Laurul (dafinul) este un arbore veşnic verde, cu înălţimea de până la 5-10 m, dar există şi specii cu formă de arbust, de 2-3 m. Tulpina este dreaptă, netedă. Frunzele sunt alterne, persistente, oblong-lanceolate, acuminate, scurt-peţiolate, coriacee, aromate, de culoare verde. Florile sunt mici, galbene, dispuse în panicule axilare. Fructele sunt bace, de mărimea unor alune, de culoare neagră. Înfloreşte în lunile aprilie-mai.

Laurul este originar din Zona Mediterană, unde şi acum creşte în flora spontană. În antichitate laurul era simbolul slavei, biruinţei, măririi, coroana de bacca-laurs se acorda strălucirii, sportivilor premiaţi în competiţii, eroilor în lupte sau poeţilor. De la această modalitate de laudă a celor mai buni a provenit denumirea de bacalaureant, atribuită examenului de absolvire a liceului.

Cultura de laur a fost răspândită pe larg de către greci şi romani. În zilele noastre laurul se cultivă în Italia, Franţa, Grecia, Spania, Portugalia şi pe ţărmul Mării Negre, mai mult ca plantă condimentară şi decorativă, ca plantă de interior, specifică prin forme variate de frunze.

Deşi laurul este o plantă iubitoare de lumină şi umiditate, ea rezistă uşor la secetă şi îngheţuri de până la minus 18°C. Planta se înmulţeşte prin lăstari, butaşi şi seminţe. Frunzele sunt recoltate peste doi ani de la plantare, în lunile octombrie-noiembrie, când conţin cantitatea maximă de ulei volatil. Ele se usucă în condiţii naturale. Frunzele uscate corect trebuie să fie întregi, de culoare verde-deschisă, dar nu pătate sau înnegrite.

Ca plantă decorativă, laurul poate fi înmulţit în sere sau chiar în camere. În acest caz se simt mai bine plantele crescute din seminţe, pentru că ele se aclimatizează mai uşor. Vara ghivecele cu laur se scot afară, se udă din abundenţă şi se adaugă îngrăşăminte. Iarna floarea se păstrează mai bine în încăperi răcoroase. Planta rezistă uşor şi la retezarea crengilor.

Toate părţile plantei de laur sunt bogate în ulei volatil, dar mai mult el se acumulează în frunze. Uleiul conţine cineol, pinen, geraniol, eugenol şi altele, fapt care face ca laurul să aibă proprietăţi fitoncide şi să curăţe bine aerul din încăperi. În fructe este ulei gras, tanin, iar în frunze - şi amidon.
Încă din antichitate se ştia că această plantă are proprietăţi curative.

Hipocrate recomanda uleiul de laur în cazuri de titanus, iar frunzele - pentru calmarea durerilor în timpul naşterii. Iar Galen a observat că laurul ajută în cazuri de litiază renală. În zilele noastre proprietăţile curative ale acestei plante de asemenea sunt folosite. Frunzele de laur sunt bune pentru stimularea apetitului şi a digestiei. Infuzia din frunze proaspete sau uscate, preparată cu untdelemn, se aplică la artrite, miozite şi nevralgii.

Decoctul se bea pentru tratarea malariei şi a unor boli de piele, iar cu oţet şi miere se pun aplicaţii pentru tratarea reumatismului şi calmarea durerilor în articulaţii. Unii autori recomandă pentru curăţarea de săruri a articulaţiilor şi a sirii spinării o reţetă simplă cu foi de dafin. Dimineaţa se iau 5 g de frunze şi 300 ml de apă şi se fierb cinci minute fără să fie acoperite, ca uleiul volatil să se evapore, apoi vasul se înveleşte pentru a menţine căldura timp de 3 ore.

Decoctul se bea înghiţitură cu înghiţitură timp de 12 ore. Procedura se repetă timp de 3 zile, iar peste o săptămână se repetă iarăşi 3 zile. Pentru ca sărurile care se elimină din organism să nu dea o reacţie nedorită, sunt recomandate irigaţii şi o dietă vegetariană. Pentru a mări efectul curei, odată cu administrarea decoctului se recomandă băi cu paie de ovăz: un mănunchi de paie se fierbe cu apă 30 de minute, apoi în acest decoct se ţin mâinile şi picioarele aproximativ 30 de minute.

Din fructele proaspete de laur se obţine ulei gras, foarte aromat, folosit în medicină ca antiseptic extern pentru furuncule, erupţii cutanate şi dureri de muşchi. Veterinarii folosesc uleiul de dafin sub formă de unguent pentru masarea ugerului vacilor în cazuri de inflamaţii. Se mai foloseşte şi în industria de parfumerie, pentru producerea săpunului.

Frunzele de laur sunt foarte apreciate în industria conservelor şi în arta culinară. Datorită laurului, gustul multor mâncăruri din carne, peşte, supe devine mult mai plăcut. Frunzele de laur se mai pun în sosuri, produse marinate, murături. În concentraţie mare, ele pot provoca complicaţii digestive, greaţă şi vomă. În mâncarea pentru patru persoane se pune o singură frunză.

În ultimii ani, în calitate de condiment se mai foloseşte şi uleiul volatil obţinut din lăstarii şi resturile de frunze rămase după uscare şi ambalare. Aceste reziduuri se mai folosesc în industria băuturilor răcoritoare şi în cosmetică.

Laurul este întrebuinţat în scopuri decorative. Planta poate creşte în locuri umbrite şi răcoroase, pe alei, în parcuri. El suportă bine tăierile, de aceea din tufe se pot forma diferite figuri originale verzi, garduri verzi etc.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment