Salvia (jale, jaleş, jaleş bun, jaleş de grădină, salvie de grădină, şalet, şalvir, serial) are un aspect de subarbust, de tufă cu tulpina dreaptă, înaltă de până la 70-80 cm, cu baza lignificată şi foarte ramificată. Atât tulpina, cât şi ramurile sunt acoperite cu perişori albi, catifelaţi. Frunzele sunt opuse, oval-lanceolate şi fin dinţate pe margini.
Florile sunt grupate câte 4-8 în inflorescenţe spiciforme, având caliciul tubular, de culoare verde sau violacee, corola bilabiată, de două ori mai lungă decât caliciul, albastră-violacee, mai rar albă, androceul este alcătuit din 4 stamine. Frunzele sunt alungit-ovate sau lanceolate, mai rar eliptice, lungi de 2-8 cm şi late de 0,5-3 cm, cu baza rotunjită, uneori slab cordiformă. La bază au uneori 2 lobi mici, rotunjiţi sau arcuiţi. Marginea limbului este fin dinţată, iar uneori aproape întreagă. Fructele sunt nucule aproape sferice, grupate câte 4 la baza caliciului persistent. Înfloreşte în lunile iunie şi iulie.
Provine din Europa de Sud şi se cultivă în grădini. Denumirea de salvie provine din cuvântul latinesc salvare, ceea ce înseamnă „a vindeca, a însănătoşi". Este răspândită mai ales în Regiunea Mării Mediterane, cultivându-se şi în Spania, Franţa, Italia ş.a. Este cunoscută şi utilizată din antichitate, fiind considerată un panaceu. Medicul Callenos (sec. al ll-lea e. n.) evidenţiază însuşirile diuretice, tonice şi hemostatice ale salviei, iar de prin secolul al XVI-lea se cunoaşte utilizarea în medicină chiar a uleiului acestei plante. Romanii îi apreciau atât de mult însuşirile medicale încît spuneau: „De ce să moară omul, când în grădină creşte salvia!?".
Creşte pe soluri fertile, permeabile, adânci, bogate în calcar. Sistemul radicular puternic îi permite să pătrundă adânc în sol. Solul se curăţă bine de cultura premergătoare, apoi se face o arătură adâncă, la 30 cm. Salvia se înmulţeşte prin semănare directă în câmp. Perioada de semănat este în pragul iernii, în noiembrie, însă dă rezultate bune şi semănatul în „zilele mai calde" ale iernii sau chiar primăvara devreme.
Se seamănă la distanţa de 30/30 cm şi la 2-4 cm adâncime. Se execută o praşilă primăvara devreme. După răsărire, se pliveşte pe rând, lăsându-se o distanţă între plante de 30 cm. În cursul vegetaţiei se fac praşile şi pliviri ori de câte ori este nevoie, înlăturându-se buruienile şi crusta. Din anul al doilea, tulpinile se lignifică, urmând să se reteze anual, primăvara devreme, înainte de pornirea vegetaţiei, la 10 cm de la sol. Această operaţie de „întinerire" duce la creşterea producţiei de frunze şi a mărimii frunzelor. Culturile bine întreţinute pot da o recoltă (în septembrie) chiar din primul an. Din anul al doilea de vegetaţie se obţin 2-3 recolte de frunze anual. Conţinutul de ulei volatil aflat în frunzele proaspete diferă de cel aflat în frunzele uscate.
Frunzele sunt bogate în substanţe biologic active, au un miros specific şi un gust amar şi astringent. Ele se recoltează în scopuri medicinale înaintea perioadei de înflorire, în mai şi în iunie, numai în zile cu soare, preferabil la ora amiezii, apoi sunt puse la umbră să se usuce.
Frunzele de salvie conţin ulei volatil constituit din hidrocarburi terpenice, camfen, tuionă, cineol, terpene, sescviterpene, borneol, camfor, tanin, picrosalvină, substanţe estrogene, rezine, acid fumăric, acid cafeic etc.
Datorită compoziţiei chimice complexe a uleiului volatil şi a celorlalte principii active, frunzele au proprietăţi coleretice, carminative, antiseptice, bacteriostatice şi acţiune antisudorifică pronunţată. Este uşor hipotermizant. Se utilizează atât pentru tratarea afecţiunilor cronice bronşice şi ale căilor biliare (antispastic), cât şi pentru efectele de carminativ şi dezinfectant local în cazuri de hiperhidroze.
Ceaiul de salvie, băut des, ne protejează de atacuri de apoplexie, are un efect foarte favorabil asupra paraliziilor, combate transpiraţiile nocturne şi anihilează slăbiciunea care însoţeşte boala. Se administrează în cazuri de spasme, afecţiuni ale măduvei spinării, tremur al membrelor; se beau 2 ceşti pe parcursul zilei, înghiţitură cu înghiţitură. Ceaiul are efect şi asupra ficatului bolnav, înlăturând balonările şi alte dereglări legate de ficat. Are acţiune depurativă, elimină mucozităţile din aparatul respirator şi din stomac.
Frunza de salvie fărâmiţată se aplică pe înţepăturile de insecte. Infuzia de salvie ajută în cazuri de parodontită, la abcese dentare. Se administrează sub forme de infuzie, tinctură, extract fluid. Extern, se administrează sub formă de alcoolat. Fiind un bun antiseptic, infuzia asociată cu muşeţel se foloseşte la tratarea abceselor dentare şi a amigdalitelor (sub formă de gargară), ajută la vindecarea rănilor purulente şi cu ulceraţii ale pielii. Intră în compoziţia ceaiului antiastmatic şi a ceaiului pentru gargară. Pentru vindecarea gingivitelor, se prepară o infuzie din 2 linguri de plantă la o cană de apă, apoi se face gargară de mai multe ori pe zi.
Pentru vindecarea dischineziei biliare, se foloseşte o infuzie dintr-o linguriţă de frunze la o cană de apă, conţinutul se bea treptat, pe parcursul zilei.
Salvia este folosită ca ingredient la prepararea unor medicamente cum ar fi cel utilizat la tremurul membrelor. Se pun 50 g de sunătoare, 20 g de poroinic (untul vacii), 20 g de ciuboţica cucului şi 10 g de boabe de ienupăr în rachiu de secară sau de fructe de 40% şi se păstrează 14 zile la soare sau în apropierea maşinii de gătit. Se iau peste fiecare oră câte 15-20 picături puse în ceaiul de plante (descrierea urmează), din care se beau zilnic 3 ceşti (la o ceaşcă - o linguriţă cu vârf).
Compoziţia ceaiului este: frunze de frasin, flori de sunătoare, coada şoricelului, salvie şi coada calului câte 20 g - totul se amestecă bine. În afară de aceasta, se fac băi de şezut cu vârfuri proaspete de molid, sunătoare, coada şoricelului sau cimbru - pentru o baie de şezut se iau 100 g de plante. Acţiunea externă a plantelor accelerează reuşita, de aceea se fac 3 băi de şezut la 14 zile.
Salvia este un bun condiment, se întrebuinţează în bucate din carne, peşte, pasăre, în sosuri. Salvia este folosită şi în calitate de plantă aromatică foarte gustoasă. Se întrebuinţează în porţii foarte mici, la mâncăruri grase (friptură de porc, de gâscă sau de curcan), la prepararea brânzeturilor amestecate cu verdeţuri şi a sosurilor condimentate. Se coc prăjituri şi cozonaci cu salvie. Se asimilează foarte bine cu ardeiul roşu. Frunzele de salvie sunt bune în salate.
Salvia este o valoroasă plantă meliferă şi decorativă. Are un aspect ornamental, se poate cultiva în parcuri şi grădini.
Notă: Infuzia de salvie este contraindicată mamelor care alăptează, deoarece le micşorează secreţia de lapte.