Arborele de scorţişoară este o plantă mereu verde, cu o înălţime de până la 15 m, cu tulpina dreaptă, cenuşie-deschisă, ramificată, cu scoarţa tare, zgrunţuroasă, cu aromat specific, puternic. Frunzele sunt coriacee, oval-oblonge, pe partea superioară lucitoare, verzi, iar pe cea inferioară pubescente, de culoare verde-cenuşie. Florile sunt mici, albe-gălbui, dispuse în raceme la vârful ramurilor şi în subsuoara frunzelor. Fructul este o bacă neagră cu un sâmbure brun în muchii.

Planta este originară din India, China şi Sri-Lanka (Ceylon) de unde i-a provenit şi denumirea (prin calchiere). Acolo arborele creşte spontan şi tot acolo, în Asia de Sud, în secolul XVIII-lea au apărut primele plantaţii de arbori cultivaţi. În zilele noastre arborele este pe larg cultivat în ţările tropicale şi subtropicale din Asia, Africa, America de Sud, Australia. Exportatorul principal al scorţişoarei pe piaţa mondială este Sri-Lanka.

Arborii de scorţişoară cresc în zonele tropicale cu temperatura medie anuală de 26-27°C şi cu depuneri abundente tot anul. Se înmulţeşte prin seminţe şi prin drajoni. În anul al doilea-al treilea de vegetaţie este tăiată tulpina principală pentru a da arborelui formă de arbust.

Lăstarii tineri ai arborelui de scorţişoară, cu lungimea de aproximativ 3 m, în vârstă de doi ani, se retează de două ori pe an, frunzele şi ramurile se înlătură, crenguţele se taie în bucăţi de 20 cm, scoarţa se colectează şi se scoate de pe ea stratul superficial lignificat, partea interioară fiind uscată în aer liber, la umbră. La uscare, aceste scoarţe se închid în tubuşoare galbene-maro, care se selectează, se împachetează câte zece bucăţi, după care se utilizează ca produs condimentar. Cele mai bune soiuri de scorţişoară sunt cele subţiri, ca hârtia de scris. Scorţişoara este folosită sub formă de bucăţele, dar mai des - măcinată.

Aroma plăcută, gustul dulciu şi iute al scorţişoarei se datorează uleiului volatil, în componenţa căruia se găseşte aldehidă cinamică, felandren, eugenol, smoală, taninuri, zaharuri, elemente minerale (mai ales, calciu).

Arborele de scorţişoară este cunoscut demult în medicina populară ca stimulent al digestiei şi ca tonic general. Produsul de crenguţe măreşte apetitul, are acţiune antisclerotică şi tonifiantă. Reduce meteorismul abdominal şi durerile gastrice, stopează hemoragiile interne, mai ales cele uterine. Mai are proprietăţi antiseptice şi antiparazitare. Din scoarţă se prepară esenţă care este întrebuinţată pe larg ca antigripal şi ca un remediu ce corectează gustul unor medicamente.

Scorţişoara a fost apreciată întotdeauna de toate popoarele şi în toate vremurile pentru gustul ei dulce-arzător şi aromatul fin şi plăcut. Se foloseşte în calitate de condiment mai mult în patiserie şi cofetărie, deserturi, băuturi. Intră în compoziţia unor produse din lapte şi fructe, sosuri şi produse marinate.

Din frunzele şi florile plantei se obţine ulei volatil, folosit ca aromatizator în parfumerie şi în producerea medicamentelor şi săpunurilor, din seminţe se obţine un ulei gras, care este utilizat la producerea lumânărilor.

Fructele arborelui de scorţişoară servesc ca materie primă pentru producerea vaniliei.