Specialiștii atenţionează populaţia să ia măsuri de protecţie contra caniculei. Ei recomandă drept acţiune principală de precauţie evitarea expunerii la soare şi la temperaturi înalte ale aerului. Potrivit lor, influența radiaţiilor solare poate conduce la cancerul non-melanom şi melanomul malign, slăbesc sistemul imunitar, sporesc riscul infectării cu viruşi, bacterii etc.

Temperaturile înalte pot provoca astenia fizică, precum şi perturba metabolismul sau intensifica boli cronice precum hipertensiunea arterială şi cele cardiovasculare etc. În această perioadă e mare probabilitatea majorării cazurilor de insult, tensiune arterială şi intracraniană, cauzate de temperaturi înalte.

Cei mai sensibili la razele solare sunt copiii cu vîrsta de pînă la 15 ani, persoanele de vîrstă înaintată şi persoanele care suferă de maladii cardiovasculare. Copiii pînă la un an categoric nu trebuie expuşi razelor solare.

În mijloc accesibil de prevenie a consecinţelor enumerate este evitarea pierderilor de apă şi substanţe minerale prin consumarea în medie a doi litri de lichide pe zi, dar nu prea reci. În afară de lichidele propriu-zise, se recomandă consumul fructelor şi legumelor proaspete - pentru apa, sărurile minerale şi vitaminele ce le conţin, precum şi consumul de infuzii(ceaiuri).

Pentru a minimaliza efectul negativ al caniculei, medicii mai recomandă a limita plimbările şi băile solare între orele 11.00 şi 17.00, a îmbrăca haine naturale de culoare deschisă, dar cu mîneca lungă, a purta pălării şi ochelari de soare. Încăperile trebuie aerisite frecvent şi deriticate umed cel puţin o dată pe zi.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment