Ştim cu toţii că consumul a multor fructe asigură organismul cu necesarul zilnic de antioxidanţi şi vitamine. Cu toate acestea, fiecare bucată de fruct mâncat poate conţine beneficii suplimentare,  în unele cazuri chiar unice.

Majoritatea oamenilor cred că calciul, produsele lactate, printre care şi laptele sunt elementele primare care duc la menţinerea oaselor puternice şi sănătoase. Dar, ai ştiut că ananasul conţine mangan, un mineral esenţial pentru constituirea ţesutului conjunctiv şi cel al oaselor? Un pahar de suc de ananas conţine aproximativ 73% din cantitatea zilnică de mangan, care este recomandată pentru o alimentaţie sănătoasă.

Tuse şi răceli
În timp ce majoritatea oamenilor caută suplimente de vitamina C sau suc de portocale atunci când simt că se apropie răceala sau tusea, cei mai mulţi nu ştiu că ananasul este cea mai bună alegere. Ananasul nu numai că oferă aceleaşi componente ca şi sucul de portocale, dar mai conţine, de asemenea, bromelaină, ce acţionează asupra mucusului şi suprimă tusea.

Antiinflamator
Suferi de dureri în articulaţii sau osteoartrită? Deoarece bromelaina este un antiinflamator, consumă o jumătate de pahar suc de ananas. E o modalitate eficientă de a alina suferinţa.

Un ajutor eficient în digestie
Un alt beneficiu valoros al ananasului este că acesta conţine o enzimă proteolitică care, după definiţie, descompune proteinele. Prin urmare, ananasul, ajută organismul să digere şi să utilizeze în mod eficient proteinele.

Pentru gravide
Pentru femeile gravide, stările de greaţă pot fi lucruri dificil de îndurat. Consumul sucului proaspăt de ananas, precum şi a nucilor reduce această stare.

Reduce alergiile
După cum relatează cercetările, consumate zilnic, aceste fructe reduc alergiile şi problemele legate de sinusuri.

Reducerea cheagurilor de sânge
Ananasul este, de asemenea, cunoscut pentru faptul că împiedică dezvoltarea cheagurilor de sânge. Studiile arată că consumul ananasului poate reduce considerabil acest risc. (X.S.)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment