Roiniţa este o plantă erbacee, vivace, cu tulpina ajungând până la 1 m. În sol are un rizom lignificat de cca 30 cm lungime, cu numeroase rădăcini adventive, iar de la noduri pornesc stoloni ascendenţi. Tulpina este erectă, patruunghiulară, ramificată stufos, pubiscentă spre partea superioară, acoperită cu multe frunze cu perişori. Frunzele sunt peţiolate, ovoide, cu limbul obtuz la vârf, uşor cordiform la bază, dinţate pe margini, lungi de 5-8 cm şi late de 4-5 cm.

Pe suprafaţa superioară sunt de culoare verde-închisă, cu perişori albi şi scurţi şi mai deschise pe suprafaţa inferioară. Florile sunt mici, scurt pediculate şi reunite în pseudoverticile axiliare, de culoare albă-găl-buie, albă sau albă-liliachie. Fructele sunt nucuşoare alungit-ovoide, brune, lucioase, cu o pată albă la bază, grupate câte patru în caliciul persistent, cu o singură sămânţă de culoare brună-închisă. Au miros şi gust aromatic, plăcut, de lămâie. Înfloreşte în lunile iunie-august.

Roiniţa este originară de pe litoralul Mării Mediterane, unde creşte spontan prin luminişurile pădurilor, prin locuri necultivate, pe marginea drumurilor. Cultura era cunoscută încă în Grecia Antică, la început ca meliferă.

De aici şi denumirea sa de la cuvântul grecesc melissa, ceea ce înseamnă albina ce aduce miere. Despre ea celebrul medic şi chimist Paracelsus spunea că este cea mai bună plantă pentru bolile de inimă. În epoca medievală roiniţa a ajuns în Spania, ca plantă condimentară. La început era cultivată în grădinile mănăstirilor, apoi şi pe suprafeţe mai mari. În prezent, roiniţa se cultivă în mai multe ţări, ca plantă medicinală, meliferă şi condimentară.

Frunzele şi lăstarii tineri se recoltează în scopuri medicinale, în perioada de înflorire şi se pun imediat la uscat în locuri bine aerisite şi ferite de soare.

În ţara noastră roiniţa este o plantă puţin răspândită. Această cultură creşte bine pe acelaşi loc timp de 3-4 ani la rând, pe soluri argiloase şi argilo-nisipoase, fertile, bine umectate. Se înmulţeşte prin seminţe, butaşi şi prin divizarea plantelor bătrâne. Plantele mature sunt rezistente la frig. Dacă sunt acoperite cu un strat de mraniţă, pot ierna în aer liber. Rezistă sub zăpadă până la - 25°C. În cursul vegetaţiei, are nevoie de multă lumină pentru o bună dezvoltare şi acumulare a uleiului volatil.

Cerinţele faţă de umiditate nu sunt prea mari, în al doilea an de vegetaţie rezistă la secetă. Se cultivă după plantele prăsitoare şi bine întreţinute, fiind sensibilă la îmburuienire în primul an de vegetaţie. Seminţele se seamănă în solul bine încălzit, primăvara devreme. Intervalul dintre rânduri - 40-60 cm, dintre plante pe rând -30 cm, adâncimea -1-2 cm. Însă seminţele germinează greu, de aceea este de preferat să fie semănate în sere (pentru a creşte răsad). Răsadul se plantează la aceleaşi intervale.

Este de preferat ca înmulţirea să se facă prin divizarea tufei. Primăvara devreme, se aleg plantele bătrâne cu o rădăcină puternică, se desfac în câteva părţi şi se îngroapă în locurile pregătite din timp. Aceste plante dau roadă chiar în acelaşi an (spre deosebire de cele înmulţite prin seminţe care rodesc la al doilea an). Îngrijirea plantelor constă în praşile, irigări sistematice, afânarea solului, îngrăşăminte minerale, combaterea buruienilor.

Se recomandă ca toamna plantele să fie acoperite cu sol şi ferite de gerurile mari. Se recoltează lăstarii tineri şi frunzele (de 1-2 ori în timpul vegetaţiei). Frunzele se recoltează manual, când au ajuns la mărimea normală şi încă nu au început a se îngălbeni. Ele imediat se pun la uscat pe rame, în straturi subţiri. Frunzele se folosesc şi în stare proaspătă. Atât frunzele, cât şi vârful lăstarilor au un miros plăcut de lămâie, de aceea roiniţa mai este numită şi mentă de lămâie sau iarbă de lămâie. Părţile aeriene se cosesc, se usucă şi se utilizează când sunt necesare. După fiecare tăiere este necesar a se introduce în sol îngrăşăminte minerale.

Părţile aeriene ale roiniţei sunt bogate în ulei volatil, constituit din citral, citronelal, geraniol şi linalool, acid ascorbic, acizi organici (oleanolic, ursolic, cafeic), tanin şi un principiu amar.

Aromatul atât de plăcut al roiniţei şi particularităţile terapeutice deosebite se datorează conţinutului uleiului volatil din părţile aeriene ale plantei, compus din substanţe preţioase: citronelal, acooli terpenici (geraniol, linalool, citronelol), hidrocarburi terpenice (pinen, limonen etc). Compuşii fenilpropanici (acizi, flavonoide, taninuri) au acţiune terapeurică. Tocmai de aceea uleiul volatil de roiniţă este foarte apreciat în industria chimică, farmaceutică şi de parfumerie. În seminţele de roiniţă se găseşte mult ulei gras.

Până în zilele noastre a ajuns zicala arabilor antici, că infuzia din părţile aeriene ale roiniţei „umple inima cu bucurie şi veselie". Despre calităţile terapeutice ale roiniţei se ştia demult în Ţările Orientului. Planta era întrebuinţată în medicina populară în cazuri de bătăi şi dureri de inimă, astmă bronşică, hipertensiune, melancolie, insomnii, dureri de dinţi, ulcere şi contuzii, reumatism. Şi în prezent roiniţă este cunoscută în multe ţări ca plantă medicinală. Infuzia şi decoctul de roiniţă se întrebuinţează ca anticonvulsiv, sedativ şi analgezic, câte o lingură de 3 ori pe zi.

Prin acţiunea conjugată a uleiului volatil, acidului cafeic şi principiului amar, se observă efecte antispastice, coleretice, antiseptice, carminative şi stomahice. Se utilizează în cazuri de tulburări digestive postprandiale ale copiilor, spasme şi colici intestinale, dischinezii biliare şi colite cronice.
Sucul este stors din părţile aeriene proaspăt culese ale plantei sau numai din frunze rupte înainte de înflorire.

Se foloseşte pentru mărirea poftei de mâncare, îmbunătăţirea digestiei, în cazuri de constipaţii, meteorism, anemii, gută şi ca analgezic pentru nevralgii, dureri de cap şi de stomac. Se mai recomandă în cazuri de ameţeli, epuizare fizică şi nervoasă, comă, dureri reumatice, în stări de convalescenţă după boli grele şi îndelungate, insomnii ş.a. Stimulează activitatea sistemului nervos central, micşorează hipertensiunea arterială. Se mai întrebuinţează în cazuri de isterii, nevroze cardiace, arterioscleroze, vâjâeli în urechi, dureri menstruale, colici hepatice şi renale. Se administrează câte 40-60 picături de suc cu o linguriţă de miere dizolvată în lapte, de 5-6 ori pe zi.

La acutizarea hemoroizilor, constipaţiilor cronice sucul se foloseşte sub formă de clisme (o linguriţă de suc la o cană de apă caldă). El mai este folosit pentru gargară pentru tratarea gingivitelor şi stomatitelor.

Notă: Sucul este contraindicat în cazuri de hipotonie.

În cazuri de vome, mai ales vomă de sarcină, se recomandă infuzie de roiniţă din 1-2 linguriţe de frunze la o cană de apă, câte 1-2 căni pe zi. Pentru tratarea meteorismului abdominal şi a durerilor abdominale la adulţi se beau câte 2-3 căni pe zi. Infuzia din fructe se recomandă la dureri abdominale la adulţi şi la copii, precum şi pentru tratarea dischineziilor biliare.

Roiniţă se foloseşte extern, sub formă de băi, ea ajută la vindecarea rănilor datorită acţiunilor cicatrizante şi antiseptice. Iarba de roiniţă intră în compoziţia ceaiurilor aromate, contra colicilor şi ca laxativ.

Roiniţa se întrebuinţează în scopuri alimentare. Frunzele proaspete, tăiate mărunt, se adaugă în salate, bucate din carne şi peşte, compoturi, băuturi răcoritoare. Colectate până la înflorire, frunzele şi lăstarii tineri nu numai aromatizează şi dau un gust picant mâncărurilor, murăturilor, produselor marinate, dar şi le vitaminizează, le îmbogăţesc cu substanţe biologic active. Se folosesc în industrie pentru aromatizarea ceaiurilor, lichiorurilor, vinurilor.

Roiniţa este un bun melifer. Mierea colectată de la florile de roiniţă are un gust plăcut, aromat. Apicultorii cu experienţă ştiu că înainte de a începe lucrul în prisacă, e bine să trateze mâinile cu iarbă de roiniţă pentru a dezactiva înţepăturile albinelor. În timpul roirii, o mică crenguţă de roiniţă este în stare să atragă roiul de albine pe ea.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment