Ceapa eşalotă este o plantă bienală. În primul an formează un cuib din 4-5 bulbi mici, compacţi, ovaţi, rotunzi sau turtiţi, acoperiţi cu solzi uscaţi, violeţi sau galbeni, în funcţie de soi. Solzii cărnoşi sunt albi, suculenţi, iuţi sau semiiuţi.
Fiecare bulb produce o mare cantitate de frunze cu gust fin şi plăcut, iar în cel de al doilea an formează tulpini florifere de 50-80 cm. Inflorescenţele sunt mărunte, desfăcute, iar seminţele mai mărunte decât la ceapa obişnuită. Ceapa eşalotă se cultivă pentru frunzele verzi şi bulbii care au o perioadă de maturizare foarte scurtă. Înfloreşte în lunile iunie-iulie.
Fiind originară din Grecia şi Asia Mică, este foarte răspândită şi în Europa.
Este o plantă rezistentă la frig, se deosebeşte de altele prin coacerea prematură. Produce 8-10 bulbi, dacă este bine îngrijită, câteodată dă până la 30-50 bulbi. Ceapa se înmulţeşte prin despărţirea bulbilor, iar uneori prin seminţe. Toamna, înainte de a fi sădite, cepelor li se taie vârful, ele sunt înmuiate în apă caldă, apoi plantate. După 20 de zile vom avea cozi verzi. Îngrijirea este aceeaşi ca la ceapa comună. Primăvara devreme vom obţine alte cozi verzi.
Cozile cepei şi bulbul conţin zaharuri, vitamine, ulei volatil.
Ceapa eşalotă este cunoscută foarte demult ca plantă medicinală. Se întrebuinţa pentru tratamentul ochilor şi afecţiunilor gastrointestinale. Spre deosebire de ceapa tradiţională, ceapa eşalotă are un gust foarte fin. Ea se consumă şi în formă de bulbi marinaţi.