Prazul este o plantă bienală, cu înălţimea de până la 150 cm. În primul an de viaţă formează o tulpină falsă, care prezintă nişte teci alungite ale frunzelor. În anul al doilea dă o tulpină floriferă, netedă, cilindrică.
praz
Sistemul radicular al prazului este asemănător cu cel al cepei, dar mai puternic. Rădăcinile sunt fixate pe partea inferioară a tulpinii adevărate, care, ca şi la ceapă, sunt scurtate. Bulbul este mic, alb, de partea superioară a acestui disc sunt prinse tecile frunzelor, care formează tulpina falsă. Frunzele sunt mari, plate, liniare, lungi. Florile sunt albe, mărunte, adunate în inflorescenţă sferică, bogată. Fructul este o capsulă triunghiulară cu 2-4 seminţe negre, mici, încreţite. Înfloreşte în lunile iunie-iulie.

Este originar din Bazinul Mediteran şi Asia Mică. Prazul este una dintre cele mai vechi specii legumicole, cultivată cu câteva mii de ani înaintea erei noastre. În cultură este foarte răspândit în ţările Europei de Vest, Centrale şi de Sud-Est.

Cel mai răspândit şi mai productiv soi este Camus. Are creştere viguroasă si se păstrează bine peste iarnă.

Ca aliment, este folosită tulpina falsă, de culoare albă, frunzele verzi şi inflorescenţa bogată, când sunt foarte tinere. Acestea au un gust semiiute, plăcut. Rezistente la frig, seminţele încolţesc la temperatura de 3-5°C, planta creşte bine la temperaturi moderate de 18-20°C, rezistă la îngheţuri de toamnă până la minus 8°C.

Prazul preferă îngrăşăminte organice şi minerale. Răsadul se pregăteşte în sere, apoi se plantează în sol la sfârşitul lunii mai - prima jumătate a lui iunie, conform schemei: 20x10 cm. Agrotehnica se reduce la combaterea buruienilor şi răritul pe rând. În faza de 4-5 frunzuliţe se aplică fertilizarea suplimentară a solului.

Este necesar muşuroitul, care se face de 2-3 ori, cu scopul combaterii buruienilor şi pentru ca tulpina falsă să capete culoare albă, specifică. Recoltarea prazului se face în lunile octombrie-noiembrie, plantele se sapă, se curăţă de pământ, se scurtează rădăcinile şi frunzele superioare. Se păstrează bine la rece (0, minus 1°C), acoperit cu un strat de nisip.

Prazul este o plantă mai mult alimentară decât condimentară. El conţine proteine şi vitamine în cantitate mai mare decât ceapa (caroten, vitaminele B, B1, PP şi C), zaharuri, săruri minerale (potasiu, calciu, fier, magneziu, siliciu, sodiu, un acid fosforic şi sulf), ulei volatil.

Prazul era utilizat în medicina populară ca diuretic, în cazuri de afecţiuni urinare. Are proprietăţi pectorale şi era folosit pentru tratarea inflamaţiilor căilor respiratorii, iar sub formă de cataplasme are însuşiri calmante şi maturative, folosindu-se în cazuri de furunculoze, inflamaţii etc.

Prazul are proprietăţi antihelmintice, utilizându-se în special pentru combaterea oxiurilor si ascarizilor. Se folosesc radicelele plantei, din care se prepară un decoct (2 linguriţe de plantă mărunţită la o cană de apă), se ia câte o cană dimineaţa, timp de 6-7 zile.

Sucul de praz asociat cu alte sucuri ajută la drenarea ficatului şi rinichilor. Este indicat bolnavilor de arterioscleroză, calculoză urinară, constipaţie, demineralizare, hipertensiune, depresii nervoase, obezitate.

Este mai puţin iute decât ceapa. Se consumă bulbul prelungit, până la frunzele verzi, în stare proaspătă, tăiat în felii foarte subţiri, cu sare, zeamă de lămâie sau oţet şi untdelemn. Se mai fierbe circa 50-60 de minute şi se amestecă cu sosuri reci. Se mai consumă prăjit, fiert, în sosuri, salate, supe.

Este o bună garnitură pentru carne, peşte şi ca mâncare cu sau fără carne. Firele de praz mai groase se taie în bucăţi a câte 6-8 cm, se opăresc, se răcesc, li se scoate mijlocul şi locul gol se umple cu tocătură. Tulpinile tinere sunt foarte gustoase în stare marinată.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment