Salata este o specie legumicolă, erbacee, anuală, cu înălţimea de până la 60 cm. Tulpina florală este tare, dreaptă, puternic ramificată în partea superioară. Rădăcina este fusiformă, pătrunzând 60-70 cm în adâncime şi formând numeroase ramificaţii laterale.
Frunzele din rozetă au culoare, formă şi mărime specifice soiului. Cele din partea centrală se învelesc unele pe altele, formând o căpăţână. Florile sunt mici, galbene, hermafrodite, cu polenizare autogamă, dispuse în inflorescenţe. Fructul este o achenă mică, albă, seminţele sunt cafenii-argintii sau negre. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
Planta este originară din Zona Mediterană, fiind una dintre cele mai vechi culturi cunoscute de greci, egipteni, romani. Se întâlneşte în Europa Centrală, în Europa de Sud, în Asia de Sud-Vest, Asia Mică. In flora spontană salata nu se mai întâlneşte. În prezent se cultivă în toate ţările lumii, ca legumă cu perioada de vegetaţie redusă. Cele mai răspândite soiuri sunt Salata de foi, Salata romană şi Salata de căpăţînă.
Salata romană este larg răspândită în ţările romane (mai ales, în Franţa şi Italia).
Salata de căpăţînă este rezistentă la frig, plantele cu 5-6 frunze rezistă la minus 6°C, are o perioadă scurtă de vegetaţie şi cerinţe reduse faţă de căldură, seminţele germinează la +2 - +3°C, temperatura optimă pentru creştere fiind de +13 - +1 7°C.
Este o plantă de zi lungă, pretenţioasă faţă de umiditate, mai ales în timpul răsăririi şi formării căpăţânilor. Premergătoare bune sunt culturile prăsitoare, care lasă terenul curat de buruieni. În câmp, salata se cultivă ca o cultură despărţitoare, după ea plantându-se legume târzii cum ar fi tomatele, conopida, varza târzie.
Se seamănă direct în câmp, la distanţe de 14-20 cm între rânduri şi la adâncimea de 1-3 cm. Timpul optim de semănat este de la 15 august până la 15 septembrie pentru recoltarea de primăvară. Irigarea se face după semănat, precum şi în cursul perioadei de vegetaţie. Tulpinile florifere apar peste 45-65 zile de la semănat, când frunzele nu mai sunt bune pentru consum. Recoltarea se face manual.
Există şi înmulţirea prin răsad produs în răsadniţe calde sau în sere. Înfiinţarea culturii de toamnă se stabileşte astfel încît până la sosirea frigului plantele să fie bine înrădăcinate şi rozeta să aibă deja 5-6 frunze. Se plantează în benzi a câte 4-5 rânduri, la interval de 20 cm între rânduri şi 15-20 cm între plante, pe rând. Recoltarea culturilor de toamnă are loc în a doua jumătate a lunii octombrie, iar a celor de primăvară - în prima jumătate a lunii aprilie.
Conţinutul de substanţe biologic active oscilează în funcţie de soi şi de condiţiile de creştere. Principalele componente ale frunzelor de salată sunt sărurile minerale (potasiu, calciu, fosfor, iod, mai ales fier).
Mai conţin vitaminele complexului B, E, K,P, C, caroten, rutină, acizi organici, acid nicotinic, substanţe amare specifice salatei (în componenţa cărora intră lactucerina şi lactucina), zaharuri, proteine. Toate părţile plantei conţin un suc lăptos amărui. După conţinutul de fier salata este întrecută numai de spanac.
Salata este folositoare pentru toţi, dar mai ales pentru persoanele slăbite şi pentru femeile gravide. Consumul zilnic de salată stimulează metabolismul şi îmbunătăţeşte componenţa sângelui, combate hipo- şi avitaminozele.
Salata timpurie de primăvară îmbogăţeşte organismul cu vitamine şi substanţe minerale şi are un rol deosebit în menţinerea normală a permeabilităţii şi elasticităţii capilarelor. În afară de aceasta, consumul de salată acţionează pozitiv în cazuri de gastrite cronice, ulcer gastric şi duodenal, dereglări ale funcţiei glandei tiroide. Conţinutul scăzut de calorii al salatei permite ca ea să fie consumată în caz de obezitate, însoţită de diabet zaharat.
Gustul amar al frunzelor se datorează lactucinei care se acumulează în ele, mai ales când plantelor nu le ajunge umiditate şi temperatura aerului este ridicată. A fost stabilit pe cale experimentală că lactucina are efect uşor sedativ şi somnifer, de aceea infuzia din frunze proaspete este recomandată în cazuri de nervozităţi, excitaţii nervoase, insomnie şi somn neliniştit. Infuzia din seminţe este indicată mamelor cu sugari, pentru mărirea lactaţiei.
Sucul din frunze proaspete de salată este recomandat în cazuri de bronşite, edeme, podagră, tuse convulsive, precum şi pentru revenirea la starea normală după abuzul de alcool. În cazul ulcerului gastric şi duodenal are efect cicatrizant, reglează metabolismul, normalizează funcţia organelor digestive, previne fragilitatea capilarelor, favorizează eliminarea colesterolului din organism.
Se administrează câte jumătate de pahar sau un pahar de suc cu o lingură de miere de 2-3 ori pe zi. O jumătate de pahar de suc, luată seara, îmbunătăţeşte somnul. Este foarte folositor luat în asociere cu alte sucuri: cu morcov (1:2), cu morcov şi castravete (5:7:4), cu morcov şi rodie (5:7:4), cu mere şi lapte acru (1:1:3).
Salata este o plantă delicioasă şi este folosită în mod variat. Cea verde se prezintă sub formă de căpăţâni care, dacă li se rup frunzele înainte de spălare, acestea se vor lipi între ele şi se vor spăla mai greu. Salata se consumă de obicei crudă, mai bine când este asociată cu alte legume, fierte.
Acestei plante i se datorează numele salată pe care îl au unele mâncăruri reci.
Frunzele de salată nu prea îmbunătăţesc gustul, însă înfrumuseţează aspectul bucatelor şi sporesc valoarea lor nutritivă. Se folosesc ca garnitură la bucatele din carne, din peşte, în supe. Se prepară şi sub formă de ciorbe sau umplutură. Salata verde se poate conserva fiartă, în apă puţină. În congelator se păstrează mai bine şi mai mult decât cea de foi.
Reţetă pentru o salată mixtă: în frunzele tăiate felii se adaugă ridiche roşie tăiată, ceapă, un ou fiert, untdelemn, suc de lămâe, sare, zahăr şi piper negru. Totul se amestecă foarte bine.
Reţetă pentru o salată simplă: frunzele tăiate şi amestecate cu oţet, sare şi zahăr se consumă crude.