilare, cel mai des solitare, colorate în violet de diferite nuanţe, cu autopolenizare. Fructul este o bacă cu dimensiuni şi forme diferite, de la globulos la oval foarte alungit, cu suprafaţa netedă, lucioasă. Caliciul adesea este cu spini, fiind colorat în negru-roşcat sau violet-închis.
Pulpa fructului, la maturitatea pentru consum, este fragedă, de culoare albă-verzuie, elastică, cu seminţe în formare. La maturitatea fiziologică pulpa este densă, se lignifică, se colorează în galben-maro, devenind amară şi necomestibilâ. Înfloreşte în lunile iunie-august.
Planta este originară din regiunea tropicală a Indiei şi Birmaniei, de acolo prin Afganistan şi Iran s-a răspândit la nord, unde creşte spontan şi se cultivă din vremuri îndepărtate. În Europa vânăta a început a se cultiva abia în secolul al XV-lea. Mult timp vânăta era cultivată ca plantă decorativă şi numai în secolul al XIX-lea a fost preţuită pe drept ca plantă legumicolă.
În prezent, vinetele se cultivă în ţările cu climă caldă, mai ales în cele din jurul Mării Mediterane (Grecia, Italia, Spania etc). În ţara noastră este cunoscută începând cu secolul al XlX-lea, fiind adusă de către greci şi răspândită după primul război mondial.
Pătlăgelele vinete sunt foarte pretenţioase faţă de căldură, de lumină şi umiditate; seminţele încep să germineze la 13-15°C. Temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este între 25 şi 30°C. Plantele sunt distruse de îngheţuri uşoare şi afectate de perioade cu temperaturi mai joase de 14°C. Cerinţele faţă de lumină de asemenea sunt mari, mai ales la înflorire şi fructificare.
Cerinţele faţă de apă de asemenea sunt ridicate; în lipsa apei florile se usucă, iar fructele rămân mici. Are pretenţii mari faţă de sol, cerând să fie bine drenat (creşte mai bine pe cernoziomuri), ca şi faţă de elementele minerale. Solurile grele şi sărate, cu umiditate ridicată nu sunt tolerate. Cele mai bune plante premergătoare sunt ierburile perene, castravetele, ceapa, varza, bobul. Nu se recomandă să le plantăm după tomate, ardei şi vinete. Plantele sunt sensibile la curenţi reci sau calzi de aer, precum şi la vânturi (acestea duc la deprecierea fructelor).
La noi în ţară se cultivă prin răsad. Terenurile potrivite sunt cele cu textura medie şi uşoară, plane, cu expoziţie sudică, permeabile. Când temperatura în sol este de minimum 15°C (între 5 şi 20 mai), plantarea răsadului în câmp se face la adâncime de 10-15 cm, 40-50 cm între rânduri şi 30 cm între plante.
Lucrări de îngrijire: udare la plantare, completarea golurilor, irigare repetată (8-12 udări), praşile repetate. Împreună cu udarea, se introduc îngrăşăminte minerale sau organice şi se trage pământ la rădăcină. Cultura trebuie menţinută curată. Pentru a avea fructe mari şi frumoase, pe o plantă nu se lasă decât 5-6 flori.
Recoltarea se face în mod eşalonat, pe măsură ce fructele ajung la maturitate, începând de la 15-20 iulie şi până la sosirea brumelor. Nu este recomandabil ca fructele să fie rupte, deoarece se rupe şi o bucată din plantă, ceea ce duce la scăderea productivităţii (este mai bine să tăiem codiţele cu foarfecele). Se păstrează maximum 10 zile la întuneric (la lumină se formează o substanţă toxică, care poate duce la intoxicaţii). Pentru seminţe, se recoltează fructele ajunse la maturitatea fiziologică.
În alimentaţie se întrebuinţează fructele care au terminat creşterea, însă nu sunt cu totul coapte.
Vinetele nu sunt plante medicinale, însă combinarea de proteine, hidrocarburi, săruri minerale, tanine şi alte substanţe pe care le conţin, le fac să fie un produs valoros în alimentaţia dietetică.
Conţinutul de grăsimi şi vitamine nu este prea mare, însă aceasta nu micşorează valoarea fructelor. Ele conţin o mare cantitate de pectine care, împreună cu celuloza fină, acţionează favorabil asupra microflorei intestinului. Vinetele sunt o resursă de substanţe minerale, mai cu seamă de potasiu, care acţionează pozitiv asupra funcţiei cordului, măreşte eliminarea lichidului din organism. Prin consumul zilnic de vinete facem să scadă considerabil nivelul colesterolului în sânge.
De aceea ele sunt recomandate persoanelor în vârstă, cu forme iniţiale de arterioscleroză. Îmbinarea de fier, magneziu, zinc, cupru şi cobalt intensifică acumularea colesterolului în bilă şi evacuarea lui din organism. Manganul din fructe ajută la asimilarea lipidelor, ceea ce împiedică acumularea de grăsimi la ficat. Vinetele mai conţin o cantitate nu prea mare de vitamine A, C şi din grupul B, fitoncide, zaharuri, urme de iod care acţionează asupra funcţiei glandei tiroide.
Vinetele sunt un produs alimentar de mare valoare biologică. Ele se frig, se coc, se murează cu usturoi şi se marinează. Pot fi umplute cu carne sau legume. Se păstrează de minune anul întreg sub diferite forme de semifabricate. La prelucrare vinetele se spală bine, dar nu se curăţă de coajă. Calitatea preparatului depinde de calitatea vinetelor. Cele superioare trebuie să aibă culoarea închisă, violacee, aproape neagră, să fie lucioase şi moi la pipăit (înseamnă că seminţele nu sunt dezvoltate). Dacă îndeplinesc aceste condiţii, vinetele nu vor fi amare. Se mai consumă coapte, în mâncăruri cu sau fără carne.