Calităţile terapeutice ale oţetului au fost descoperite cu mii de ani în urmă, atunci cînd oamenii au observat că băuturile obţinute prin fermentaţia fructelor nu le produc doar satisfacţie culinară, ci şi fac să se simtă mai sănătoşi.

Printre cei mai vechi practicanţi ai terapiei cu oţet se află asirienii şi coreenii, vracii ruşi şi preoţii celţi. Şi deşi au trecut 2000 de ani de atunci, bătrînul oţet ocupă astăzi un loc de frunte între remediile naturale ce dau efecte benefice într-o mulţime de boli. Dacă v-aţi hotărît să apelaţi la vreun remediu cu oţet, vă sfătuim să vi-l preparaţi singuri.

0ţetul cumpărat din magazin este impur, el fiind preparat pe cale chimică sau din coajă de mere şi deşeuri. După prelucrare, în el rămîn foarte puţine vitamine şi microelemente. Deci, oţetul pentru tratarea bolilor trebuie să fie preparat din mere întregi. Se dau fructele prin răzătoare cu tot cu coajă şi cu miezul lemnos sau se taie mărunt, se pun în borcane de sticlă (5-10 litri). La un kilogram de mere, se toarnă 1 1/4 litri de apă încălzită pînă la 60-65 grade Celsius şi 100-150 gr zahăr.

Dacă merele sînt foarte dulci, atunci punem doar 70-80 grame zahăr la 1 kg de mere. Adăugăm 10 g drojdie la fiecare litru de apă. Borcanul se pune în loc cald şi întunecos, timp de 10-14 zile. De două-trei ori pe zi, se amestecă cu o lingură de lemn. După aceasta, merele se strecoară prin tifon împăturit în patru, oţetul se toarnă într-un borcan curat, lăsînd spaţiu de 5-7 cm pînă la gura vasului. Se acoperă cu tifon şi se mai lasă încă doua săptămîni.

Cînd oţetul este gata, se toarnă în sticle, se astupă cu dopuri sterile şi se acoperă cu ceară. Se păstrează la întuneric şi rece. Preparat astfel, oţetul este un leac unicat.