Limba mielului (boranţa) este o plantă erbacee, anuală, cu înălţimea de până la 30-80 cm, cu tulpina cilindrică, cărnoasă, ramificată. Frunzele bazale sunt lung peţiolate, cu limbul oval sau alungit, iar cele de pe tulpină sunt scurt peţiolate sau sesile, alterne.

Întreaga plantă este acoperită cu perişori. Florile sunt regulate, hermafrodite, dispuse în cime, cu corola rotată, cu petalele unite la bază într-un tub scurt şi libere pe restul lungimii lor, roşii la începutul înfloririi, iar pe urmă albastre. Fructul se desface în patru nucuşoare mici, alungite. Înfloreşte în lunile mai-iunie.

Limba mielului se consideră originară din Asia Mică. Creşte spontan prin toată Europa, se întâlneşte şi în America de Nord ca buruiană ce creşte prin grădini şi livezi, prin gunoişte, în râpi. Planta se înmulţeşte prin seminţe duse de vânt, sălbătăceşte uşor. În vremuri îndepărtate planta era mult mai apreciată decât în prezent.

În antichitate era folosită drept calmant şi poate de aceea era numită floarea inimii. Iar renumitul istoric roman Pliniu scria despre această plantă că frunzele şi florile ei erau adăugate în băuturi pentru a le da proprietăţile „de a îndepărta întristarea, plictiseala şi melancolia".

Într-o carte de botanică din secolul al XV-lea se scrie că florile de limba mielului „erau folosite peste tot pentru a face uşor la inimă, să dispară toate grijile şi să ridice spiritul". Romanii antici considerau că frunzele de limba mielului sunt în stare să ridice spiritul combativ şi vitejia ostaşilor. În prezent este cultivată ca plantă legumicolă, medicinală şi meliferă.

Limba mielului este o plantă foarte rezistentă la frig şi relativ la secetă. Preferă solurile fertile, uşoare, în care au fost introduse îngrăşăminte organice şi cu umiditate moderată. Cele mai bune premergătoare sunt castraveţii, varza, cartoful.

Înainte de semănat, în sol se introduc îngrăşăminte. Seminţele se seamănă în rânduri, la intervale de 25-30 cm, iar pe rând - de 8-10 cm, la adâncirea de 1,5-2 cm. Plantele apar peste 10-12 zile. Întreţinerea de mai departe a culturii constă în praşile şi afânări ale solului. În alimentaţie se consumă frunzele, care se rup până a apărea tulpina floriferă. Rădăcinile se recoltează toamna si se usucă la umbră sau în poduri.

Părţile aeriene ale limbii mielului conţin alantoină, flavonoide, saponine, tanin, săruri de potasiu, calciu, fier, acid silicic, vitamina C, caroten, acizi organici (malic şi citric), ulei volatil etc, toată planta conţine substanţe mucilaginoase.

Cantitatea mare de substanţe mucilaginoase face ca planta să aibă un efect emolient şi mucilaginos, să acţioneze favorabil asupra metabolismului.

În medicina populară se întrebuinţează ca diuretic şi laxativ, în cazuri de tuse, de astenie, reumatism. Părţile aeriene ale plantei sunt folosite în cazuri de nevroze cardiace. Infuzia de 5% se dă ca diuretic şi sudorific, în cazuri de răceală şi bronşite, luîndu-se 3-4 ceşti de ceai călduţ zilnic; extern, datorită alantoinei, se foloseşte ca cicatrizant al rănilor.

Sucul se stoarce din partea aeriană a plantei, recoltată în timpul înfloririi. El are proprietăţi calmante şi de înviorare, uşor sudorific, diuretic şi laxativ, este un bun emolient şi mucilaginos. Se recomandă pentru tratarea nevrozelor cardiace şi altor dereglări de natură nervoasă, la dureri în articulaţii şi muşchi, cu caracter reumatic sau la podagră, pentru bolile de piele. Se administrează câte 1/2-1/3 de pahar de suc cu o lingură de miere, de 5-6 ori pe zi, timp de o săptămână.

Frunzele tinere ale plantei au un miros plăcut de castraveţi proaspeţi, datorită uleiului volatil. Ele sunt foarte folositoare ca legumă timpurie, ca înlocuitor al castraveţilor, fiind adăugate în salate, consumându-se cu brânză de vaci, caşcaval. Se înăbuşă cu untdelemn, sunt folosite ca garnitură la carne, peşte, ca umplutură pentru plăcinte, se pun în supe, borşuri, ciorbe.

Rădăcinile de limba mielului sunt folosite pentru aromatizarea băuturilor alcoolice. Rădăcinile şi florile se mai utilizează în industria alimentară drept colorant vegetal pentru produsele alimentare. Mai înainte, erau folosite la vopsirea ţesăturilor (pentru culoarea albastră).

Florile de limba mielului au mult nectar, de aceea planta este deseori semănată în apropierea stupăriilor. Un hectar de plante dă 200 kg de miere. Se mai seamănă şi în apropierea arborilor fructiferi, diferitelor plante legumicole etc, pentru a atrage albinele şi a mări polenizarea şi, prin urmare, recolta.