Spanacul este o plantă legumicolă, erbacee, anuală, cu înălţimea de până la 30-60 cm, cu tulpinile florale cilindrice, slab ramificate. Frunzele sunt alterne, întregi, ovale, cu peţiol scurt, verzi-deschise. Florile sunt mici, albe, unisexuat-dioice, dar se întâlnesc şi exemplare cu flori hermafrodite; cele mascule sunt dispuse în inflorescenţe, iar cele femele sunt adunate în racem la subsuoara frunzelor. Fructul este o achenă rotundă, galbenă, cu nuanţe verzui sau cafenii, de mărime mijlocie. Înfloreşte în lunile iunie-iulie.
spanac
Este originar din Asia Centrală, în flora spontană nu se întâlneşte. In Transcaucazia se poate întâlni o formă apropiată, Spinacea tetrauda Stev, care creşte spontan şi este întrebuinţată în alimentaţie de către băştinaşi. În cultură, spanacul a fost cunoscut abia din secolul al IV-lea, iar în Europa a fost adus din Persia de către arabi, mai întâi în Spania, de unde s-a răspândit în celelalte ţări ale continentului.

În prezent se cultivă în ţările cu climat temperat şi nordic, în ţările Europei de Vest şi ale Americii, în Japonia şi în China, ca o cultură de verdeaţă foarte timpurie. La noi în ţară este cultivat pe terenuri mici si în grădinile amatorilor.

Spanacul are o perioadă scurtă de vegetaţie. El formează o rădăcină adâncă, care pătrunde în sol la adâncimea de până la 180 cm, iar la suprafaţa solului realizează o rozetă din 8-14 frunze, diferite de la soi la soi ca mărime, formă şi culoare. Plantele sunt unisexuat-dioice, cele mascule sunt mai puţin valoroase, deoarece formează frunze mai mici şi mai puţine, înfloresc mai devreme. Plantele femele au un număr mai mare de frunze în rozetă, mai mari în dimensiuni, mai cărnoase, mai fragede, tulpinile apar mai târziu, dar cresc mai repede.

Este o plantă rezistentă la temperaturi scăzute, seminţele germinează la 2-3°C, temperatura optimă de creştere este de cca 15-17°C. Toamna, când plantele au deja 3-4 frunze, acestea pot suporta temperaturi de minus 8-10°C. Este o plantă de zi lungă. Pretenţiile faţă de umiditate sunt ridicate, lipsa apei scade calitatea frunzelor. Necesită soluri cu textură mijlocie, permeabile, afânate, bogate în humus, preferă îngrăşămintele minerale şi organice.

Spanacul se cultivă în câmp liber şi protejat, în mod deosebit ca o cultură succesivă, dar şi ca o cultură asociată. Cultura în câmp se înfiinţează prin pregătirea solului pentru cea de bază. În funcţie de zonă, termenul de însămânţare poate fi între 1-30 martie sau mai devreme, în ferestrele iernii, iar pentru recolta de toamnă - între 15 iulie şi 15 august. Adâncimea de semănat este de 2-3 cm, intervalul dintre rânduri - de 15-20 cm. Lucrările de întreţinere se rezumă la irigare şi fertilizare a solului.

Recoltarea are loc atunci când frunzele au ajuns la mărimea specifică soiului. La culturile de primăvară recoltarea are loc din aprilie până la sfârşitul lunii mai, iar la cele de toamnă - începând din a doua decadă a lunii octombrie până în noiembrie. Efectul de protejare cu folii din material plastic constă în creşterea mai rapidă a plantelor şi recoltarea mai devreme, cu 2-3 săptămâni. În cultură se întâlnesc mai multe soiuri, cele mai noi fiind caracterizate şi prin aceea că nu dau aşa de uşor tulpini florale.

Spanacul are un conţinut mare de substanţă uscată, la care se adaugă proteine, aminoacizi, lipide, hidraţi de carbon, săruri minerale, fier, calciu, potasiu, fosfor, magneziu şi iod, acid ascorbic, caroten, vitaminele B1, B2, K, P, E, D, acid folic.

Substanţele active din spanac îl fac să fie foarte folositor bolnavilor de anemie şi alte boli ale sângelui şi de tuberculoză. El conţine vitamina D care are efect antirahitic, de aceea este necesar în dieta copiilor. Planta are acţiune uşor laxativă şi diuretică. În medicina oficială decoctul din frunze de spanac este folosit în caz de atonie a intestinului şi de meteorism abdominal, pentru profilaxia avitaminozelor şi mai cu seamă a scorbutului.

Conţinutul variat de vitamine, mai ales ale complexului B, acţionează ca stimulator al sistemului nervos. Consumul sistematic de spanac ar preveni dezvoltarea tumorilor maligne şi a anemiei. Francezii consideră necesar consumul de spanac în cazuri de afecţiuni ale tractului gastrointestinal. Decoctul obţinut din 20 g de frunze cu 100 ml de apă, fiert 15 minute, se bea cald, înainte de mese.

Prin lunile august-septembrie, din frunze se stoarce suc foarte bogat în fier, clorofilă şi saponină, care contribuie la întărirea sistemului nervos, este folositor în cazuri de anemie şi stimulează peristaltismul intestinului şi funcţia glandei tiroide. Se bea câte un pahar cu o lingură de miere de 2-3 ori pe zi.

Frunzele tinere din rozetă se consumă, de regulă, fierte, însă cel mai mare folos îl aduc în stare crudă, în salate, fiindcă la fierbere se pierde o parte din vitamine şi alte substanţe biologic active. Frunzele proaspete se păstrează foarte bine, aproape 3 luni, la temperatura de minus 1-2°C.

Notă: Bucatele pregătite din spanac pot fi păstrate numai la frig. La cald, ele formează substanţe toxice, care distrug eritrocitele. Din cauza conţinutului de acid oxalic, spanacul nu se recomandă în cazuri de dereglare a metabolismului, de podagră, afecţiuni hepatice şi renale.

Volumul mare al frunzelor scade dacă se opăresc cinci minute şi apoi se adaugă unde avem nevoie. Din spanac cu maioneză se fac clătite, budinci, supe verzi, piure, sarmale. Spanacul fiert se poate congela, în punguliţe de nailon.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment