Coriandrul o este plantă anuală, erbacee, cu tulpina erectă, cilindrică, glabră, fin brăzdată şi ramificată spre vârf, înaltă de 40-90 cm. Rădăcina este pivotantă, subţire şi puţin ramificată. Frunzele sunt de culoare verde-deschisă, glabre, lucioase şi aşezate altern pe tulpină. Florile sunt mici, grupate în umbele compuse, pedunculate, lungi de cca 2 cm, albe, roşiatice sau violacee.

Fructul este o diachenă glabră, globuloasă sau sferică, de culoare galbenă-brună sau brună. În fiecare mericarp se află o sămânţă. Fructele mature au un miros plăcut, gustul este puternic aromat, iar cele verzi - un miros respingător. Înfloreşte în lunile iunie-iulie şi ajunge la maturitate pe la sfârşitul lunii august.

În prima parte a vegetaţiei, toate organele plantei emană un miros neplăcut, similar cu cel de ploşniţă, din cauza unei aldehide diciclice.

Coriandrul este cunoscut din cele mai vechi timpuri, fiind utilizat în scopuri de aromatizare şi medicinale. Apare spontan în Sudul Europei. Grecii şi romanii îl foloseau în calitate de condiment, iar mai târziu - şi ca plantă medicinală. A început să fie cultivat din antichitate.

În zilele noastre se cultivă în ţările din Bazinul Mării Mediterane, dar s-a adaptat şi în zone cu temperaturi mai joase, ajungând tocmai în Norvegia şi Finlanda.

Coriandrul nu are cerinţe speciale faţă de temperatură şi sol, ci numai faţă de umiditate şi de lumină. Zilele însorite determină sporuri de producţie şi conţinut ridicat de ulei volatil. Creşte bine pe terenuri lipsite de buruieni, fertile, afânate, permeabile. Rezultatele cele mai bune se obţin pe cernoziomuri cu textura mijlocie, bogate în humus şi calciu, precum şi pe soluri brune, de pădure.

Reacţia la îngrăşăminte, în deosebi la cele cu fosfor, este cea mai favorabilă. Se înmulţeşte prin seminţe, semănate primăvara devreme sau toamna de timpuriu, la sfârşitul lunii august sau începutul lui septembrie. Temperatura minimă de germinaţie este de 4-6°C, iar la 7°C răsare în masă. În zonele sudice el poate fi cultivat ca plantă de toamnă. Se seamănă la distanţa dintre rânduri de 30-45 cm şi la 15 cm între plante.

În timpul vegetaţiei se fac câteva praşile între rânduri. Fructele de coriandru se maturizează în mod eşalonat; mai întâi devin mature fructele din umbelele centrale, apoi cele din umbelele laterale. Recoltarea se face dimineaţa, pe rouă, pentru a se evita pierderile de recoltă, cauzate de scuturare. După coacerea deplină, plantele se cosesc, se leagă în snopi şi se usucă agăţate cu fructele în jos. Seminţele se păstrează când umiditatea lor nu depăşeşte 12%.

Coriandrul se cultivă pentru fructele care conţin ulei volatil, în a cărui compoziţie intră mai ales linaloolul, geraniolul, cimolul, pinenul, terpinenul, şi alte substanţe aromatice. Fructele conţin ulei gras, proteină, zaharuri, amidon, vitaminele B1, B2, R C, caroten, săruri minerale.

Din uleiul volatil de coriandru se pot separa esenţe cu miros de lăcrimioare (linalool), trandafir (geraniol), violete (metiliononă), lămâie (citral) etc.

Boabele de coriandru sunt utilizate în industria parfumului, în cea alimentară (băuturi alcoolice, cofetărie) şi, datorită uleiului volatil (până la 2%) bogat în coriandron, au o largă întrebuinţare şi în industria farmaceutică.

În Orientul Îndepărtat este utilizat şi pentru proprietăţile sale afrodisiace. În acest scop, se prepară o infuzie din 2 linguriţe de fructe zdrobite, la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi, îndulcite cu zahăr sau cu miere.

Coriandrul stimulează secreţiile gastrointestinale. Se recomandă în cazuri de anorexii şi dispepsii digestive, ca aromatizant.

Fructele de coriandru au acţiune carminativă şi stomahică, utilizându-se pentru aromatizarea sau corectarea gustului unor medicamente. Ele intră în compoziţia ceaiurilor contra colicilor la copii, ceaiului gastric, ceaiului tonic aperitiv, fiind recomandate în cazuri de meteorism abdominal şi dureri abdominale la adulţi şi la copii, precum şi în cazuri de helmintiaze.

Planta are proprietăţi bactericide şi fungicide. Fructele mestecate în gură înlătură mirosul neplăcut din respiraţia celor care au consumat usturoi.

Frunzele de coriandru se folosesc în industria alimentară, la condimentarea mezelurilor şi altor produse din carne, în sosuri, la fabricarea lichiorurilor.

Plantele uscate se mărunţesc şi se păstrează în vase de sticlă bine închise. Uleiul volatil din fructele de coriandru constituie o sursă importantă pentru obţinerea linaloolului, folosit în industria parfumului sau la sinteza altor compuşi, cum este citralul. Uleiul gras se foloseşte la fabricarea săpunurilor.

Coriandrul este o valoroasă plantă meliferă.