Reventul este o plantă erbacee, perenă, cu înălţimea de până la 2 m, cu rizomul multicapitat, cu rădăcinile cărnoase, lungi, maronii la exterior şi galbene-portocalii în interior. În primul an de vegetaţie planta formează numai o rozetă puternică de frunze cu peţiol glabru şi tub cilindric.

Tulpinile apar în al doilea an de vegetaţie, fiind cilindrice, goale, ramificate, cu frunze de dimensiuni mai mici, pe vârf cu un panicul florifer. Frunzele sunt cordiforme, palmat-lobate, cu cinci lobi, cu suprafaţa aspră. Florile sunt mici, verzui sau roşcate, grupate în inflorescenţe la subsuoara frunzelor. Fructul este o nuculă cu aripioare, de culoare brună sau brună-roşcată. Înfloreşte în lunile mai-iunie.

Originea plantei este Platoul Central Asiatic, Sud-Estul Tibetului, China şi Mongolia de Nord, unde era întrebuinţată de aborigeni. Fiind descoperită de misionarii catolici francezi (1867), a fost adusă în Grădina Botanică din Paris. La început reventul se cultiva în Marea Britanie şi în Germania, iar mai târziu au început să-l cultive grădinarii mai multor ţări europene (Franţa, Rusia, Austria şi România).

Despre proprietăţile acestei plante s-a aflat de la medicii arabi din secolul al Xlll-Iea. Pe timpul acela reventul era foarte cunoscut, fiind importat în cantităţi mari din China, sub numele de rădăcină galbenă, şi era folosit ca laxativ. Şi tocmai peste 600 de ani, renumitul călător Prjevalski a adus din China seminţe de revent pentru Grădina Botanică din Sankt Petersburg, de atunci această plantă se cultivă şi în Rusia.

Există mai multe specii de revent, toate fiind alimentare şi condimentare, cu excepţia speciei Rh. Palmatum care este o plantă medicinală.

Reventul este o plantă rezistentă la frig, suportă bine îngheţurile de până la minus 10 grade. Pentru cultivare, umiditatea solului trebuie să fie moderată, însă lipsa apei duce la scăderea producţiei de peţioluri, aceştia fiind mici, lignificaţi şi amari. Reventul nu este pretenţios faţă de lumină, el creşte bine în intervalele dintre rândurile de pomi din livezi.

Planta poate fi înmulţită prin răsad sau prin divizarea tufei. Seminţele pentru răsad se pregătesc din timp, apoi se seamănă în rânduri, la o distanţă de 25-30 cm. Pentru înmulţirea reventului prin divizarea tufei se aleg plante de 3-4 ani, se scot din sol şi se taie în 6-8 bucăţi, lăsându-se în fiecare bucată câte 1-2 muguri de creştere.

Rizomii se plantează în cuiburi bine udate, la aceeaşi distanţă ca şi răsadul. În continuare solul se afânează de 3-4 ori, se nimicesc buruienile şi se introduc îngrăşăminte minerale şi organice.

Frunzele se culeg în al doilea an de la plantarea rizomilor, când peţioiurile ating lungimea de 20-30 cm şi grosimea de 1,5-2 cm. Frunzele se recomandă să fie rupte fără a se afecta planta. Tulpinile florifere se înlătură încă în stare de embrionare, pentru a nu slăbi plantele.

Peţiolurile reventului conţin mulţi acizi organici, în deosebi acizii malic şi citric, zaharuri, substanţe pectine şi minerale (potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier), vitaminele C, PP, E, K, rutină, caroten. În a doua jumătate a verii, în peţioluri se adună o cantitate considerabilă de acid oxalic, care duce la scăderea valorii alimentare a reventului, de aceea se recomandă ca el să se folosească numai primăvara.

Organele subterane ale reventului conţin derivaţi antracenici, sub formă oxidată (antrachinone), tanin, acid oxalic şi oxalaţi, glucide, mucilagii, pectine, urme de lipide, substanţe azotate, răşini, enzime, fitoncide, săruri minerale etc.

Calităţile curative ale reventului sunt cunoscute demult. Datorită vitaminei C, planta era folosită ca antiscorbutic, iar decoctul din rizomii săi ajuta la tratarea afecţiunilor aparatului digestiv.

În medicină contemporană peţiolurile de revent de asemenea sunt folosite. Rizomul uscat conţine un principiu purgativ foarte activ, de aceea el se administrează sub formă de decoct obţinut din 1-4 g de plantă la o cană de apă şi se ia în doză unică, timp îndelungat.

În acelaşi scop este folosit sucul din rizomi şi cel din frunze de revent. Peţiolurile recoltate în lunile iunie-septembrie se opăresc 1-2 minute, apoi se pun în apă rece. Din peţiolurile răcite se stoarce sucul. Se bea câte o lingură de suc curat sau amestecat cu suc din morcov sau din alte fructe, cu miere, de 2-3 ori pe zi.

Reventul este parte componentă a ceaiului hepatic. În alimentare se întrebuinţează numai peţiolurile cărnoase, care primăvara devreme pot fi folosite ca o sursă de vitamine, înlocuind fructele care încă nu s-au copt.

Reventul este gustos în orice formă, în stare fiartă el are gustul măcrişului. Se consumă în formă naturală, sub formă de salată sau de suc. Frunzele lui mari, ca de brusture, se folosesc la sarmale cu carne de animale tinere, deoarece sunt foarte fragede şi nu trebuie fierte mult. Peţiolurile nu se curăţă, ci numai se spală şi se şterg cu un tifon.

Se taie în felii cu grosimea de 1/2 cm pentru prăjituri sau în bucăţi de 3-4 cm pentru compot şi ciorbe. Prăjiturile cu revent sunt foarte apreciate. Reventul se poate congela. Din el se prepară mai ales deserturi: compoturi, ţucate, jeleuri, marmeladă, dulceaţă delicioasă, cvas şi alte bucate.

Compot din revent: peţiolurile se spală şi se taie în bucăţi. Se fierbe un pahar de apă cu zahăr, coajă de lămâie, în apă se pune reventul şi se fierbe până se face moale. În acest conţinut se mai poate adăuga 2-3 linguri de stafide. Compotul este gata şi se serveşte cu frişcă. La 500 g de peţioluri se pune 200 g de zahăr, coajă de lămâie şi frişcă.

Notă: Reventul nu trebuie consumat în cantităţi mari sau sistematic, deoarece conţine un procent ridicat de acid oxalic şi săruri ale acestuia. Este contraindicat în cazuri de litiază renală oxalică, de hemoroizi (deoarece poate provoca hemoragii rectale).

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment