Frunzele sunt suculente, liniare, lungi, elastice, pe margini dinţate, cu ghimpi încovoiaţi, pe partea superioară glabre, de culoare verde-închisă, galbenă-verzuie sau roşiatică, pe cea inferioară sunt acoperite cu bractee albe, subţiri. Frunzele din mijlocul tufei stau aproape vertical, iar cele periferice sunt aplecate.
Din centrul rozetei creşte o tulpină groasă, care se termină cu o inflorescenţă în formă de spic, alcătuită dintr-o mulţime de flori, iar vârful ei este încoronat cu o rozetă din frunzişoare mici care seamănă cu cea de la rădăcină.
Florile sunt mici, bisexuate, dispuse în spicul de pe trunchi. Fructul este sincarp (multiplu), cu multe seminţe, are cca 20 cm lungime şi 14 cm grosime şi o greutate de la 2 până la 15 kg; are culoarea verde-închisă, iar la maturitate - oranj-aurie. Înfloreşte în luni diferite.
Este originar din Brazilia, unde se întâlneşte şi acum în flora spontană, la margini de păduri sau pe terenuri cultivate (ca buruieni). Fructele sălbatice sunt comestibile, însă sunt mai mici şi nu atât de gustoase ca cele de cultură. Mulţi consideră că ananasul cultivat a apărut datorită polenizării spontane.
Cultura ananasului era răspândită în America Tropicală încă din timpuri străvechi. Europenii au aflat de ananas pe la sfârşitul secolului al XV-lea. Este documentat că la 4 noiembrie 1493 Cristofor Columb şi echipa sa au gustat prima dată din acest fruct pe insula Cvadelupa.
Indienii consumau acest fruct nu numai în mâncare; ei făceau din el vin şi preparate curative, care stimulau apetitul şi favorizau digestia. La începutul secolului al XVI-lea portughezii au adus ananasul pe insulele Madagascar şi Sfintei Elena. În secolul al XlX-lea ananasul începe să fie cultivat şi în Europa, în sere. În zilele noastre se cultivă mai mult în Hawai, Malaesia, Arabia Saudită, golful Persic, Cuba, Africa de Sud. În Europa se cultivă doar în sere.
Ananasul este o plantă iubitoare de căldură, de umiditate şi lumină. Temperatura de 0°C face ca planta să se piardă. Însă ea nu suportă nici temperaturi prea înalte. Pentru a proteja fructele de arşiţă, ele trebuie acoperite cu paie sau cu frunzele lor. Temperatura optimă pentru dezvoltarea ananasului este de 21-27°C.
Ananasul creşte bine pe diferite soluri, dacă ele au un drenaj bun, conţin o cantitate suficientă de humus, îngrăşăminte minerale şi au aciditatea pH 5-6,2. Înmulţirea plantelor de ananas se face vegetativ, adică prin plantarea rozetelor de frunze şi a mugurilor vegetativi, care după ce s-au pus la înrădăcinat, formează plante noi. Ca material săditor este bun şi smocul de frunzişoare din vârful sincarpului de ananas.
O plantaţie este exploatată 4-6 ani, recoltându-se în timpul acesta câte 2-3 recolte pe an. În ţările Asiei de Sud-Est şi în Africa se întâlnesc şi plantaţii de câteva decenii. De calitatea materialului de sădire depinde dezvoltarea plantelor şi recolta. Prima recoltă se colectează după 120-130 de zile după înflorire, al doilea ciclu - peste 5,5-6 luni.
Pentru consumul pe loc, pentru producerea sucului şi conservelor sunt recoltate fructele maturizate deplin, când coaja devine de culoarea specifică soiului - galbenă-aurie sau galbenă-oranj. Fructele pentru export sunt recoltate când ajung la mărimea şi forma corespunzătoare soiului, dar care sunt încă imature. Când fructele se recoltează prea devreme (în scop de transportare), ele nu au aroma şi gustul caracteristic. Ananasul se păstrează bine şi este transportabil.
Fructele se recoltează manual, în mod eşalonat. În condiţii normale de păstrare, fructele imature se coc în 5-6 zile, căpătând gustul şi aromatul specific. Însă deseori când fructele nu se păstrează la temperatura cuvenită ele rămân fără gust şi fără aromat. Acest fapt face ca unii consumatori de pe alte continente să-şi facă o impresie nu prea bună despre gustul acestui fruct.
Se cunosc multe soiuri de ananas, care se deosebesc prin culoarea părţii suculente a fructului şi prin dimensiunile lui (de exemplu, în India se cultivă 100 de soiuri de ananas).
Combinarea armonioasă a zaharurilor şi acizilor organici, aroma încântătoare şi suculenţa acestui fruct îl ridică mai sus decât toate celelalte fructe cunoscute de om.
În pulpa fructului sunt multe substanţe active (zaharuri - mai mult zaharoză, restul - monozaharide), substanţe aromatice, acizi organici (citric, malic şi tartric), vitaminele B1, C, caroten, fermenţi cu o activitate foarte pronunţată, bromelină, macroelemente (calciu, clor, iod, fier, magneziu, potasiu, cupru, fosfor, siliciu, sodiu, sulf, aluminiu, bor). Aceste substanţe se află şi în alte organe ale plantei. Fructele de ananas conţin mai mult de 60 de substanţe aromatice, de aceea aromatul lor nu se aseamănă cu al altor fructe.
Conţinutul bogat de substanţe biologic active îl face pe ananas să fie considerat un medicament vegetal foarte preţios pentru reglarea digestiei.
Principala substanţă activă a ananasului este bromelină, care se mai numeşte ferment care înghite grăsimile. Împreună cu alţi fermenţi, asemănători cu tripsina din sucul gastric, această substanţă favorizează digestia, de aceea este recomandată persoanelor cu obezitate. Dar mai este ceva: la încălzire, bromelină se descompune; în ananaşii conservaţi (şi în suc) ea îşi pierde proprietăţile, de aceea pentru a slăbi este necesar a se consuma ananaşi proaspeţi.
Fructele mai au proprietăţi antiinflamatorii şi colagoge, fiind folosite în cazuri de afecţiuni digestive şi hepatice. Datorită conţinutului bogat de microelemente, fructul şi sucul din el se recomandă pentru tratarea dereglărilor sistemului cardiovascular, ale rinichilor şi pentru anemie. Fructele imature au o pronunţată acţiune laxativă, de aceea consumând ananaşi comercializaţi pe pieţele noastre, am putea avea surprize.
Decoctul din coajă se foloseşte în cazuri de malarie şi afecţiuni ale sistemului nervos central. Sucul de fructe mature este indicat pentru tratarea scorbutului.
Sucul de ananas se foloseşte şi extern, ca tonifiant al tenului normal. Fructele de ananas se consumă proaspete, cu pulpa lor suculentă, cu aromatul fin, gustul acru-dulce şi foarte delicios, ele sunt un desert mult dorit pe orice masă. Din ele se poate prepara compot, sucuri răcoritoare, dulceaţă, piure. Ele pot fi tăiate în bucăţi şi uscate sau fierte în sirop de zahăr, congelate.
Bromelina este întrebuinţată în industria alimentară pentru a face mai moale carnea vânjoasă, pentru limpezirea berii.
Coaja fructelor se foloseşte ca furaj. Din frunzele lucioase şi din flori se fabrică ţesături.
Notă: Din cauza bromelinei, sucul de ananas poate avea o acţiune negativă asupra mucoasei cavităţii bucale.