La baza tulpinii, frunzele sunt oval lanceolate, cele de la vârf sunt ascuţite, cu un peţiol lung. Florile sunt dioice, de culoare verzuie; florile femele şi cele mascule sunt reunite în panicule aşezate la subsuoara frunzelor superioare, pe tulpini diferite. Fructul este o drupă falsă alungită, galbenă-cenuşie. Înfloreşte în lunile iunie-septembrie.
Urzica creşte pretutindeni, în locuri cultivate şi necultivate, în şanţuri, pe lângă garduri, drumuri, pe marginea apelor, în păduri defrişate şi pe terenuri grase, unde au fost stâne de oi. Urzica este folosită ca plantă medicinală, începând de la rădăcină, continuând cu tulpina şi frunzele şi terminând cu florile.
Urzica nu se cultivă. Lăstarii ei tineri sunt tăiaţi primăvara devreme pentru alimentaţie. Frunzele sunt recoltate în timpul înfloririi, începând din luna iunie şi până la sfârşitul toamnei şi se folosesc în scopuri medicinale.
Este bine ca recoltarea frunzelor să se facă înainte de ofilirea plantei, pentru că în caz contrar ele se rup cu fibrele tulpinii. Frunzele se transportă în coşuri, se întind în straturi subţiri, în poduri bine aerisite.
Rădăcina de urzică se culege toamna, după uscarea plantei. Se scot din pământ rizomii cu rădăcinile, se spală şi se usucă în aer liber sau în camere încălzite.
Frunzele de urzică constituie un concentrat de vitamine. În afară de vitamina C, vitaminele complexului B, E, caroten, ele mai conţin vitamina K, foarte însemnată şi rar întâlnită. Frunzele mai sunt bogate în clorofilă, substanţe tanante şi minerale (mai cu seamă fier, potasiu, calciu), zaharuri, amidon, fitoncide, sterine, acizi organici (predomină acidul formic), glicozida urticină şi mucilagii. După conţinutul de caroten, urzica nu este întrecută nici de morcov, iar după valoarea nutritivă nu cedează altor plante cum ar fi bobii, mazărea şi fasolea.
Din antichitate, această plantă era folosită pentru tratamentul rănilor, hemoragiilor uterine. Despre proprietăţile curative ale urzicii este scris în unele cărţi din secolul al XVII-lea. „Urzica este folositoare la durerile de reumatism şi de răceală. Pentru aceasta locurile dureroase se ard cu urzică proaspăt ruptă."
Frunzele de urzică, datorită vitaminei K, au proprietăţi hemostatice, mucilagiile din ele fluidifică secreţiile bronşice, iar flavonoidele contribuie la acţiunea lor diuretică. Datorită clorofilei şi substanţelor minerale, urzica are acţiune tonifiantă, ea măreşte metabolismul general al organismului şi stimulează epitelizarea pielii.
Urzica ajută în cazuri de nisip la rinichi şi în urină. Ea este cea mai bună plantă de leac, depurativă şi hematopoietică, acţionând totodată şi asupra pancreasului. Ceaiul de urzici scade nivelul glicemiei (al zahărului din sânge). Se mai recomandă pentru tratarea inflamaţilor căilor urinare, având şi un efect laxativ. Este propusă şi pentru o cură depurativă de primăvară.
Primăvara este bine să se facă o cură de 4 săptămîni cu ceaiuri de urzică, iar altă cură - toamna, când răsar lăstarii tineri. Dimineaţa se ia pe stomacul gol o cănuţă de ceai cu 30 minute înainte de micul dejun şi 1-2 căni pe parcursul zilei. Ceaiul se bea neîndulcit; el nu este deloc rău la gust, se ia înghiţitură cu înghiţitură pentru a mări efectul. Pentru a păstra substanţele active, ceaiul se prepară prin opărire. Ca mijloc profilactic, e bine de băut câte o cănuţă de ceai de urzici pe zi, tot timpul anului.
Cu vârsta, cantitatea de fier din organism se diminuează. Pe neobservate apar stări de oboseală, uneori chiar o epuizare totală a puterilor, nu mai avem poftă de a face nimic şi nici nu ne trebuie nimic. Aici cea mai potrivită este urzica, care conţine fier şi poate fi întrebuinţată în stare proaspătă sau în orice altă formă, numai să fie în fiecare zi. Ea ne ajută să depăşim acest punct critic şi să ne revină energia şi puterea de muncă.
Celor ce suferă de orice fel de alergie li se recomandă să bea ceai de urzici o perioadă mai îndelungată. Tot urzica anihilează predispoziţia la răceli. Infuzia din frunze, flori, rădăcini şi rizomi se recomandă de băut în cazuri de tuse, furuncule, urticarie, iar cea din rădăcini şi seminţe este folosită ca antihelmintic.