Menta (izmă bună, mintă, izmă de grădină) este o plantă erbacee, perenă, cu înălţimea de până la 1 m şi chiar mai mult. Tulpina este anuală, erectă, patruunghiulară, cu noduri, puternic ramificată. Frunzele sunt oval-lanceolate, cu marginea limbului serată, aşezate opus pe tulpină şi prinse prin pedunculi scurţi.

Pe partea superioară sunt netede, iar pe cea înferioară au nervuri proeminente, colorate în verde-închis. Inflorescenţa este de forma unui spic conic alungit. Floarea este măruntă, de culoare violetă-deschisă. Fructul este format din 4 nucule mici, acoperite de caliciul persistent. Înfloreşte în lunile iulie-august.

În flora spontană menta nu se întâlneşte. Primele culturi de mentă au fost realizate în Anglia, în secolul al XVII-lea. La noi în ţară menta se cultivă în scopuri farmaceutice, pentru extracţia uleiului volatil şi în calitate de condiment.

Menta este o plantă de zi lungă, dă producţii satisfăcătoare pe terenuri însorite, bine aerisite, apărate de vânturi. Creşte şi se dezvoltă foarte bine pe soluri afânate. Cele mai bune plante premergătoare pentru mentă sunt cerealele de toamnă şi, în mod deosebit, leguminoasele timpurii.

Menta se înmulţeşte exclusiv pe cale vegetativă, prin stoloni, care nu au perioadă de repaus absolut, de aceea planta începe să vegeteze primăvara devreme, când temperatura medie este în jur de 3-5°C. Frunzele se recoltează la înflorirea plantei, se usucă repede la 35°C, căpătând o culoare verde-închisă. Pentru ulei volatil se întrebuinţează masa verde, culeasă dimineaţa devreme.

Organele componente ale masei vegetative, utilizate în procesul de distilare, au un conţinut de ulei volatil foarte diferit şi anume: frunzele -până la 2,75%, inflorescenţele - 4,6-6%, iar tulpinile - 0,3%. Este cel mai raţional ca menta să se recolteze atunci când 50% din plantă a înflorit.

Principalul principiu activ al mentei este uleiul volatil. În componenţa lui intră mentalul, datorită căruia planta are miros specific, pătrunzător, iar gustul este aromatic lăsând senzaţia de rece.

În uleiul volatil de mentă există mai multe substanţe: mental, mentonă, acetat şi valerianat de metil, taninuri, flavonoide, vitaminele C şi P, caroten, fitoncide (substanţe antibiotice), polifenoli şi un principiu amar. În frunze sunt lipide, sitosteroli, acizii ursolic şi oleanolic, precum şi o serie de microelemente: mangan, cupru, zinc, potasiu, sodiu, fier, molibden şi a.

Datorită acestor substanţe, menta s-a întrebuinţat ca plantă medicinală foarte demult. De exemplu, savanţii din Roma Antică cunoşteau că menta influenţează pozitiv asupra creierului uman. Se ştia, că Pliniu cel Bătrân tot timpul purta pe cap o coroniţă de mentă proaspătă şi îi îndemna pe elevii săi să facă acelaşi lucru. În vremurile vechi era răspândit obiceiul ca înainte de masă să se ia o băutură răcoritoare din mentă. În medicina populară menta este foarte apreciată. Câteva picături de tinctură de mentă diluate în apă îmbunătăţesc gustul medicamentelor.

La noi în ţară se cultivă două forme de mentă - cea albă şi cea neagră. Conţinutul de mental în cea neagră este de 70%, iar în cea albă e cu mult mai mic. In anul 1760 au fost obţinute primele cantităţi de ulei volatil.

Datorită uleiului volatil şi altor substanţe active din componenţa plantei, frunzele de mentă au acţiuni stomahice, carminative, colerice, cardiotonice, analgezice, ele fiind folosite în cazuri de diaree, dispepsii, greaţă, dureri obişnuite de cap. În crizele de migrenă se recomandă cataplasme reci cu infuzie din frunze de mentă, care se aplică pe frunte. Uleiul volatil, în cantităţi mici, are o acţiune excitantă asupra terminaţiilor nervoase senzitive termice din piele şi mucoase. După senzaţiile de rece, urmează o senzaţie accentuată de căldură locală. Se întrebuinţează în cazuri de dereglări digestive funcţionale, spasme pilorice, inflamaţii bucale şi gastrointestinale. Uleiul volatil intră în componenţa diferitelor preparate care, pe lângă proprietăţile principale, mai au un efect antibacterian. Împreună cu mentalul, administrate extern, aceste preparate au acţiune anestezică şi se folosesc în dermatologie şi otorinolaringologie. În cazuri de dureri de cap, se masează cu ulei volatil tâmplele, fruntea şi regiunea cefei.

Menta dă gust aromat şi plăcut bucatelor, ceea ce contribuie la creşterea apetitului. O crenguţă de mentă face gustul plăcut al compotului, ceaiului etc.

Frunzele de mentă, datorită conţinutului lor de mentol, au efecte favorabile la calmarea vomei şi a durerilor abdominale la adulţi şi copii. Se prepară o infuzie dintr-o lingură de plantă la o cană de apă şi se bea rece 1-2 căni pe zi. Infuzia din mentă se recomandă în cazuri de diaree, dispepsii, greaţă, spasme, dischinezii biliare şi spasme gastrointestinale.

Frunzele de mentă intră în componenţa a numeroase ceaiuri speciale: antiastmatic, contra colicilor, contra diareei, gastric, hepatic etc.

Notă: Preparatele ce conţin mentol şi ulei volatil sunt contraindicate bolnavilor cu ulceraţii gastroduodenale.

Mentolul este larg utilizat la fabricarea unor paste de dinţi, ape de gură, gume de mestecat, parfum, datorită proprietăţilor răcoritoare, antiseptice şi de corectare a gustului şi mirosului neplăcut.
Uleiul volatil de mentă se foloseşte pe larg în industria alimentară, la fabricarea lichiorurilor, bomboanelor, cărora le dă un miros şi gust plăcut, răcoritor.

După extragerea uleiului volatil, deşeurile constituie un furaj valoros cu proteină şi grăsimi brute, întrebuinţându-se şi ca îngrăşăminte organice (după compostare cu gunoi de grajd).

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment