Arborele de cuişoare este o plantă exotică, mereu verde, cu înălţimea de până la 10-12 m, cu tulpina dreaptă, acoperită cu o scoarţă cenuşie, foarte ramificată. Coroana este mare, deasă, frumoasă, piramidală. Frunzele sunt lanceolate sau oval-alungite, pieloase, dispuse opus, de culoare verde-închisă. Florile sunt mici, albe sau roze, în semiumbele cu care se termină ramurile, având un caliciu de 5-6 mm, cilindric, uşor turtit spre vârf, cu patru dinţi scurţi. Fructul este o bacă alungită, roşie-aprinsă, cu 1-2 seminţe. Înfloreşte de două ori pe an.

Este originar din Insulele Moluce, din Asia de Sud-Est (Indonezia). Aborigenii foloseau această plantă în calitate de condiment şi de medicament la dureri de dinţi. Încă până la era noastră era cunoscută în India, China, Egipt. Au fost găsite mumii cu mărgele la gât, executate din boboci de flori ai arborelui de cuişoare. În China Antică exista un obicei de a mesteca câteva cuişoare înainte de a-i vorbi împăratului.

În Europa cuişoarele au fost aduse de arabi, în secolele IV-V ale erei noastre. Din secolul al IX-lea cuişoarele au devenit un condiment răspândit, dar nu era accesibil pentru toţi. În Evul Mediu s-a aflat despre acţiunile dezinfectante ale cuişoarelor, de aceea în timpul epidemiilor de ciumă şi holeră cuişoarele erau purtate la gât, erau puse în gură şi mestecate în timpul vizitării bolnavilor. În anul 1 770, francezii au reuşit să fure seminţe de cuişoare şi să crească arbori în coloniile lor.

Cu timpul, au apărut plantaţii cu arbori de cuişoare în mai multe zone ale Asiei Tropicale, apoi şi în Africa de Est. În prezent, arborii de cuişoare sunt cultivaţi în multe ţări, mai ales în Indonezia, Sri-Lanka, Madagascar, Brazilia. La noi în ţară arborele de cuişoare nu creşte, mugurii florali parfumaţi se importă din zonele de origine.

Arborii de cuişoare cresc numai în condiţiile zonelor tropicale, unde temperatura medie anuală este de 26°C. În afară de căldură, arborii necesită şi umiditate a solului şi a aerului. Se înmulţesc mai mult prin seminţe. Puieţii sunt crescuţi în pepiniere, iar când sunt plantaţi pe locul stabil, trebuie feriţi de razele directe ale soarelui. Intră în rod în anul 5-6 de vegetaţie. Recolta maximă se strânge de pe arborii de 20-50 ani, de aceea o plantaţie există aproximativ 60 de ani.

Producerea cuişoarelor este un proces foarte complicat. Sunt recoltaţi bobocii de flori încă nedeschişi. De pe arbori sunt rupte cu mâna inflorescenţele, apoi se culeg bobocii, care se usucă timp de 4-5 zile la soare, până capătă o culoare roşiatică sau brună. Forma bobocilor se aseamănă cu cuiele, de aceea produsul uscat se numeşte cuişoare. Au un aromat specific, puternic, plăcut şi un gust iute, arzător, condimentar.

Principiul activ din cuişoare este uleiul volatil, în componenţa căruia intră eugenolul, acetileugenolul, taninul, flavonoidele, uleiul gras, acizi organici (oleanolic), substanţe mucilaginoase, grăsimi. Aromatul specific este datorat conţinutului de cariofilenă. Hipocrate a fost primul care a dat în lucrările sale explicaţii ştiinţifice privitor la întrebuinţarea cuişoarelor pentru tratarea bolnavilor. În zilele noastre cuişoarele sunt destul de vestite ca plantă medicinală. Ele sunt un remediu bun pentru stimularea digestiei, îmbunătăţirea memoriei. Decoctul este bun pentru boli de ochi, tuse, astmă cronică.

Uleiul volatil are efect antimicrobian puternic şi antiseptic, de aceea se întrebuinţează în intervenţii chirurgicale, pentru tratamentul abceselor puroioase în cavitatea bucală; ajută la dureri de dinţi provocate de răceală, întăreşte gingiile şi înlătură mirosul neplăcut din gură. Medicina chineză recomandă uleiul de cuişoare pentru tratamentul unor boli de piele; mugurii plantei sunt buni (împreună cu alte specii de ierburi) pentru tratamentul tumorilor maligne.

Cuişoarele intră în componenţa multor lichioruri, băuturi calde, sucuri de fructe. Îmbunătăţeşte gustul salatelor din varză, din carne, produse marinate etc.

Sunt folosite în industria alimentară, mai cu seamă în cea de conserve. Aromatizează aluaturile din care se coc diferite prăjituri.

Se mai întrebuinţează în parfumerie, pentru producerea săpunurilor, parfumului. Uleiul volatil este folosit la aromatizarea tutunului şi ţigaretelor, a gumei de mestecat, cu atât mai mult cu cât are şi proprietăţi antiseptice. Furnicile fug din bucătărie dacă acolo sunt cuişoare.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment