Iarba grasă este o plantă anuală, erbacee, cu înălţimea de 15-40 cm, cu tulpina foarte ramificată de la bază, cărnoasă, târâtoare, cu vârfurile ridicate de la pământ. Frunzele sunt ovale, cărnoase, alterne, aproape opuse, lucioase, glabre, de culoare verde-închisă. Florile sunt mici, albe sau galbene, dispuse la subsuoara frunzelor. Fructul este ovoid sau sferic.Înfloreşte în lunile iunie-iulie.

Iarba grasă este originară din Asia de Est, unde era cunoscută ca plantă legumicolă şi condimentară. În flora spontană este întâlnită peste tot ca o buruiană greu de lichidat. Din plantele spontane au fost selectate forme îmbunătăţite, dintre care cele mai cunoscute sunt cea galbenă-aurie şi cea cu frunzele late, care se cultivă în Asia, Caucaz şi în alte locuri.

Planta are o productivitate înaltă: o singură plantă dă într-un an până la 3 milioane de seminţe. Seminţele sunt capabile să germineze mai mult de 40 ani. Şi încă o calitate a acestei plante: cu cât mai des este tăiată, cu atât mai mult se dezvoltă. De aceea, dacă dorim să stârpim această plantă, ea trebuie scoasă cu tot cu rădăcină.

Iarba grasă conţine multe zaharuri: glucoză, zaharoză, galactoză şi alte hidrocarburi, o cantitate însemnată de vitaminele C, K, E şi PP, caroten, acizi organici, albumine, săruri minerale şi alte substanţe preţioase.

Din vremuri îndepărtate, iarba grasă era folosită ca antihelmintic, cicatrizant şi antiscorbutic. În antichitate medicii arabi tratau cu iarbă grasă diabetul. În zilele noastre medicina populară întrebuinţează iarba grasă ca remediu în cazurile afecţiunilor renale, hepatice şi ale vezicii urinare. Sucul obţinut din părţile aeriene ale plantei are acţiune colagogă.

Este indicat pentru tratarea dizenteriei, colpitei tricomonadice, hemoragiilor interne. Se administrează câte 100-150 g de suc în zi cu o lingură de miere, înainte de masă. Se foloseşte extern şi în cazul inflamaţiilor provocate de înţepăturile de insecte, sub formă de cataplasme, precum şi pentru tratarea unor răni, arsuri, furuncule.

Este contraindicat celor care suferă de hipertensiune arterială.

Cele mai valoroase sunt seminţele, utilizîndu-se împotriva diareei ca astringent. Ele reduc temperatura în cazuri de malarie, intră in componenţa unor remedii populare contra impotenţei. Sunt cunoscute cazuri de tratament al pecinginilor cu decoct din seminţe. În ultimii ani savanţii au identificat o proprietate a plantei de a reduce nivelul zahărului din sânge.

Lăstarii tineri şi frunzele tăiate până la înflorire au un gust astringent şi slab aromat. Ele se întrebuinţează în alimentaţie. Frunzele mărunţite se pun în brânză, tomate, castraveţi cu ulei de măsline şi oţet, în calitate de condiment picant la bucatele din carne, legume. Se adaugă în ciorbe, supe; se folosesc şi în produsele marinate sau sărate.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment